Gaze

Gaze

0 928

Romania tine mortis, in virtutea bunei cresteri pe care crede ca o poseda, sa faca figura de altruist. Ne place sa credem ca suntem sinceri dedicati cercetarii, daca nu chiar vindecarii, celuilalt. Ipostaza ar fi induiosatoare, daca n-ar fi pe deplin o pacaleala trista.


In ciuda preocuparilor umanitare, a interesului trucat pentru cauze in care se joaca nici mai mult nici mai putin decat soarta planetei, patria muma nu e-n stare sa-si vada de propria ograda. Ambitiile planetare intra brusc la apa cand descopera imensitatea problemei.


Cel mai la indemana exemplu pentru micimea mioritica fata cu gabaritul mondial al subiectelor in care se implica vine tocmai de la Poli. Acolo unde calota glaciara si banchizele se topesc ingrijorator, prabusind in apele reci blocuri imense de gheata. Ca sa-ntelegem cum ne-afecteaza direct pe noi incalzirea globala trebuie sa derulam pe repede-inapoi la seara Oscarurilor. Unde ex-vicepresedintele SUA, Al Gore, a fost cadorisit cu o distinctie pentru promovarea unui documentar transant despre efectul de sera cauzat de emisiile de gaze, botezat „An Inconvenient Truth” (Un adevar incomod). Ca fostul demnitar american isi facea campanie pe fata a devenit mai evident dupa ce presa a citit factura de energie pentru casa cu peste 20 de camere in care Gore locuieste cu familia sa de 4 persoane. Ecologistul Al, care sfatuia intreg mapamondul sa-si monteze becuri economice, consuma curent cat pentru toata strada.


Inutil sa mai spunem de ce gazul e un prilej de galceava la varful politicii romanesti; chiar daca nu de sera ci de sonda, emisiile de gaze marca Patriciu au contaminat definitiv relatiile dintre actorii politici bastinasi. Pe care i-am putea asemui, pastrand proportiile si sistemul metric american, cu niste Al Gore in miniatura. Atat de acerba e batalia PD-PNL care va dedice cine ramane in Guvern sa stinga lumina, incat ai putea crede ca baietilor astora chiar le pasa de risipa de energie.


Cu toata grija pentru factura de curent din Casa Poporului, emiterea de gaze este de departe indeletnicirea cea mai draga politicienilor de la noi. Intr-o nepasare crasa pentru stratul de ozon, toti actorii politici mai acatarii in sondaje flatuleaza de dimineata pana seara, in Palate, in Parlament sau la televizor, pe tema alegerilor europene, a referendumurilor de orice fel, a demisiilor, debarcarilor, retragerilor, sustinerilor, respingerilor, etc. Scena politica a devenit o drogherie imputita care, de la damfurile de oua clocite, stampilate „Nastase”, ale PSD, la halena lui Boc, desprins cu greu de dosul prezindential si pana la gazele cu catalizator european ale PNL, etaleaza toata gama posibila de mirosuri nesanatoase. Totul invelit in initiativele de gaz ilariant marca PC.


Nici conlocuitorii nu vor sa rateze intrecerea. Peste doua zile, de 15 martie, sarbatoarea maghiarimii de pretutindeni, presedintele Ungariei, Laszlo Solyom, se va afla in Transilvania. Pe langa adeziune la cauza autonomiei, va aduce cu sine mirosul inconfundabil al manevrelor gazoase prin care Ungaria vrea sa se conecteze atat la conducta europeana Nabucco (la care va fi legata si Romania) dar si la magistrala rusilor de la Gazprom, botezata Blue Stream II, trasa deja pana in Turcia pe sub Marea Neagra.


Ramificatiile conductelor nu se opresc insa la marginea Capitalei, ci ajung si in provincie. In Brasov, de pilda, a izbucnit un scandal ce pare transportat prin teava de gaz direct din zacamantul de intrigi de la Bucuresti. O firma spaniola bine intentionata si cu ceva bani in cont a cheltuit deja 500.000 de euro pentru aducerea gazului in parcul industrial de la Prejmer. Debitul intentiilor spaniole a fost strangulat, insa, de neintelegerile locale legate de traseul conductei ce trece peste niste terenuri din extravilan ai caror proprietari au fost instigati de concurenta sa blocheze treaba cu pretentii aberante. Spaniolii au amenintat deja cu retragerea afacerilor din Romania si chiar cu declansarea unui incident diplomatic daca lucrurile nu se lamuresc intr-o saptamana.


De parca nu era oricum suficient de multe gaze in zona, alesii ghimbaseni vor spital clinic in apropierea Ghimbavului, taman dupa ce autoritatile judetene au vot deja construirea acestuia la Harman. Desi Ghimbavul fusese locatia initiala a spitalului, a fost abandonata ulterior pentru ca, ati ghicit, prin apropiere trecea o conducta magistrala de gaz.


Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.