DESPRE CAPRELE LUI GREBLA, IN PRESA DE-ACASA!!

DESPRE CAPRELE LUI GREBLA, IN PRESA DE-ACASA!!

0 318
Avocatul din Ploieşti care a mers la DNA pentru a-l denunţa pe Toni Greblă, pe nume Adrian Onoriu a dat de înţeles la televizor că Greblă a încercat, printr-un intermediar, să îi vândă 50 de capre cu 300 de euro bucata pentru a masca, de fapt, un împrumut de la un om de afaceri. Cele două „părţi” nu s-au întâlnit faţă în faţă niciodată, discuţiile purtându-se doar printr-un… intermediar.
Greblă spune că nu are nevoie de nici un împrumut şi că nici nu s-a apucat să vândă caprele de la Teleşti  :
„Eu nu ştiu dacă acela e un denunţător, pentru că nu îl cunosc. Nu am nevoie de împrumut pentru că altfel apelam la prieteni, nu la… intermediari. E o poveste halucinantă şi vă daţi seama că într-o perioadă „sensibila” ca aceasta, tot omul e foarte… cuminte si responsabil de ceea ce face. Cu atât mai mult eu nu îmi puteam permite să mă ocup de vânzarea unor capre, care mai fuseseră …si inventariate la percheziţie. Ele aveau un statut foarte clar, deşi chiar vânzarea acestora nu reprezenta ceva ilegal. Nu am avut însă această intenţie de a le vinde şi nu o am în continuare. Nu am nevoie de nici un împrumut şi trăiesc convenabil din veniturile pe care le-am avut şi le are familia mea”, a spus Greblă jurnaliştilor care i-au aşteptat la Tg.Jiu, sosirea de la Bucureşti.Intermediarul al cărui nume nu a fost făcut public  în… tranzacţia caprelor este un domn pe nume Adrian Băluţoiu, despre care Greblă spune că nu îl cunoaşte mai deloc.. Cred că l-am mai întâlnit în urmă cu 10-15 ani”, a mai declarat Greblă.
Toni Greblă a devenit judecător constituţional după ce PSD, implicit premierul Victor Ponta, l-a susţinut din poziţia de senator pentru mandatul la Curtea Constituţională.
Acuzele care îi sunt aduse acum fostului politician vizează inclusiv constituirea unui grup infracţional care îşi propusese să încalce embargoul impus de Rusia produselor alimentare , premierul menţionând, în acest context, că aşa a aflat şi el cât de „periculos” este fostul său coleg de partid. „Ştiţi bine că niciodată nu comentez asemenea lucruri ce ţin de sfera justiţiei, tot ce vă pot spune este că aşa am aflat şi eu ce om periculos este domnul Greblă!”, a spus Ponta,incercand sa nu rada in public…
 

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.