Dacă nu e USR la guvernare Apocalipsa după Benga va izbi în...

Dacă nu e USR la guvernare Apocalipsa după Benga va izbi în români

0 341

Valul patru ai pandemiei ne izbește cu forța unui tsunami din perioada biblică a lui Noe, tinde să susțină deputatul brașovean Tudor Benga, supărat că nu mai ființează nociv USR-ul la guvernare.
Oamenii vor muri pe capete ca-n vremurile ciumei lui Caragea din 1812, iar suferința ne va potopi plenar, pentru că a eșuat leadership-ul statal, din care a făcut parte și USR-ul până acum ceva săptămâni. Din cer va curge pucioasă, iar lăcustele biblice egiptene ne vor invada holdele.
Cele 10 plăgi biblice vor veni peste noi. Păi tocmai pentru că a fost nulitatea de pluserist Voiculescu ministru al Sănătății, apoi userist-plusista Mihăilă tot acolo, se întâmplă toate astea, iar ce-a de-a unsprezecea plagă și cea mai groaznică este că a stat USR-Plus la conducerea țării. Pe atunci toate deciziile guvernului erau magnifice. Dar să dăm cep aberațiilor lui Benga:

Și va veni un val mare(al 4-lea), și-o furtună, și toți oamenii se vor prăpădi, i s-a arătat lui Noe și lui Benga
,,Baiul mare însă e că vor muri o grămadă de oameni și va fi îngrozitor de multă suferință. Oameni ce puteau fi salvați și suferință ce putea fi evitată. Baiul mare e că leadership-ul statului a eșuat în mod criminal să facă societatea să conștientizeze pericolul și asta va costa mii de vieți omenești.
Ce face Florin Cîțu azi încercând să arunce pisica in curtea altora e trumpism pur de cea mai joasă speță, distorsionarea completă a unor adevăruri faptice clare ca lumina zilei. Post-truth politics, de un cinism îngrozitor.(Benga o dă cu englezismele să ne arate că e cult la capul său! N.n.)
Săptămâna trecută au fost zile când România și Bulgaria au fost locul 1 și 2 la numărul de noi decese Covid în întreaga Uniune Europeană. Și nebunia de-abia începe. Oameni buni, mergeți și vaccinati-vă cât mai puteți, chit că e deja ceasul al doispelea!
În două săptămâni cel târziu vom fi trecut deja fluierând de maximele din noiembrie anul trecut, într-o lună de zile e foarte posibil să ne trezim că suntem epicentrul valului 4 din Europa” a postat Benga pe facebook cum prorocea Ezechia la Ierusalim.
Altfel spus, să readucem USR-ul la guvernare, căci altfel ne-am fript!

Libiu Mateescu

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.