A venit vremea mult doritelor trialuri, promise de Cosmin Bodea. Vechea vorbă ,,mulţi veniţi, puţini aleşi” se potriveşte de minune şi acţiunilor organizate la acest sfârşit de săptămână la Brşaov, de către ,,principalul ,,stegarilor”.Vineri și sîmbătă, FC Brașov a organizat două trialuri la care au participat mai mulți tineri jucători brașoveni. Dar, din păcate, Bodea nu a avut ce alege, mai ales vineri seara, când la trial au participat aşa zişi jucători, care au fist însă socotiţi adevăraţi amatori…Au fost prezenți circa 30 de tineri fotbaliști, însă concluzia lui Bodea a fost clară “ Nu pot păstra niciun jucător”! Sîmbătă dimineața, Bodea și Stere au mai încercat un trial, iar la meciul școală care a avut loc la stadionul ICIM au participat și cei cîțiva fotbaliști aflați în lotul stegarilor: Mutu, Căucă, David, Potecu, Horia Popa, Moraru sau Mareș. Bodea a împărțit lotul în două, iar “galbenii” și “albaștrii” au încercat din toate puterile să-i convingă pe cei din stafful tehnic că merită să joace la FC Brașov. Au învins “albaștrii”, cu 3-1, prin golurile marcate de Bogdan Rusu și Horia Popa (2),în timp ce pentru “galbeni” a punctat Stoichescu. “ Am dorit să văd la lucru mai mulți juniori sub19 ani. Din păcate nu am găsit ce vroiam noi. Ăsta e fotbalul din ziua de astăzi. Foarte puțini copii vin din urmă. Din jucătorii tineri nu pot păstra pe nimeni. Poate unii dintre ei ar face față la un eșalon inferior, dar nu la FC Brașov. Sper să vină jucători de valoare în cel mai scurt timp”, a declarat Cosmin Bodea.

Cele două echipe au avut următoarea componenţă

“Albaștrii”: Mutu – David, Preda, Potecu, Pamfile – Horia Popa, Boția, Țuțu, Pricop – Bogdan Rusu, Bleambu
“Galbenii”: Căucă: Ilasi – Cretulescu, Ghelase, Olteanu – Monea, Kovacs, Moraru, Mares – Bitez,Stoichescu. În repriza secundă au mai jucat: Chihaia, Staicu, Gologan, Ghinea, Ștefan Mihăiță și Hîncu

Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.