E bine să stim! Dolari murdari pentru revoluții murdare! Un veac de minciună!
Instaurarea comunismului in Rusia, la 7 noiembrie 1917, nu a fost – câtuși de puțin – un act spontan, ci rezultatul unui amplu proiect secret (“Planul Marburg”), pregătit minuțios în afara Rusiei.Si finantat generos de marii “bancheri internationali”. In primul rand de cei de pe Wall Street: Jacob Schiff, J.P. Morgan, Otto Kahn, Paul Warburg, John D. Rockefeller, Edward Henry Harriman, Frank Vanderlip. Finantarea bolsevicilor de Wall Street era intermediata de banca suedeza “NYA Banken”, condusa de bancherul promarxist Olof Aschberg.
Dolari murdari pentru revolutii murdare! Un veac de minciuna…
La inceputul secolului XX, Andrew Carnegie a finantat un plan secret prin care guvernele statelor importante sa fie “comunizate”. Adica trecute, economic, la forma “monopolismului de stat”.Controlat de “bancherii internationali” de pe Wall Street, sistemul “monopolismului de stat” le-ar fi permis acestora sa trateze economic si financiar direct cu guvernele impuse de ei prin “revolutii”.
In 1905, acest sindicat al “bancherilor internationali” – sindicat numit, la vremea aceea, la New York, “Trust of money” (“Trustul banilor”) – si Iacob Schiff au finantat “duminica sangeroasa” de la St. Petersburg.
Revolutie condusa de un agent al Ohranei (politia secreta rusa), Parintele Gapon, si incheiata cu un esec. “Trustul banilor” – mai ales “Guaranty Trust” al lui J.P. Morgan – a finantat revolutia lui Pancho Villa din Mexic, in urma careia SUA au luat de la Spania un vast teritoriu.
Apoi, exista o documentatie vasta privind implicarea “bancherilor internationali” in revolutia lui Sun Yat-sen. Charles B. Hill, care conducea trei filiale ale lui “Westinghouse”, a tratat direct cu Sun Yat-sen aspectele financiare ale revolutiei chineze.
Mai tarziu, in 1917, acelasi Charles B. Hill a folosit filiala “Westinghouse” din Rusia pentru a-i finanta generos pe bolsevici. In 1923 – cand URSS si-a creat prima banca internationala“Ruskombank” – asociatul lui J.P. Morgan, bancherul suedez Olof Aschberg, a devenit presedintele bancii sovietice. Iar Max May, vicepresedinte la “Guaranty Trust” (J.P. Morgan), a preluat functia de director al “Ruskombank”.
Primul ambasador sovietic in SUA – Ludwig Martens – a fost sustinut financiar de “Guaranty Trust” al lui J.P. Morgan.
Prin aceste manevre, “bancherii internationali” de pe Wall Street urmareau sa instaureze in Rusia un guvern care sa practice “monopolismul de stat”. Astfel ca intelegerile directe cu guvernul sovietic sa le garanteze “bancherilor internationali” exploatarea pe termen cat mai lung – si cu garantii guvernamentale – a fabuloaselor bogatii ale Rusiei. “Bolsevismul” a fost prima forma de “globalizare” prin crearea unor structuri supranationale. Cominternul nu este altceva decat “bunicul” Uniunii Europene.
Un cont pentru “tovarasul Trotki”:La 21 septembrie 1917, o telegrama de la Stockholm anunta oficial deschiderea unui cont curent la “NYA Banken” “pentru actiunile tovarasului Trotki”. Iata textul:
“Stockholm, 21 septembrie 1917
Domnului Rafael Scholan
Stimate tovarase,
Casa bancara Warburg, in urma unei telegrame trimise de presedintele Sindicatului Renano-Westfalian a deschis un cont curent pentru actiunile tovarasului Trotki.
Un avocat, probabil domnul Kestroff, a primit munitii, al caror transport, impreuna cu banii, l-a organizat… Si caruia i se va da suma ceruta de tovarasul Trotki.”
“Tovarasul Trotki”, cel la care se refera telegrama, se numea in realitate Leiba Davidovici Bronstein si era fiul unui negustor originar de langa Elisabetgrad (Krivoirog – Ucraina). Era insurat cu fiica bancherului Jivtovski, cel care il pusese in legatura si cu cercurile bancare de pe Wall Street. In primul rand, cu Iacob Schiff, presedintele bancii “Kuhn, Loeb & Co”. Iacob – Henry Schiff, nascut in 1847 la Frankfurt pe Main (Germania), emigrase in 1865 in America, unde va reusi, datorita talentului sau financiar, sa ajunga in fruntea “Kuhn, Loeb & Co”. Cea care va finanta reconstructia cailor ferate din America (“Union Pacific”), folosind mana de lucru ieftina, chineza.
In 1904-1905, firma “Kuhn, Loeb & Co” a finantat Japonia in razboiul contra Rusiei, permitand astfel Japoniei sa obtina o victorie care a destabilizat serios Imperiul Rus. Prizonierii rusi au fost preluati apoi de la japonezi de Schiff, iar o parte dintre acestia, antrenati pe un teren apartinand lui Standard Oil (SUA), il vor insoti pe
“tovarasul Trotki” atunci cand acesta va reveni de la New York in Rusia, in 1917, la bordul vasului “Cristianja”.
În filmul „Octombrie”, apărut în 1928, regizat de Serghei Eisenstein, vedem mulțimile luând cu asalt Palatul de Iarnă, o imagine-simbol a Revoluției, întipărită în memoria tuturor generațiilor pentru care marxism-leninismul nu a însemnat doar o formulă anacronică. Un film de propagandă strălucit, dar pură ficțiune. Cum istoria a devenit pentru regimurile comuniste o modalitate de justificare și manipulare deopotrivă, nu e greu de înțeles că în realitate faptele s-au derulat în cu totul alt registru. Deseori unul nu doar prozaic și sângeros, ba de-a dreptul hilar.
Un personaj important în desfășurarea evenimentelor a fost Aleksandr Kerenski, șeful Guv
ernului Provizoriu. Nefericită titulatură! Deși ea avea în vedere un provizorat până la convocarea Adunării Constituante ce avea să decidă viitorul țării, nu putea exista o sintagmă care să îl caracterizeze mai bine. Prins între revolta stângii în iulie și cea a dreptei în august (afacerea Kornilov), Kerenski s-a dovedit un om politic slab, depășit de evenimente, pe care a încercat să le justifice subiectiv până la moartea sa în exil, la New York, în 1970. Nu e de mirare că Bisericile Ortodoxe ruse și sârbești din New York au refuzat înhumarea trupului neînsuflețit, care a fost transportat la Londra.Tinerețea lui Kerenski a semănat în multe privințe cu cea a lui Lenin, care va deveni cel mai important rival al său în 1917. Circulau zvonuri despre viața luxoasă pe care o ducea în Palatul de Iarnă, despre legătura amoroasă cu verișoara soției, care locuia la Palat cu soții Keren
ski, despre starea aproape permanentă de beție, de dependența de cocaină și morfină. Circulau zvonuri (false) că ar fi fost evreu, ceea ce în climatul antisemit al vremii era deosebit de nociv pentru imaginea publică. Kerenski însuși își amintea că atunci când fugise din Palatul de Iarnă, chiar înainte ca bolșevicii să pună mâna pe putere, a văzut scris pe un perete un mesaj ironic: „Jos cu Kerenski evreul, trăiască Troțki!”
Femeile din Batalionul Morţii, alături de ofițeri loiali guvernului Kerenski, apără Palatul de Iarnă din Petrograd. Cu dibăcie, Lenin a declarat că noul organ de conducere este creat pentru a apăra Sovietul. Prima ședință a Comitetului (organizație ad-hoc de apărare revoluționară) a avut loc la 20 octombrie.
Biroul comitetului era format din bolșevici și eseri de stânga; totul trebuia să poarte mantia Sovietului, pentru că soldații n-ar fi răspuns unui partid anume. Atunci când neinspiratul Kerenski, hotărât să distrugă mișcarea bolșevică, a anunțat că trupele garnizoanei Petrograd vor fi transferate pe front, cea mai mare parte a soldaților au refuzat să se mai supună ordinelor Marelui Cartier General, declarându-se loiali CMR, care a trimis rapid comisari pentru a-i înlocui pe comandanții de unități…
Era primul pas al insurecției. Cu două zile înaintea insurecției armate, Guvernul Provizoriu își pierduse controlul militar real asupra Capitalei. A fost elementul esențial al insurecției și fără el nu se poate explica ușurința cu care bolșevicii au obținut victoria. Nu le mai rămânea decât să pătrundă la pas în Palatul de Iarnă și să-i aresteze pe miniștri…
Deși aflați într-o situație extrem de favorabilă, cu doar câteva ore înainte de declanșarea insurecției aproape nici unul dintre liderii bolșevici nu voia ca ea să aibă loc. Teama cea mai mare era legată de aprobarea Congresului Sovietelor, ce urma să se deschidă pe 25 octombrie, singurul care putea oferi legitimitate acțiunii lor de preluare a puterii. Pe de altă parte, era greu să împiedici mulțimea. La căderea întunericului în seara de 24, soldați și muncitori din Gărzile Roșii s-au revărsat spre centrul orașului, capturând blocadele instalate de guvern pe poduri. Au instalat propriile baricade, pe străzi au început să patruleze mașini blindate, în timp ce spectatorii ieșiți de la teatru se grăbeau spre casă.
Închis într-un apartament al unei apropiate, Lenin a scris la ora 18, în seara zilei de 24, un apel disperat către organizațiile de Partid din Petrograd pentru a le îndemna să declanșeze insurecția în următoarele câteva ore. Dacă bolșevicii nu reușeau să pună mâna pe putere până în după-amiaza următoare, când Congresul Sovietelor urma să se deschidă, totul putea fi ratat. La orele 22 Lenin nu a mai rezistat. Şi-a pus pe cap peruca și o șapcă muncitorească, și-a înfășurat un bandaj în jurul capului și a pornit spre Smolnîi, însoțit de un bolșevic finlandez, un apropiat. Folosind un tramvai gol-goluț și apoi pe jos, au fost la un moment dat opriți de o patrulă a guvernului. După spusele lui Eino Rahiia, care îl însoțea, Lenin (îmbrăcat ponosit) a fost confundat cu un bețiv inofensiv și lăsat să meargă mai departe.
Să ne întrebăm, precum Ştefan Zweig, „oare cum s-ar fi scris istoria lumii dacă Lenin ar fi fost arestat atunci?” Lenin a ajuns în jurul miezului nopții la Smolnîi, iar retorica sa a fost decisivă. Atunci când Lenin a cerut o listă cu noul guvern și a denumirii acestuia, ce urma să fie prezentată Consiliului Sovietelor, Troțki a venit cu ideea de a-i numi pe miniștri „comisari ai poporului”, ceea ce a încântat audiența…
