După dezimplicare, Ivan Patzaichin rămâne implicat

După dezimplicare, Ivan Patzaichin rămâne implicat

0 125

Marele sportiv român pare să se fi răzgândit cu privire la retragerea sa din procesul transparent de a superviza selectarea viitoarei conduceri administrative a Deltei Dunării.
Anterior se retrăsese din comisia de selectare datorită atacurilor publice ale detractorilor săi, printre care și șeful filialei USR Sulina. Acesta a fost zburat urgent din funcție de Barna, care l-a asigurat pe Patzaichin de sprijinul total al lui și al lui Cioloș.

Zvonuri potrivit cărora guvernatorul Deltei ar fi fost deja selectat
„În urma discuţiei cu dânsul, a spus că rămâne alături de noi, ne va ajuta, va fi în continuare implicat, o să găsim varianta formală pentru lucrul acesta. (…)
Miza pentru noi e să avem acea consultare cu oamenii relevanţi din Deltă, Ivan Patzaichin fiind de departe unul dintre cei mai reprezentativi pe această zonă, de asociaţiile de mediu de acolo, de ceilalţi factori interesaţi, o consultare deschisă în care să se poată veni cu propuneri de proiecte şi cu propuneri de persoane

Barna dezminte aranjamentele prestabilite, normale de altfel la USR
Am văzut în spaţiul public că o să punem pe nu ştiu ce fost guvernator, pe nu ştiu ce membru de la PSD, de la PNL, de la USR, pregătit.
Nici pe departe. Nu există în momentul de faţă – şi vă spun asta în calitate de copreşedinte USR PLUS – nu există în momentul de faţă o persoană asupra căreia să fi bătut palma şi să zicem: „hai să facem un balet la mişto despre cum îl selectăm”.
Chiar ne dorim, şi eu, şi Dacian Cioloş, să avem la conducerea Biosferei Delta Dunării o persoană care să fie acolo justificată pe competenţă, moralitate, integritate şi viziune de dezvoltare a Deltei. Şi asta se va întâmpla.
E prima dată când facem un astfel de proces şi evident că cei cărora le sunt tulburate interesele vor încerca să îl saboteze”, a subliniat Barna

Libiu Mateescu

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.