Guvernul Boc din nou la CCR, PNL si PSD au contestat la...

Guvernul Boc din nou la CCR,
PNL si PSD au contestat la ultima asumare

0 196

Grupurile parlamentare ale PSD si PNL au depus, joi, contestatiile la CCR cu privire la Legea Codului de Dialog Social si Legea salarizarii profesorilor, asupra carora Guvernul si-a angajat raspunderea, a declarat, pentru AGERPRES, liderul deputatilor social-democrati, Mircea Dusa. Social-democratii si liberalii contesta atat procedura de adoptare a celor doua acte normative, cat si aspecte de fond.
„Criticam procedura, deoarece din nou se trec prin Parlament abuziv doua proiecte importante prin angajarea raspunderii. Desi Constitutia prevede ca angajarea raspunderii sa aiba loc in conditii deosebite, noi nu consideram ca acestea reprezentau o urgenta. In plus, Guvernul si-a angajat raspunderea pe cele doua proiecte fara a avea avizul CES”, a aratat Dusa.
In ceea ce priveste aspectele pe fond la Legea salarizarii profesorilor, PNL si PSD critica evitarea principiului constitutional al negocierii colective, reducerea salariilor in cursul executiei bugetare si faptul ca „in decurs de un an s-a bulversat complet sistemul de salarizare a bugetarilor prin adoptarea a cinci legi in acest sens”.
„La Legea Codului de Dialog Social, pe fond, criticam incalcarea libertatii de asociere si limitarea drepturilor sindicale, de negociere, reducerea rolului CES si inlocuirea sa cu un alt organism, cat si ingradirea dreptului la greva”, a adaugat social-democratul.
Guvernul si-a angajat luni, in fata Parlamentului, raspunderea pe legea salarizarii profesorilor si pe cea privind Codul dialogului social, in absenta opozitiei.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.