DEZVĂLUIRI ȘOCANTE! Anti-omenirea sau transumanismul a început acum câteva milenii!

DEZVĂLUIRI ȘOCANTE! Anti-omenirea sau transumanismul a început acum câteva milenii!

2 257

Măi Nene Spânule, ați putea pricepe. Păcat de atâta cap și mustața ce-l împodobește, dacă nu-i în el și un dram de minte, de cunoaștere. O sută de ani de viață, dintre care 70 în politică, etc. n-au niciun sens dacă nu spunem nimic despre ce politică e vorba.
Ultimii 75-80 de ani au jalonat îndârjirea politicii antiomenești de a distruge, în sfârșit, omenirea, de a-i da lovitura de grație!
De mult ne jucăm de-a anti-viața, anti-creația, anti-omenia, anti-cultura, anti-librăria, anti-familia, etc. Kissinger, pe câte știu, n-a fost amestecat în anti-viață, în orice caz, nu direct.
Anti-bioticele s-au folosit tot mai intens în ultimii 80 de ani, din viața lui de centenar, în cadrul căreia, ca agent al anti-omenirii americane a slujit anti-omenirea diavolească, despre care se vorbește tot mai mult, sub numele de „transumanism”.
Acest transumanism, anti-omenie, anti-omenire este vocația istorică a poporului său „ales” exact din această perspectivă si pentru cât mai completa și rapida ei (lor) realizare. Nu știți, desigur, căci asta înseamnă meseria de ziarist, astăzi, în 99% din cazuri. Ziariștii vorbesc despre toate, dar când îi iei la bani mărunți se desumflă. Istoricește vorbind, anti-omenirea sau transumanismul a început acum câteva milenii (patru, cinci, poate mai multe…) prin așa numita tăiere împrejur de ziua a opta.
Foarte important de reținut „ziua a opta”, pentru că atunci începe prima pubertate a oricărui nou născut, bărbat sau femeie. Ginecologii, mamoșii, moașele știu ceva, dar confuz și incomplet. Prima erecție a penisului nou născuților, băieți, (clitorisul la fete) are loc în cea de a opta zi de viață, manifestându-se încă și în următoarele trei săptămâni, pe durata întregii prime pubertăți. Erecția aceasta este însoțită și de scurgerea unui lichid albicios din penis, vulvă, sâni. Totul arată intrarea în funcțiune a ultimei glande endocrine (genitala internă sau interstițială), de care anti-medicina ucigașă oficială nici nu vrea să știe.
Normal.
Anti-medicina are un rol important în anti-viața actuală, care atinge toate aspectele și mecanismele vieții: microorganisme, vegetale, animale, oameni, la limită întregul Pământ, ba chiar întregul Univers.
Transumanismul sau Trans-omenirea pe care a slujit-o Kissinger și bannda lui este ultima filă, probabil, din opera inițiată de zeul-bandit Iehova, care și-a bătut joc nu numai de sula bietului Avram, devenit Avraam, ci de toți bieții lui descendenți, de întrega omenire.
Tăierea prepuțului în „a opta zi de viață” înseamnă zădărnicirea, sabotarea glandei genitale interstițiale, care este organul împlinirii sau desăvârșirii omului și a omeniei, inclusiv și mai ales a îndumnezeirii omului. Ceea ce vă spun nu este greu de priceput, cel mult greu de acceptat.
Cine a mâncat rahat toată viața, nu mai poate aprecia adevărata bucătărie, etc. Cine a fost clientul tuturor lupanarelor, nu mai poate aprecia împlinirea vieții omenești prin iubirea familială, apoi iubirea de neam (clan), de popor, limbă, patrie, etc.

* * *

Vai de voi. Intelectuali-maimuțoi.
Vai de voi. Intelectuali-maimuțoi. Zerouri tăiate cerebralicește împrejur. Habar n-aveți că, după 1945, Banda celor Patru state teroriste și banditești este corabia ce a dus lumea la dezastrul actual. Noroc, totuși, că Banda celor Patru s-a spart! Ce va ieși din asta? Probabil nu mare lucru. Vom vedea, poate chiar începând cu anul viitor.
Putin nu va avea curajul, după cum n-are nici înțelepciunea să recunoască evidența că șansa rasei albe și a popoarelor europene s-a pierdut, poate definitiv, între 1941 și 1945, când rușii au luptat ca niște proști, pentru a face din Jidani stăpânii lumii!
Personal, el nu pare să aibă nivelul nivelul minim necesar, de omenie, pentru a rosti adevărul. Nu e sigur, dar vom vedea. Ascultându-vă tâmpeniile, mă apucă disperarea, groaza. Caraghiosul cu mustață neagră s-a încurcat în fustele Doamnei de Fier și în luleaua sau puleaua lui Helmuth Khol.
Băi Spânule, deși ești oltean simpatic, cinstit sufletește. Cap ai, dar trebuie și scaun la cap. Niciodată nu ți-ai putut regla busola spirituală. Cu busola sufletească stați binișor. Amândoi. Dacă ați fi vaci sau boi, ați fi în regulă. Cu ceva trifoi nemodificat genetic, ați putea fi bica vreunui sat, ferici, acolo, șapte-opt sau zece vaci pe sezon veterinaro-patrupedic.

DEZVĂLUIRI ȘOCANTE! Anti-omenirea sau transumanismul a început acum câteva milenii!

Ca oameni însă, sunteți nu chiar sub genunchiul broaștei, mai mult în ghiarele minciunilor cu care ați fost bombardați prin falsele universități ce v-au pus creierii pe moațe avraamice. Informați ați fi, cu diverse prostii, dar vă lipsește formația minimă pentru a mirosi Nordul și centrul de greutate al problemelor.
N-ați învățat decât falsuri și inimicuri prin universitățile mincinii, care v-au nenorocit, murdărindu-vă și furându-vă, practic, viața actuală.
Încercați să găsiți cartea lui Gerard Menuhin, Tell the Truth and Shame the Devil. O puteți găsi în diverse limbi, inclusiv în română. Nu costă mare lucru, dar vă va trebui o vacanță bună pentru a digera cele cuprinse în vreo 500 de pagini.
Cosmin Gușă ar pute-o găsi mai ușor, căci se vede săptămânal cu Aurelian Popa, omul cu chei pentru multe broaște și alte încuietori. Gușă însă, tot căpușă, chelie fără cheie! Cartea acestui fiu al lui Yehudi Menuhin, elevul lui George Enescu, ar putea să-l scoată pe Spânache dintre pliurile clitoridiene ale Damei de Fier și pe nu mai puțin simpaticul Cosmin dintre șinele paralelismului căilor ferate, nu mintale… Pentru cele mintale, anumite macazuri trebuie unse, păzite și schimbate, până nu vine trenul.
Altfel fiecare rămâne la locul lui. Unul între pliurile Maldivelor, celălalt între șinele privatizate ale CFR-ului.

Sursa: IncorectPolitic.com

NOTA
Comentariu preluat de pe YouTube, Ion Spânu și Cosmin Gușă. Conversația o mai puteț gasi aici: https://www.youtube.com/watch?v=UKmF9pfumxI&t=12s. Atenție din video lipsesc pasajele extrase și prezentate mai sus – asta se numește revizuire în spiritul corectitudinii politice, pe limba celor care au lansat conceptul –Political Correctness (prescurtat PC).

COMENTARII

  1. Am verificat si eu, la 10 zile de la postare, aveti dreaptate. Gușă sau oamanii lui au sters interventiile lui Ion Spanu care nu sunt „Political Correctness”.

  2. Iată un comentariu, vechi de peste o saptamana, semnat Oana Popescu, care înca se mai afla în susolul inregistrarii, din care s-a sters pasajele extrese de cei de la incorectpolitic. „O sută de ani de viață, dintre care 70 în politică, etc. n-au niciun sens dacă nu spunem nimic despre ce politică e vorba. Ultimii 75-80 de ani au jalonat îndârjirea politicii antiomenești de a distruge, în sfârșit, omenirea, de a-i da lovitura de grație! De mult ne jucăm de-a anti-viața, anti-creația, anti-omenia, anti-cultura, anti-librăria, anti-familia, etc. Kissinger, pe câte știu, n-a fost amestecat în anti-viață, în orice caz, nu direct. Anti-bioticele s-au folosit tot mai intens în ultimii 80 de ani, din viața lui de centenar, în cadrul căreia, ca agent al anti-omenirii americane a slujit anti-omenirea diavolească, despre care se vorbește tot mai mult, sub numele de „transumanism”. Acest transumanism, anti-omenie, anti-omenire este vocația istorică a poporului său „ales” exact din această perspectivă si pentru cât mai completa și rapida ei (lor) realizare.
    Nu știți, desigur, căci asta înseamnă meseria de ziarist, astăzi, în 99% din cazuri. Ziariștii vorbesc despre toate, dar când îi iei la bani mărunți se desumflă. Istoricește vorbind, anti-omenirea sau transumanismul a început acum câteva milenii (patru, cinci, poate mai multe…) prin așa numita tăiere împrejur de ziua a opta. Foarte important de reținut „ziua a opta”, pentru că atunci începe prima pubertate a oricărui nou născut, bărbat sau femeie. Ginecologii, mamoșii, moașele știu ceva, dar confuz și incomplet. Prima erecție a penisului nou născuților, băieți, (clitorisul la fete) are loc în cea de a opta zi de viață, manifestându-se încă și în următoarele trei săptămâni, pe durata întregii prime pubertăți. Erecția aceasta este însoțită și de scurgerea unui lichid albicios din penis, vulvă, sâni. Totul arată intrarea în funcțiune a ultimei glande endocrine (genitala internă sau interstițială), de care anti-medicina ucigașă oficială nici nu vrea să știe. Normal. Anti-medicina are un rol important în anti-viața actuală, care atinge toate aspectele și mecanismele vieții: microorganisme, vegetale, animale, oameni, la limită întregul Pământ, ba chiar întregul Univers.
    Transumanismul sau Trans-omenirea pe care a slujit-o Kissinger și bannda lui este ultima filă, probabil, din opera inițiată de zeul-bandit Iehova, care și-a bătut joc nu numai de sula bietului Avram, devenit Avraam, ci de toți bieții lui descendenți, de întrega omenire. Tăierea prepuțului în „a opta zi de viață” înseamnă zădărnicirea, sabotarea glandei genitale interstițiale, care este organul împlinirii sau desăvârșirii omului și a omeniei, inclusiv și mai ales a îndumnezeirii omului.
    Ceea ce vă spun nu este greu de priceput, cel mult greu de acceptat. Cine a mâncat rahat toată viața, nu mai poate aprecia adevărata bucătărie, etc. Cine a fost clientul tuturor lupanarelor, nu mai poate aprecia împlinirea vieții omenești prin iubirea familială, apoi iubirea de neam (clan), de popor, limbă, patrie, etc. ”

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.