Cupa Teleferic, antrenament pentru cupele FIS din Poiană

Cupa Teleferic, antrenament pentru cupele FIS din Poiană

0 178

Pârtiile din Poiana Braşov sunt pregătite pentru 2 competiţii importante de schi. Cupa Teleferic a fost un bun antrenament pentru cele două întreceri FIS programate în februarie. Edilii anunță că Pârtia Subteleferic va rămâne închisă de la pilonul 2 în jos în vederea organizării celor două competiții internaționale.

Una din competiții FIS este destinată seniorilor, cealaltă juniorilor și cadeților. Cupa Teleferic, desfăşurată la începutul acestei săptămâni, a fost un bun prilej de pregătire pentru schiori în vederea competiţiilor importante care îi aşteaptă

Potrivit lui Dorin Drăgoi, administratorul Domeniului Schiabil din Poiana Braşov, pârtiile sunt securizate și închise iar turiștii care vor veni să schieze în această perioadă la Braşov nu vor avea un disconfort prea mare pentru că toate pârtiile lungi vor avea cap şi coadă.
Schiorii vor putea ajunge la telegondolă pe variantele ocolitoare existente şi practicabile în condiţii foarte bune.

Copiii care au participat la Cupa Teleferic s-au bucurat din plin de concurs.
Temperaturile sunt destul de ridicate, dar vremea este bună pentru schiat.

FIS Cup Open va fi organizată în perioada 5-6 februarie, iar FIS Children Trophy va avea loc în perioada 19-20 februarie. 

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.