Europa moare de lene! Românii nu sunt pe listă!
Capitalismul românesc a început să semene tot mai mult cu cel occidental. Precum în Vest, în România există sute de mii de șomeri și mii și mii de locuri de muncă libere… Un asemenea paradox este încă năucitor pentru români, neobișnuiți cu meandrele capitalismului altoit pe sistemul democratic al alegerii în funcții publice a celor care promit, printre altele și… lenevia.
În UE, anul trecut, 14,3% dintre tineri nu aveau un loc de muncă și nici nu urmau niciun program educațional ori de formare.
Cele mai mari procente se înregistrau tocmai în țările a căror lideri declarau că au cea mai mare nevoie de emigranți pentru a suplini… lipsa de forță de muncă.
În Spania 17,1% dintre tineri nu aveau un loc de muncă și nici nu urmau niciun program educațional ori de formare,
* în Franța 17,1%, iar
* în Germania procentul era de 8,6%.
Asta pe când Merkel arăta că în țară sunt vacante circa 1,2 milioane de locuri de muncă și declara valul de imigranți „o binecuvântare pentru economie”.
În același timp, mediul de afaceri german se declara „foarte îngrijorat de numărul mic al tinerilor germani dispuși să urmeze programe îndelungate de pregătire profesională”.
Dar ce fac acești tineri, dacă nici nu au un loc de muncă, nici nu studiază? Stau, pur și simplu, sau, după un slogan binecunoscut… „engoying life!”.
Și nici nu pot fi scoși din „zona de confort” (după o expresie atât de uzitată astăzi de preș.Iohannes), de către niciun partid politic, din simplu motiv că i-ar pierde ca electorat. Un electorat bine dospit, comod, care se complace într-o stare de vegetare și votează „în mod tradițional”. Vă sună cunoscut? „…PSD! PSD!”
Grosso modo sau o minte sănătoasă, așa cum credeam că sunt înzestrați germanii, de exemplu, ar spune: îi punem pe cei 8,6% dintre tineri la muncă, și pe cei adulți care trăiesc din ajutoare sociale, și am rezolvat problema lipsei forței de muncă! Dar aici intervine politicianismul, care, printre altele, se folosește și de o ”filosofie fină” a drepturilor omului care cere imperios ca putorile să nu fie prea bruscate, ci să li se ofere șansa de a se împlini ca personalități, să-și găsească locul potrivit în univers… Chiar dacă le va trebui 50 de ani pentru asta, iar locul potrivit va fi același: de pensionari, de această dată… bătrâni.
A împușcat doi iepuri pentru partid, în loc să piardă doi:
– și putorile „leneviste” (singura lor ideologie!), dar
– și voturile stângiștilor sensibili față de impunerea oricărei granițe prin paradisul în construcție care este lumea. Totul pentru partid! Pentru Germania?
Un val de violență fără precedent, creșterea cheltuielilor sociale pentru „integrarea noilor veniți” și pericole potențiale permanente, teroarea din partea islamiștilor, iar pe termen lung… dispariția.
Concluzia, pe cât de simplistă, pe atât de adevărată, este una singură, dar, ce este la fel de adevărat: nu e la îndemâna niciunui politician sau analist media: europenii sunt înlocuiți, și statisticile o arată clar, Europa moare, iar cauza e una singură: lenea instituționalizată, lenea ca politică de stat, lenea ca normă socială!
Țările occidentale au ajuns la un asemenea nivel de bunăstare și hedonism încât mulți preferă să trăiască din ajutoarele sociale, care le asigură un trai confortabil, și să nu-și facă planuri de viitor, pe termen lung, decât să presteze munci „neplăcute”. Iar sistemul politic, așa cum este croit, favorizează o asemenea stare de lucruri: sunt departe vremurile de cruntă criză în care un Hitler putea să câștige alegerile cu sloganuri precum „Vom pune poporul german la muncă!” sau „Fiecare va trebui să pună mâna pe sapă!”. Acum sapa este pentru emigrant, iar un politician abil, cum trebuie să fie toți, va promite mai puține ore de muncă și salarii mai mari, ajutoare sociale mai mari și facilități.Cum vom fi și noi înlocuiți…
În România fenomenul este încă la început și are o formă specifică, locală, păstrând proporțiile. Existența a sute de mii de șomeri și mii și mii de locuri de muncă libere încă îi indignează pe cei productivi, cei care muncesc pentru a-și câștiga existența.
Un studiu al Patronatului Investitorilor Autohtoni din România (PIAROM) de la mijlocul lui 2018 a ajuns la concluzia că „numai cine nu vrea nu se mai angajează astăzi”. Cristian Pârvan, președintele PIAROM, detalia: „Pe de o parte nu mai avem forță de muncă, deci rata șomajului este realistă (oamenii de afaceri angajează, în această situație, pe cine apucă, numai cine nu vrea nu se mai angajează astăzi), iar, pe de altă parte, avem o categorie de oameni (și asta se vede din Bursa Locurilor de Muncă) căreia, deși i se oferă zeci de mii de locuri de muncă, nu se duce să le ocupe”.
„Criza forței de muncă” a ajuns, pe nesimțite, deja o expresie consacrată înlocuind-o pe „criza locurilor de muncă”, cu toate că se vorbește, în continuare, ca despre un ideal, despre „crearea de locuri de muncă”…
Pârvan spune că în țările din Vestul Europei cea mai gravă problemă în ce privește șomajul se manifestă în rândul populației foarte tinere (18-24 de ani), întrucât cerințele formulate de ei nu își regăsesc oferta pe piața muncii, care este însoțită de o neadecvare a formării forței de muncă „chiar și în aceste țări” cu ceea ce se cere în prezent pe piață. Dar oare emigranții sunt mai adecvați? Nu, dar sunt mult mai dispuși să de adapteze.
Europenii nu acceptă locuri de muncă pe care românii care nu acceptă locuri de muncă în țară le acceptă în Vestul Europei. „Germania se confruntă cu o mare lipsă de forță de muncă, ceea ce, declarat sau nedeclarat, a stat și la baza liberalizării absurde a migrației”, mai spunea președintele PIAROM, care arata că deja mediul de afaceri românesc pune presiune pe Guvern pentru a accepta forță de muncă din țările și mai sărace decât România. El a arătat că mediul de afaceri din România se așteaptă ca tensiunile de pe piața forței de muncă să continue „dacă statul român, contrar a tot ceea ce fac cei din Vest, nu înțelege că și noi trebuie să aducem forță de muncă din afara țării”.
Pentru mulți, români, ca și europeni, democrație presupune și posibilitatea și libertatea de a trăi fără muncă sau prin muncă minimă în condiții satisfăcătoare pentru ceea ce sunt obișnuiți. Iar aceștia se constituie într-un electorat destul de consistent la care niciun partid și politician, oportunist, așa cum cer regulile jocului, nu poate renunța în mod voit. Așadar, ce vor face politicienii români în situația descrisă de președintele PIAROM mai sus e ușor de anticipat în acest lanț al slăbiciunilor: vor pune sutele de mii de putori la muncă, tăindu-le ajutoarele, și pierzându-i ca electorat pe termen scurt, pe ei și familiilor lor extinse, sau vor deschide granițele, păstrându-și acest electorat, ba chiar crescându-i ajutoarele și satisfacția cu ajutorul muncii productive a noilor veniți, care vor deveni ei înșiși electorat al partidului? Ce a făcut Merkel?
Dar paradoxul merge mai departe, pentru că și Merkel a pierdut în alegeri… Pentru că, în realitate, e un joc în care toată lumea are de pierdut pe termen lung, inclusiv emigranții. Putorile care rămân fără perspective, politicienii care descoperă că alți factori, precum siguranța publică sau pierderea identității, pot fi la fel de relevanți pentru electorat, emigranții care privează propriile patrii de contribuția lor pentru a munci într-o țară care le va rămâne străină. Toți pierd, dar nu acum, nu pe termen scurt. Iar asta este cel mai important…!
