Explozie la Nitramonia

Explozie la Nitramonia

0 162

Ieri, in jurul orelor 12,30, la sectia V, cea de explozibil civil, din Combinatul Chimic Nitramonia din Fagaras, a avut loc o explozie.
Aceasta sectie, bucata din combinatul pus pe butuci din interese ce ne depasesc puterea normala de gandire, fabrica pana mai acum ceva timp nitroglicerina, buna de facut din ea dinamita si alti asemenea explozibili folositi pentru necesitati civile.
In momentul de fata aceasta sectie si instalatiile ei sunt in curs de demontare, prin tevaraia fostei instalatii mai gasindu-se nitroglicerina, de demontare ocupandu-se muncitori ai unor societati comerciale specializate in asemenea lucrari.
Din fericire explozia nu a fost de mari proportii, cum a fost cea din septembrie trecut, de pilda, dar si asa trei oameni au avut de suferit. Este vorba de un tanar de 27 de ani, prezentand rani la fata si ochi, care a fost transportat de urgenta la spitalul de specialitate din Brasov, si de alte doua persoane moarte.
Se pune insa intrebarea: ce cautau cei trei in acel atelierin care a avut loc explozia, caci ei nu aveau ce umbla pe acolo, printre niste fiare nefolosite de vreo 40 de ani.
Explozia, neprezentand nu stiu ce minune de incendiu, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Brasov s-au deplasat la fata locului pentru supraveghere si control asupra situatiei, dupa cum a declarat domnul Stelian Rechitean, sef ISU Brasov.
S-au mai deplasat la locul exploziei criminalisti, procurori, persoane cu functii de raspunderte in judet, cum ar fi prefectul Adriana Dontu.
Specialistii presupun ca explozia a fost provocata de ceva scantei iscate in timpul procesului de dezafectare a instalatiilor
Si uite cum, din neatentie, nestiinta sau neglijenta, prin aceasta explozie inca o bucata din industria brasoveana este dezafectata mai repede, pe scurtatura. In schimb suntem obligati sa importam, pe bani frumusei si nu intotdeauna corespunzand calitativ, marfa pe care, pana nu demult, o produceam pentru export la Nitramonia, nu numai pentru consum intern.
In context trebuie sa fie insa amintit ca cei de la DNA s-au apucat sa umble tiptil-tiptil pe urmele privatizarilor de la Nitramonia Fagaras. Sa vedem prin buzunarele cui va exploda cate o bucatica de nitroglicerina, scapata ciudat-intamplator pe acolo.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.