Este bine sa se stie – aprobarea pentru fotocopierea manuscriselor Cantemir a...

Este bine sa se stie – aprobarea pentru fotocopierea manuscriselor Cantemir a dat-o însuşi Vladimir Putin!

0 364

„Existența manuscriselor Cantemir în lume se prezintă ca o mare reţea planetară”
Reporter: Aş vrea, pentru început, să-mi spui care este povestea cu manuscrisele lui Cantemir. Ce s-a tipărit din Rusia şi ce a mai rămas? Ce manuscrise are Cantemir în lume? Dar în România?
C.B.: Povestea mea cu manuscrisele lui Cantemir începe prin 1981, când am publicat în Ramuri un eseu în care dădeam o pagină inedită în latineşte din Sacro-Sanctae Scientiae indepingibilis Imago. Era un text despre Ens şi l-am găsit în manuscrisul latin 76, în Biblioteca Academiei Române. Fusese copiat de Tocilescu în Rusia, prin 1878. Acum câţiva ani, cu prilejul premiilor Academiei Mihai Eminescu, l-am rugat pe ambasadorul Rusiei, Excelenţa Sa Alexander Churilin, să mă ajute să scanez manuscrisele lui Cantemir ce se află în Rusia. M-a întrebat ce manuscrise mă interesează şi i-am scris că toate manuscrisele lui Cantemir mă interesează. După aproape o jumătate de an, am primit o scrisoare prin care mi se comunica acordul înaltelor oficialităţi ruse: mi se va permite fotocopierea color a tuturor manuscriselor lui Cantemir. Mai târziu, am aflat la Moscova că aprobarea o dăduse însuşi Vladimir Putin. Până azi, am editat 25 de volume din Integrala Manuscriselor Cantemir.
Eu am lărgit conceptul de “manuscris Cantemir”, incluzând aici şi còpii făcute de Iliinski, Müller, Bayer sau anonimi, manuscrise Antioh Cantemir etc.
Ediţia are un strălucitor colectiv de onoare şi un impresionant consiliu ştiinţific. Finanţatorul general al proiecului este domnul Paul Tudor (pe care l-am cunoscut prin domnul Ion Deaconescu, a cărui contribuţie unică este doar aceea că ne-a făcut cunoştinţă; atât). Ediţia stă numai în răspunderea şi munca mea, cu punct şi virgulă (chiar şi concepţia grafică şi corectura). Este stupefiant cum unii vor „glorie”, cărturărie, premii masonice în contul muncii mele. Sper să fie clar, ca să nu aduc în discuţie adevărul care distruge.
Din Rusia mai avem de tipărit 75 de lăzi din „Arhiva Serghei Cantemir”, 13 manuscrise care se află la Sankt Petersburg şi câteva manuscrise inedite şi necunoscute aflate atât la Moscova cât şi la Sankt Petersburg. Graţie generozităţii eminentului politician Putin şi ajutorului pe care mi l-au dar câţiva savanţi ruşi, am avut norocul smintitor să găsesc manuscrise pe care nu le-a publicat nimeni.
Manuscrisele Cantemir se mai găsesc, în afară de Rusia şi România, în încă vreo zece ţări din lume şi vreau ca să tipăresc în facsimil color toate cele aproape 125 de volume, cât va număra Integrala Manuscriselor Cantemir, şi vreau, de asemenea, ca toate ţările care au manuscrise Cantemir să aibă întregul Tezaur Cantemir. Sunt ani de când, rugat de o bună prietenă, am întocmit inventarul Tezaurului Cantemir cu tot ce există Cantemir în lume.dimitre-cantemir-1673-1723
Astfel, Cantemir apare ca o mare reţea planetară. Dacă vom spune că manuscrisele sale se află în Rusia, Franţa, Anglia, Germania, Vatican/Italia, SUA – şi e suficient.
S-au scris despre Cantemir, încă de la 1714, mii de pagini în toate marile culturi (în rusă, engleză, franceză, germană), pe care vreau să le adun într-o arhivă Cantemir pentru aputea fonda tradiţia Cantemir. În acest proiect sunt susţinut de Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir, prin eminentul meu rector, prof. univ. dr. Corina Dumitrescu.
În România, sunt puţine originale Cantemir. O filă (fila 42) din Loca obscura, 4 file plus 24 din Sacro-Sanctae Scientiae indepingibilis Imago, o filă într-un manuscris muzical, dar multe copii, între care cele mai importante sunt mss. 83 şi 46 (ale Hronicului). Documente istorice sunt în Biblioteca Academiei şi ele au fost şi expuse în noiembrie 2012, în uluitoarea expoziţie organizată de doamna Gabriela Dumitrescu.

„Ştiu şi ce veselă şi-a cumpărat P.P. Carp după semnarea tratatului secret”
Reporter: Ai publicat multe lucrări despre Eminescu. Ai şi polemizat cu mulţi intelectuali de azi, de la numărul anti-Eminescu din „Dilema”, până la textul tău din „Tribuna” (Eminescu. Istorisirea celei mai cumplite crime din istoria României) – care a devenit nod de „scandal” literar. Vreau să te întreb: de ce este Eminescu atât de viu? Fiindcă a fost ucis, aşa cum reiese din documentele pe care le-ai publicat în cele peste 20 de volume din „Codul invers”?
C.B.: Împotriva noneminescologilor de la „Dilema” am scris un text intitulat „Apărarea lui Eminescu”, chiar în ziua în care a apărut revista lui Andrei Pleşu. Azi aş zice că am fost exagerat de blând cu ipochimenii aceia, mulţi dintre ei dovedindu-se simpli metalambanişti. Ce este un metalambanist? Ce să fie, un hoţ de texte, adică un plagiator. Referitor la textul din „Tribuna”, au scris obrăznicii scurte tot felul de necalificaţi în Eminescu, începând de la academicianul Manolescu şi sfârşind cu un tocomer idepingibil, al cărui nume îmi scapă în acest moment.
Ca să fie clar un lucru, eu nu vreau să demonstrez nimic, nici să conving pe cineva de o anumită imagine sau realitate. Fiindcă, vorba lui Dostoievki, omul e prost, cumplit de prost.
Am publicat poate 1.000 de pagini de documente din arhivele secrete de la Viena. Ştiu manuscrisele lui Eminescu pe de rost şi viaţa lui pe zile (şi când se poate pe ore şi minute). Pentru 28 iunie 1883 ştiu şi mersul trenurilor şi buletinul meteorologic, chiar preţul trăsurilor din Bucureşti. Am studiat şi ciornele tratatului secret cu Austro-Ungaria. Ştiu câte linguri şi furculiţe avea familia Hohenzollern în 1866 (chiar există un inventar). Ştiu şi ce veselă şi-a cumpărat P.P. Carp după semnarea tratatului secret (veselă de aur).
Am publicat în facsimil color, la Editura Revers din Craiova, cele două dosare de interdicţie a lui Eminescu şi Autopsia lui Eminescu scrisă de mâna lui Suţu, dar nesemnată. Autopsia ne va demonstra definitiv că EMINESCU NU A AVUT SIFILIS şi că a fost tratat greşit cu mercur, morfină şi altele. În curând voi aduce de la Viena fotografii şi documente care vor face linişte definitivă.
Eminescu este viu, extrem de viu, fiindcă geniul său este unul historial, el ghicind „enigma vieţii”. N-am vrut să spun până acum, dar toţi cei nouă agenţi străini care au produs rapoarte împotriva lui Eminescu sunt evrei unguri şi evrei austrieci. Toată povestea stupidă cu antisemitismul lui Eminescu aici trebuie căutată. Este un lucru gingaş pe care va trebui să-l lămuresc. De ce nimeni nu spune că Eminescu a studiat caldeeana cu marele profesor Petermann? De ce uită detractorii lui Eminescu faptul că geniul nostru a avut la Viena şi Berlin mari profesori evrei? Eu am publicat în Biblioteca Eminescu aproape toate cursurile pe care Eminescu le-a urmat la Viena şi Berlin cu o seamă de celebri profesori de origine evreiască. Detractorii lui Eminescu uită lucrurile esenţiale fiindcă, de fapt, nu le ştiu. Adevărata gândire a lui Eminescu este în ontologia poetică din poemele şi prozele sale.
De ce nu arată detractorii săi (nişte analfabeţi, în fond) paginile geniale din Luceafărul (Caballa Lucis), Sărmanul Dionis (maestrul Ruben este evreu), Memento mori (strălucitele versuri despre Israel)? În articolele politice, Eminescu a scris despre câţiva escroci financiari, nu despre Iisus Hristos şi consubstanţiala evreitate. Voi publica o lucrare complicată şi voi sta de vorbă cu adevărata elită evreiască, pentru a stinge această falsă problemă care este neproductivă din toate punctele şi nepunctele de vedere.
Înnebunirea şi uciderea nihilistului Mihai Eminescu este un lucru complicat şi nu degeaba am avut nevoie de peste 20 de volume de Codul invers, care se va sfârşi pe la volumul 33.
Doctorul Tălăşescu este acela care a avut în mână creierul lui Eminescu (şi nu Gheorghe Marinescu) şi el este cel care scrie în 1912 că vede aici o ţeastă zdrobită de o mână criminală. Dacă nu ar fi fost astfel, Maiorescu ar fi reacţionat, fiindcă trăia.

„Trăim într-un canibalism cultural de cea mai proastă calitate”
Reporter: Ai putea să faci o schiţă privitoare la starea actuală a culturii române?
C.B.: Îmi ceri un lucru foarte greu, şi de aceea nu voi schiţa decât patru mici răspunsuri improvizate.
Prima problemă priveşte falsificarea cinstitei ierarhii („corifeii” falsificării până la escrocherie literară sunt Manolescu, Liiceanu şi Patapievici cu fostul său ICR). Când umbli cu fals, cultura ajunge în faliment, aşa cum a demonstrat Manolescu la Uniunea Scriitorilor.
A doua problemă priveşte obrăznicia de a introduce o „dictatură” literară care nu permite nici opinia liberă, nici adevărul, nici ierarhia reală. Cazul „Tribuna” este o adevărată apocalipsă. Numai că nimeni nu poate învinge aletheia (dez-văluirea, adevărul – realitatea aşadar).
Aşa i se întâmplă lui Manolescu, canonizatorul, dacă nu citeşte prefaţa lui Nietzsche la Aurora (n.r. „Aurora. Reflecții asupra prejudecăților morale”, Friedrich Nietzsche, 1879) , unde o virgină o întreabă pe mă-sa dacă este adevărat că Dumnezeu se află peste tot. Auzind răspunsul că Dumnezeu se află peste tot, duduia zice: „Vai, mamă, dar nu este indecent?”. Aşa mi se pare şi mie inconturnabilul Manolescu: indecent (observi că am trecut chiar şi peste faptul că nu e Dumnezeu). Despre faptul că a plagiat din Jauss nici nu vreau să-i mai amintesc…
A treia problemă a culturii române este că trăim într-un canibalism cultural de cea mai proastă calitate (la care şi eu particip cu multă energie, din nefericire).
Cea de-a patra problemă consistă în lipsa de cutezanţă genială (fiindcă scriitorii români nu ştiu nici carte şi nici unde se află Europa; suntem minori şi ne micşorăm în fiecare zi).

dimitre-cantemir-cTitlurile celor 25 de volume din Integrala Manuscriselor Cantemir, tipărite de Constantin Barbu

  1. Sacro-sanctae Scientiae Indepingibilis Imago
  2. Loca Obscura in Cathechisi, quae ab anonymo authore slaveno idiomate edita et Pervoe ucenie otrokom intitula est, dilucidata authore Principe Demetrio Cantemirio

III. Institutio Logices Idest De philosophiae instrumentali Arte Habitus

  1. Incrementorum et decrementorum  Aulae Othmannicae(I)
  2. Incrementorum et decrementorum Aulae Othmannicae(II)
  3. Historia incrementorum atque decrementorum Aulae Othmmanicae, Dell’Accrescimento e Decadenza  Dell’Impero Othomano o sia Epitome dell’IstoriaTurca. Parte prima checontienel’accrescimento dal MCCC al MDCLXXII. Annotazioni

VII. Istoria Ieroglifică

VIII. Hronicul Vechimei a Romano-Moldo-Vlahilor

  1. Curanus. De Curani etymologico nomine
  2. Ioannis Baptistae Van Helmont Phisices universalis doctrina et christianae fidei congrua et necessaria philosophia (I)
  3. Ioannis Baptistae Van Helmont Phisices universalis doctrina et christianae fidei congrua et necessaria philosophia (II)

XII. De Vita et rebus gestis Constantini Cantemiri. Panegiricul Sfântului Dumitru

XIII. Jurnalul persan

XIV. Incompendiolum Universae Logices Institutionis

  1. Diploma de la Luţk

XVI. Uimitoarele revoluţii ale dreptei răzbunări a lui Dumnezeu   asupra familiei lui Brâncoveanu şi a Cantacuzinilor vestiţi în Ţara Românească

XVII. De Antiquis Dacia nominibus

XVIII. De Antiquis et Hodiernis Moldaviae Nominibus

XIX. Satire de Antioh Cantemir

  1. Arhiva Serghei Cantemir

XXI. Corespondenţa dintre Antioh Cantemir, Maria Cantemir, Constantin Cantemir (I)

XXII. Corespondenţa dintre Antioh Cantemir, Maria Cantemir, Constantin Cantemir (II)

XXIII. G.F. Müller, Jurnalul prinţului Dimitrie Cantemir

Biografia lui Demetrius Cantemir

XXIV. Notationes quotidianae de Ivan Iliinski

XXV. Manifestul lui Petru cel Mare

Titlul original: „Un dialog convenţional cu scriitorul Constantin Barbu, omul care îi visează pe Mihai Eminescu şi pe Dimitrie Cantemir”

Cine este Constantin Barbu?
La 18 ani,  era considerat „copilul teribil” al Craiovei sau, oricum, unul dintre ei.
La 24 de ani, pătrunsese deja în cercul de tineri scriitori din Craiova, fiind reperat de Marin Sorescu, redactorul-şef al revistei „Ramuri”.
La 30 de ani, reprezenta o promisiune ispititoare a tinerilor filozofi, remarcat fiind de Constantin Noica. Este prezent în „Grupul de la Păltiniş”, în toate informările Securităţii, care au apărut ulterior.
Pentru prima dată, în 1976, deja se înfăţişează ca un exeget, dar de o altă ţinută, a lui Mihai Eminescu.
În 1985, publică eseul „Rostirea esenţială”, cu o Prefaţă a lui Marin Sorescu, prin care atrage atenţia celor mai importanţi intelectuali ai timpului: Constatin Noica, Anton Dumitriu, Dumitru Stăniloae, Edgar Papu, Adrian Marino, Mihai Şora. Din biblioteca lui Mihai Eminescu a publicat aproape 25 de volume. Deocamdată închei aici prezentarea succintă.

Interviu (fragmente) realizat de Mircea Canțăr

Sursă: Cuvântul Libertăţii

 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.