Doi ardeleni in competiție pentru președinția COSR, bistrițeanca Gabriela Szabo și brașoveanul...

Doi ardeleni in competiție pentru președinția COSR, bistrițeanca Gabriela Szabo și brașoveanul Mihai Covaliu!

1 431

Noul președinte al COSR se decide marți, când sunt programate alegerile pentru șefia Comitetului Sportiv și Olimpic Român. Pentru funcția de președinte sunt înscriși Mihai Covaliu, președintele FR de Scrimă, și Gabriela Szabo, fost ministru al Tineretului și Sportului.

Cine este Gabriela Szabo
S-a născut la 14 noiembrie 1975, la Bistrița-Năsăud. A absolvit Universitatea de Sport și Educație Fizică ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Este multiplă campioană olimpică, mondială și europeană la atletism în probele de 1.500, 3.000 și 5.000 de metri.
A început atletismul în orașul natal, fiind descoperită la un cros școlar de antrenorul emerit Zsolt Gyongyossy, cel care o va pregăti în întreaga carieră și cu care s-a căsătorit, în 1999.
Încă din perioada junioratului, talentul și calitățile sale pentru probele de semifond și fond s-au făcut remarcate, obținând performanțe deosebite. În 1991, la 15 ani, devine campioană europeană la Salonic, pentru ca în 1992 să obțină argintul la CM de juniori, desfășurate la Seul. Un an mai târziu, ocupă locul 1 la CE de la San Sebastian, iar în 1994 devine campioană mondială la Lisabona. În același an, stabilește la CE de seniori de la Helsinki un nou record mondial de junioare în proba de 3.000 m, obținând medalia de bronz.

Și ca senioare, continuă seria marilor succese. În 1995, la CM de sală de la Barcelona, devine campioană mondială în proba de 3.000 m. În 1996, la JO de la Atlanta, obține argintul la 1.500 m. Urmează un nou titlu mondial obținut la Mondialele de sală de la Paris (1997) și tot în același an, devine campioană mondială la Atena în proba de 5.000 m. În 1998, câștigă aurul la 3.000 m la Europenele de sală de la Valencia și argint la Europenele în aer liber de la Budapesta, la 5.000 m.

De asemenea, și anul 1999 reprezintă pentru Gabriela Szabo un an plin de succese. Cucerește trei medalii de aur, în sală, la 1.500 și 3.000 m, la CM de la Maebashi (Japonia), și în aer liber, în proba de 5.000 m de la CM de la Sevilla, unde a triumfat de o manieră impresionantă. În același an, se impune în cele șapte etape ale circuitului Golden League, disputate la Oslo, Roma, Paris, Monaco, Zurich, Bruxelles și Berlin, ca și în Grand Prix-ului de la Munchen, performanțe în urma cărora a ocupat locul 1 în clasamentul Grand Prix, cu 108 puncte, la egalitate cu mozambicana Maria Mutola.

În 2000, după ce cucerește un nou aur la 3.000 m, la Europenele de sală de la Gent (Belgia), își vede visul împlinit, devenind campioană olimpică în proba de 5.000 m, la Sydney. La aceeași competiție obține bronzul la 1.500 m. Anul următor, la Mondialele de sală de la Lisabona, Szabo obține doar argintul la 3.000 m, pentru a se revanșa câteva luni mai târziu la Mondialele în aer liber de la Edmonton, unde ocupă primul loc în proba de 1.500 m. Ultima performanță notabilă o realizează în 2002, la Campionatele Europene în aer liber de la Munchen, supercampioana noastră terminând a doua la 1.500 m.
Pentru rezultatele de excepție din 1999, a fost declarată de Federația Internațională de Atletism cea mai bună atletă din acel an, iar Asociația Internațională a Presei Sportive a desemnat-o drept cea mai bună sportivă a anului 1999.

Este maestră emerită a sportului și cetățean de onoare a orașelor Bistrița, Cluj-Napoca și București. În anul 2000 a primit Ordinul național ”Serviciul Credincios” în grad de comandor.

În anul 2005, și-a anunțat retragerea din activitatea sportivă profesionistă. În vara lui 2006, la Internaționalele României de Atletism, a fost organizată retragerea oficială a Gabrielei Szabo.

S-a implicat în numeroase programe care promovează virtuțile sportului. Astfel, ea conduce Asociația ”Sport pentru Viață”. Obiectivul acestei organizații este să determine cât mai mulți oameni să participe la acțiunile dedicate sportului de masă. Din 19 august 2013 deține și titlul onorific de Ambasador al turismului românesc alături de alte șapte personalități din viața culturală și sportivă românească.

În februarie 2013, a fost numită consilier personal al ministrului Tineretului și Sportului, Nicolae Bănicioiu. La 5 martie 2014, a fost învestită în funcția de ministru al Tineretului și Sportului în Cabinetul Ponta III.

_SIM5648

Cine este Mihai Covaliu
S-a nascut la 5 noiembrie 1977, Braşov,  este un fost scrimer român, laureat cu aur la Jocurile Olimpice din 2000 şi bronz la Olimpiada din 2008 şi campion mondial în 2005. În aprilie 2013, Covaliu a fost ales preşedinte al Federaţiei Române de Scrimă, dar a rămas antrenorul lotului de sabie masculin şi antrenor principal la Dinamo Bucureşti.

Primul sport practicat de Cova a fost fotbalul. S-a apucat de scrima la 9 ani, după ce antrenorii de la CS ”Tractorul” au făcut o prezentare la școală. Mama sa l-a incurajat să persevereze în ciuda metodelor dure de pregătire folosite de antrenori. În 1998 s-a transferat la CS BNR București, apoi la Dinamo. A fost pregătit de multi antrenori, printre alții de Mihai Ticușan, Gabriel Duțea, Alec Chiculiță, Mihai Orița și Emilian Nuță.

La JO 2000 de la Sydney a generat o surpriză ajungând în finală, după ce l-a învins pe francezul Damien Touya, favoritul probei. Apoi a trecut de un alt francez, Gourdain, cu scorul 15-12. A devenit primul campion olimpic la sabie din România și a urcat pe primul loc în clasamentul mondial. Pentru acest rezultat a fost numit Maestru Emerit al Sportului și a primit Ordinul național ”Pentru Merit” în grad de comandor.
La JO 2004 a pierdut la o tușă în sferturile de finală cu maghiarul Nemcsik, care avea sa câștige medalia de argint în cele din urmă. A încheiat concursul pe locul 7. La  CM 2005 a ajuns ușor pana în finală, unde a trecut cu scorul 15-12 de triplul campion olimpic, rusul Pozdniakov. I-a dedicat victoria fiului său Vlad, născut cu o zi înainte de plecarea la Leipzig.
La JO 2008. în finala mică a trecut de un alt francez, Pillet, cucerind medalia de bronz. Pentru acest rezultat a primit Ordinul “Meritul Sportiv” clasa a III-a cu 2 barete.

După Olimpiada de la Beijing s-a retras și a devenit antrenor principal scrimă la CS Dinamo și la lotul olimpic de sabie masculin. Sub îndrumarea sa, România a cucerit medalia de argint la CE 2009, aur la CM 2009, Rareș Dumitrescu fiind vicecampion mondial la individual. Pentru aceste realizări a primit Ordinul național ”serviciul credincios” în grad de cavaler.  Cosmin Hănceanu și echipa României au obținut argintul la CM 2010, și România a devenit vicecampioană olimpică la JO 2012. Prin urmare, Mihai Covaliu a fost promovat la gradul de ofițer al Ordinului ”Serviciul Credincios”.

În aprilie 2013 a fost ales președinte al FR de Scrimă, după ce președinta în exercițiu, Ana Pascu, a decis să nu își mai reînnoiască candidatura. A rămas antrenorul lotului de sabie masculin, cu care a cucerit medalia de argint la CM 2013, Tiberiu Dolniceanu fiind laureat cu bronz. În același an, Mihai Covaliu a fost inclus în Hall of Fame-ul scrimei de către Federația Internațională de Scrimă.
Pe cât de imense sunt numele celor doi candidați la șefia COSR, pe atat de subțiri și pline de platitudini sunt “programele” prin care ei și echipierii lor promit propășirea sportului românesc pe ”înalte culmi de progres și civilizatie”. Par vorbe goale, zero idei, multă gargară! Echipele de susținători n-au fost în stare să producă nimic legat.

Noul președinte al COSR, câteva idei din programele de candidatură

Gabriela Szabo își propune ca România să revină în primele 20 de națiuni la Jocurile Olimpice în următorii opt ani. Pentru a realiza acest lucru, Szabo a menționat, într-un interviu agerpres, că este nevoie ca COSR să devină ”un incubator de proiecte” pentru federațiile sportive, dar și de unitate în ceea ce privește strategia sportului românesc. Preluarea conducerii COSR ar fi o mare provocare pentru Gabriela Szabo, fosta campioană olimpică de la Sydney afirmând că nu îi este teamă să vină în această funcție după rezultatele slabe de la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. Planul fostului ministru al Tineretului și Sportului include printre altele dezvoltarea infrastructurii sportive la nivelul întregii țări, precum și a sportului de masă. În echipa cu care va conduce Comitetul Olimpic și Sportiv Român se află fostul baschetbalist Virgil Stănescu, acesta urmând să ocupe funcția de secretar general. În ceea ce îl privește pe contracandidatul Mihai Covaliu, Gabriela Szabo a menționat că acesta este în primul rând un prieten și un coleg, iar această relație de amiciție nu va fi afectată de rezultatul alegerilor din 15 noiembrie.

Mihai Covaliu, fost campion olimpic și mondial la sabie, singurul conducător de federație care a obținut aurul la Jocurile Olimpice 2016, a afirmat într-un interviu acordat Agerpres, că are în vedere prin candidatura sa la președinția Comitetului Olimpic și Sportiv Române (COSR), la alegerile din 15 noiembrie, revenirea la normalitate și demararea unor proiecte care să readucă sportul românesc între primele 20 națiuni la JO 2020 de la Tokyo. Covaliu se caracterizează ca un om al dialogului, deschis și determinat să lucreze cu tenacitate pentru a readuce sportul acolo unde i-a fost locul nu de mult. Obiectivul luieste să readucă România în primele 20 de națiuni ale lumii la Jocurile Olimpice de la Tokyo și pentru acest lucru se bazează pe președinții de federații, care își doresc cu ardoare să revenim în elita sportului mondial. Președintele Federației Române de Scrimă îl va propune, în cazul în care va fi ales în fruntea COSR, pe George Boroi, conducătorul CSA Steaua, ca secretar general al forului olimpic. Mihai Covaliu consideră că faptul că a fost în ”miezul acțiunilor” la JO 2016 este un atu în plus față de contracandidata sa și dorește refacă spiritul de echipă pe care l-a văzut foarte ”disipat” la Rio.

 

COMENTARII

  1. Si ce daca sunt ardeleni?
    Nu sunt tot romani?
    Zau ca am obosit cu cu acelasi,peste tot,…”Pateu Ardealul”!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.