Final la Wimbledon 2018 : laureații celebrei competiții londoneze sunt Kerber și...

Final la Wimbledon 2018 : laureații celebrei competiții londoneze sunt Kerber și Djokovic

0 219

Sârbul Novak Djokovic (foto) a câştigat titlul cu numărul 4 la Wimbledon şi al 13-lea trofeu de Grand Slam al carierei, apropiindu-se la o lungime de locul trei în topul celor mai titraţi tenismeni, deţinut de Pete Sampras (14 titluri de Mare Şlem). El a avut nevoie de două ore şi 18 minute pentru a se încorona campion la Wimbledon 2018, după 6-2, 6-2, 7-6(3), în finala cu sud africanul Anderson. În cea mai mare parte a meciului, a părut că Djokovic a avut de îndeplinit o simplă formalitate în finala Wimbledon 2018. Sârbul s-a recuperat fizic excelent după semifinala de cinci ore şi 15 minute cu Rafael Nadal, în doar 24 de ore, spre deosebire de Kevin Anderson, marcat şi de importanţa momentului, dar mai ales de efortul celor zece seturi disputate de miercuri încoace, împotriva lui Federer şi Isner.
,,Băieţelul meu nu are încă cinci ani, aşa că, potrivit regulilor, nu a putut să vadă meciurile. Speram însă că dacă asta se va întâmpla, dacă voi lua trofeul, va fi lăsat să intre. Iată-l, mă vede şi nu aş putea fi mai fericit. El a fost cel mai bun sparring partener al meu, de departe. Kevin, fiind la prima finală de Wimbledon, nu a jucat cel mai bun tenis al său în primele două seturi, dar în al treilea – a fost jucătorul mai bun. Am avut şansă pentru că am terminat astfel. Felicitări!”, a declarat Djokovic.

La fete, Angelique Kerber (30 ani) a câştigat, sâmbătă, finala, scor 6-3, 6-3 în faţa Serenei Williams. Jucătoarea din Germania a obţinut, astfel, a treia coroană a carierei în turneele de Mare Şlem, după Australian Open 2016 şi US Open 2016. Înarmată cu multă răbdare şi, probabil, bine antrenată şi de meciul anterior cu Jelena Ostapenko, Kerber a jucat, din nou, meciul just, bine cântărit şi bine echilibrat. Nemţoaica a emanat siguranţă – cu doar cinci erori neforţate şi a fost superioară de pe linia de fund a terenului în schimbul de mingi, în faţa unei Serena Williams care, deşi a început finala cu forehand câştigător, nu a reuşit niciun moment să insufle acel sentiment de ameninţare totală, caracteristic.
,,Nu îmi vine să cred. Este încă un vis împlinit. Vreau să o felicit pe Serena, ştiu că revine, este incredibil ce face, o inspiraţie. Trebuie să mulţumesc celor din echipa mea, pentru că fără ei nu aş fi aici„, a spus Angelique Kerber, după finală.
D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.