GH. Lupu, fost primar la Zarnesti, trimis in judecata pentru mita

GH. Lupu, fost primar la Zarnesti, trimis in judecata pentru mita

0 512

Fostul primar al orasului Zarnesti, Gheorghe Lupu, a fost trimis in judecata de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), fiind acuzat de luare de mita, abuz in serviciu contra intereselor publice, uz de fals. Impreuna cu fostul primar au fost trimisi in judecata Adrian Enescu, administrator al societatii Aditom SRL Zarnesti, acuzat de fals in inscrisuri sub semnatura privata, complicitate la infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice, si Claudiu Lupu, asociat al societatii M&L Invest SRL, pentru fals in inscrisuri sub semnatura privata.
Potrivit DNA, in perioada 2004 – 2005, primarul din Zarnesti a pretins si primit, in mod constant, pentru sine si pentru membrii familiei sale mai multe bunuri (doua autoturisme, materiale de constructii) si servicii (lucrari de constructii la imobilele sale) in cuantum de 52.963 de euro de la un denuntator, administrator al unei societati comerciale din Zarnesti, pentru ca firma acestuia sa-si mentina contractele de lucrari si servicii pe care le avea in derulare cu primaria si sa obtina in continuare contracte, fara respectarea prevederilor legale in materia achizitiilor publice.
Primaria orasului Zarnesti s-a constituit parte civila in dosar cu suma de 31.112 lei. In vederea recuperarii acestei pagube, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor imobile apartinand inculpatilor Gheorghe Lupu si Adrian Enescu. Dosarul se va judeca la Tribunalul Brasov.

Sursa: AGERPRES

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.