Gabriel Liiceanu – „Noica nu trebuia să aştepte de la mine să fac performanţă culturală de tip filosofic”
Se pare că emisiunea Andreei Esca în care l-a avut invitat pe Gabriel Liiceanu n-a avut audienţă, din moment ce nimeni, de aproape un an, nu a remarcat dezvăluirile senzaţionale pe care le-a făcut Gabriel Liiceanu despre el însuşi! Încercăm aici să îndreptăm nedreptatea aceasta, subliniind că Andreea Esca a reuşit ceea ce nimeni pînă la ea nu reuşise: să-l facă pe Gabriel Liiceanu să recunoască faptul că nu este filosof! De altfel, cînd a venit vorba despre „filosoful” Gabriel Liiceanu, au fost mulţi cei care s-au întrebat: dar ce sistem filosofic a creat? Cine i-a citit cărţile a observat că singurele legături ale lui cu filosofia sînt cîteva traduceri, în general efectuate de alţii, precum Petru Creţia, Thomas Kleininger sau Cătălin Cioabă, precum şi cîteva panseuri usor penibile, precum „Despre limită”, „Despre minciună”, „Despre ură”, „Despre seducție”, toate acestea fiind conferinţe susţinute financiar de şpăgile Microsoft!
În rest, Gabriel Liiceanu are o teză de doctorat plagiată, pentru care a fost dat afară din Institutul de filosofie încă din 1976, un jurnal, „Uşa interzisă”, în care este celebrul pasaj cu unguentele şi cremele folosite de autor pentru pasiunile sale alunecoase, o carte ciudată, „Dragul meu turnător”, unde personajul ţintă este ofiţerul de Securitate care, înregistrîndu-l pe Noica, a confirmat plagiatul lui Liiceanu, şi alte scrieri pe care nu s-a abţinut să le ţină în sertar şi le-a publicat pe riscul său. Ar mai fi şi „Jurnalul de la Păltiniş”, cartea despre care însuşi Noica spunea că „l-a înnămolit”.Cultura română are însă cîţiva filosofi importanţi, iar cine îi aplică lui Liiceanu eticheta de „filosof” nu face altceva decît să-i pălmuiască pe Constantin Noica, Emil Cioran, Mircea Vulcănescu şi, mai ales, Lucian Blaga! Acum, cînd însuşi Gabriel Liiceanu recunoaşte că Noica s-a înşelat atunci cînd a văzut în el un filosof, este cazul să-i dăm crezare şi să-i spunem de acum înainte pe nume: scriitor, co-traducător, eseist… Ceea ce este…totusi, destul de onorant.Deci,asta ne spune atat de tarziu: Constantin Noica a greşit cînd l-a considerat pe Liiceanu un filosof…
Dar să ascultăm pasajul acesta extraordinar de la min. 1:11:10 din din emisiunea Andreei Esca, în care Gabriel Liiceanu este întrebat ce aştepta Constantin Noica de la el: „Noica aştepta ceva ce nu trebuia să aştepte: performanţă culturală de tip filozofic, construcţia unor mari sisteme, a unor idei. Or, aicea a fost total greşită în raport cu mine. El trebuia să descopere în mine filonul de apetit către literatură, partea în care abstractul se întîlneşte în mod extrem de fecund cu concretul şi trebuia să ne pună să citim, pe lîngă marii gînditori ai lumii, în mod sistematic pe marii scriitori ai lumii, pentru că marii scriitori ai lumii sunt fraţii marilor gînditori. Gînditorii nu pot formula decît lucrurile pe care le au de spus în termeni abstracţi. Abstracţia e seacă, e plicticoasă, nu ajunge la sufletele oamenilor, or gîndul meu, de la o vîrstă încolo (vezi chiar „Jurnalul de la Păltiniş”) a fost acela de a scoate în prim plan viaţa în palpitul ei. Lucru care m-a atras cel mai mult a fost să le spun…Pleşu zicea că am vocaţie de profesor… Asta nu înseamnă decît că simt nevoia să dau sucul propriu al fiecărei idei. Nu există idei uscate, există totdeauna idei care trebuie să înoate în apele calde ale vieţii. Ştiţi? Altfel, ideile nu sînt transmisibile. Trebuie să le încarci de căldura convingerii tale, a vocii tale, a pasiunii tale, a cuvintelor potrivite, a exemplelor şi aşa mai departe. Deci, detest vorbele ininteligibile, detest discursurile pretenţioase şi care nu-i fac pe ceilalţi să înţeleagă că e vorba de ei. În tot ce-am scris de cîţiva zeci de ani încoace (sic! – n.n), încerc să-i fac pe oameni (să înţeleagă – n.n) că vorbesc despre ei, despre viaţa lor, şi că atunci cînd vorbesc despre viaţa mea, ei trebuie să se întîlnească într-un dialog secret cu mine”.
Deci nici măcar Liiceanu nu se consideră filosof; Aceasta este una dintre cele mai spectaculoase dezvăluiri care au apărut în ultimii ani, egală cel puţin cu aceea pe care am publicat-o recent despre Andrei Pleşu, desemnat „succesor pe viaţă” al lui George Soros la conducerea „Fundaţiei pentru o societate deschisă”! Deci, lucrurile sînt clare: nici măcar Liiceanu nu se consideră filosof, recunoscînd că nu are apetit pentru gîndirea „seacă”, „abstractă” şi „plicticoasă”, cum sînt sistemele filosofice consacrate: al lui Platon, Aristotel, Kant, Hegel sau Heidegger.Deoarece Gabriel Liiceanu aştepta ca Noica să-i spună ce cărţi de literatură să citească…
În pasajul de mai sus mai este ceva care ne-a surprins. Gabriel Liiceanu spune că se aştepta ca Noica să-l oblige să-i citească sistematic pe marii scriitori ai lumii! Întîlnirea cu Constantin Noica a avut loc, conform spuselor lui Liiceanu, în anul 1967, cînd avea deja 25 de ani. Mirarea noastră vine din faptul că… la acea vîrstă Liiceanu încă nu-i citise pe Dante, Racine, Goethe, Shakespeare, Dostoievski, Borges sau Gabriel Garcia Marquez şi se aştepta ca Noica să-i indice aceste lecturi fundamentale, pe care un tînăr le epuizează, de regulă, pînă la 20-25 de ani! În fond, este vorba doar despre 40-50 de cărţi! Pe urmă, cînd vin pasiunile vieţii, marile iubiri sau căsătoria este mult mai complicat.„Trebuia să ne pună să citim, pe lîngă marii gînditori ai lumii, în mod sisitematic pe marii scriitori ai lumii”, îi spunea Gabriel Liiceanu moderatoarei Andreea Esca. Această declaraţie este de-a dreptul şocantă, căci este greu de imaginat că un absolvent de filosofie se întîlnea cu un filosof de talia lui Constantin Noica, aşteptînd de la acesta să-i facă o listă cu lecturile suplimentare, ca un profesor de liceu pentru elevii săi! Din acest punct de vedere, biografii lui Liiceanu se pare că vor avea mari surprize atunci cînd vor consulta fişele lui de la bibliotecă pentru a afla ce lecturi a avut el pînă la 25 de ani! (Ion Spanu,Cotidianul)
