Doi gangsteri schiopi si un jupan cu platfus
Motto
Unde nu-i cap, vai de picioare!
Tandemul Orban – Câţu s-a remarcat decisiv ca entitate simbiotică a politicii româneşti atunci când desemnatul (de Preşedinte, ca premier) Câţu s-a retras, lăsându-i locul de onoare de la Palatul Victoriei cenzuratului (de Parlament, ca premier) Orban. Mare prietenie s-a legat între ei de-atunci (dacă nu cumva era de dinainte) şi cu multă recunoştinţă avea să se lase!
Chiar cu un fel de frăţie de cruce, dacă e să ne luăm după atacul de cruciat lansat zilele trecute împotriva intangibilei noastre justiţii de însuşi domnul Orban, marele protector de până deunăzi al acesteia. De ce? Pentru a-şi apăra, principial după mintea lui, tovarăşul de simbioză, vremelnicul ministru de azi al justiţiei.
Atotputernicul nostru prim ministru îi îndeamnă fără perdea şi cu inflexiuni rău prevestitoare pe magistraţii care l-au supărat pe el şi pe nepretuitul său simbiont „să judece cu mai multă atenţie”.
De ce face asta? Simplu: pentru a scuza o golănie sinistră, de gangster prost, a domnului Câţu.
Iat-o, golănia, relatată pe scurt, într-unul dintre multele articole apărute recent în media din România: „Sunt acuzații incredibile la adresa ministrului de Finanțe, Florin Cîțu. Acesta ar fi desființat Direcția Generală Juridică din Ministerul pe care îl conduce pentru a evita un proces în care e parte tatăl său.
Familiei Cîțu i-a fost retrocedat un teren de 50 de hectare de pădure lângă pârtia de schi din Voineasa, teren in valoare de 12 milioane de euro.
Retrocedarea este acum subiect de proces, iar statul român ar trebui să fie apărat chiar de Ministerul condus de Cițu, care ar trebui să se judece cu părinții ministrului. Cîțu a desființat Direcția Generală Juridică a MF, prin HG 380 din 2020, pentru a evita procesul”.
Descumpănitor!
Sigur, ne-am obişnuit cu trăsnăile politicienilor noştri în goana lor după parvenire şi plătit poliţe adversarilor, dar una ca asta, cea mai recentă inovaţie a ministrului nostru de finanţe, nu ne-a mai fost dat să vedem. Să vrea să desfiinţeze ditamai departamentul juridic al ministerului, pentru că acesta era într-un litigiu juridic cu tatăl său, reprezintă un soi de apogeu al gangsterismului dâmboviţean.
Îmi măsor cu grijă cuvintele, dar trebuie să-ţi fi pierdut complet reperele ca să te pretezi la o dobitocie atât de mare. Să încerci să dezarmezi ministerul pe care îl conduci (şi a cărui menire este să apere cât mai bine banii naţiei), pentru a facilita familiei tale câştigarea unui proces cu statul (al cărui înalt reprezentant eşti), pare a fi un rebut intelectual şi moral care depăşeşte cu mult puterea de înţelegere a unei minţi normale.
Dacă ar fi să ne rezumăm doar la conflictul de interese, şi situaţia tot s-ar dovedi strigătoare la cer. Dar aici e vorba de mult mai mult, e vorba de 12 milioane de euro pe care ministrul de finanţe al ţării tale încearcă să le palmeze din vistieria naţiei pentru a le strecura în buzunarele tatălui său.
Tentativă de jaf ca la furgoneta bancară! Obstrucţionarea actului de justiţie! Abuz în serviciu! Conflict de interese! Corupţie cu clopoţei!
Şi cine sare să-l oblojească pe inventivul fiu „strângător”? Să-i ia apărarea? Să ne mintă cu clăbuci, susţinând ca ar fi fost vorba de o reformare a ministerului şi nicidecum de o încercare de a escroca statul? Tocmai bunul său simbiont Ludovic Orban.
Doi gangsteri şchiopi, dând târcoale braţ la braţ pe unde adulmecă şmenuri bănoase, înfrăţiţi, se pare, până şi în recentul dosar UNIFARM în care DNA vorbeşte de o mită de 760.000 euro, negociată la restaurantul „Bârlogul lupului”.
Dar băieţii n-au tresăriri. Sunt imperturbabili şi neînfricaţi. Pentru că ştiu că au spate. Că există la Cotroceni un jupân şi el cu probleme „la picioare”, cu platfus, sceptru şi ochi albaştri, care ii cocoloşeşte, îi laudă cu orice prilej şi întoarce privirea de la toate malversaţiunile lor inepte ce dau muniţie opoziţiei şi subiecte de prima pagină presei de scandal.
Cum să ai tupeul să încerci să gândeşti măcar stupizenia iniţiată de Câţu? Cum să nu te avertizeze tensiunea arterială, sau palpitaţiile, sau scaunul moale, sau junghiurile din tâmple că aşa ceva nu se face? Că aşa ceva nu poate rămâne neobservat şi nesancţionat?
Cum să sari ca tembelul tresărit de-un coşmar („cine nu sare, primeşte condamnare”!!!), să-i acuzi pe judecători că au făcut dreptate într-o speţă atât de evident evidentă?
Şi cum să taci, ca ultimul laş (sau ca întâiul complice) din poziţia de preşedinte al unui stat ce se pretinde „de drept”, când vezi aşa inginerie şi aşa frăţie înflorind sub pulpana ta?
Doi gangsteri schiopi si un jupan cu platfus s-au aşezat asupra ţării într-un dispozitiv de tip „triunghiul Bermudelor”, pentru a rade tot ce se poate rade şi a înghiţi tot ce se poate înghiţi cât încă poporul moţăie.
Ar trebui, totuşi, ca cineva să sune deşteptarea! Nu credeţi?
Recomandare: titlul acestui articol a se citi în conjuncţie cu motto-ul!
