Cum ne mai aburesc politicienii in scandalul Schengen: gogorița naționalizării
Ca să intre bine în cap poporului că politicienii români, de la Iohannis la Aurescu, nu au nicio vină în ratarea Schengen, continuă diversiunea cu atacurile la Austria. O poziție îmbrățișată de suspect de multe voci pe care le-ai fi văzut mai degrabă protestînd la poarta Cotrocenilor decît la cea a OMV Petrom. Și ca să fie tacîmul ”revoltei” complet, din piepturi de politicieni, jurnaliști, influenceri etc, la pachet cu teza implicării Rusiei a izbucnit gogorița naționalizării unor mari companii austriece, cu Petrom în frunte, drept răzbunare. Multă isterie, puțină rațiune.
Să explicăm, ca atare, unde se ascunde prostia ori fariseismul unei asemenea propuneri.
Să ne luăm înapoi prin naționalizare companiile mari de la austrieci e tema eroică a zilei. OMV/Petrom, Erste Bank/BCR, Raiffeisen/fostă Banca Agricolă șamd. Și să naționalizăm și gazele, petrolul, pădurile pe care ni le-au luat austriecii.
Legat de partea din urmă, e cam greu să se naționalizeze ceva ce aparține, prin constituție, statului. Cel mult putem vorbi de anularea contractelor de concesiune.
Dar constituția mai are niște mici prevederi de care par să nu aibă habar politicieni precum George Simion, Viorica Dăncilă ori fostul ministru Daniel Funeriu, care bate cu pumnul în masă: ”Statul ar trebui să lovească rapid și nemilos, prin cele mai dure metode legale, toate interesele austriece. De exemplu să naționalizeze toate firmele strategice (petrol, gaze, asigurări”.
Nu e singurul.
Constituția României spune, însă, clar, la art.44:
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.
(4) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor.
Naționalizarea unor companii doar pentru că sunt austriece se încadrează, deci la discriminare atît pe criterii etnice și politice, așa că e inoperabilă.
Asta nu înseamnă că nu se poate naționaliza doar OMV Petrom, să zicem.
Să vedem însă ce ar presupune asta. România are încheiate cu statele cu care are relații diplomatice acorduri privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor.
Să vedem ce prevede cel încheiat cu Austria, în 1996:
Articolul 4
Despăgubirea
(1) Termenul expropriere desemnează, de asemenea, o naţionalizare sau orice alta măsura cu efect echivalent.
(2) Investiţiile investitorilor unei părţi contractante nu pot fi expropriate pe teritoriul celeilalte părţi contractante decît în interes public, pe baza unei proceduri legale şi contra unei despăgubiri.
(3) Despăgubirea trebuie să corespundă valorii investiţiei imediat anterioare momentului când exproprierea efectuată sau iminenta devine cunoscută public. Despăgubirea trebuie vărsată fără întârziere nejustificată şi dobinzile se vor plati până în momentul plăţii la rata bancară uzuală a fiecărui stat pe teritoriul căruia a fost efectuată investiţia; ea se va plati în valută liber convertibilă şi va fi liber transferabila. Fixarea şi vărsarea despăgubirii trebuie prevăzute într-o maniera adecvată, cel mai tirziu în momentul exproprierii.
(4) Dacă o parte contractantă expropriaza activele unei societăţi care, din aplicarea art. 1 paragraful (2) al acestui acord, este considerată ca fiind o societate a acestei părţi contractante şi la care un investitor al celeilalte părţi contractante deţine drepturi de participare, atunci ea va aplica prevederile paragrafului (2) în asa fel încât să fie asigurată despăgubirea corespunzătoare pentru acest investitor.
(5) Investitorul are dreptul să solicite reexaminarea legalităţii exproprierii prin autorităţile competente ale părţii contractante care a dispus exproprierea.
(6) Investitorul are dreptul să solicite reexaminarea cuantumului despăgubirii şi a modalităţilor de plată fie prin autorităţile competente ale părţii contractante care a dispus exproprierea, fie printr-un tribunal arbitral internaţional conform art. 8 al acestui acord.
Mai pe scurt, asta înseamnă că după anunțul deciziei naționalizării Petrom, statul român trebuie să scoată fără întîrziere din buzunare contravaloarea pachetului austriecilor de 51% din acțiuni la prețul din exact acel moment, adică vreo 3 miliarde de euro. Banul jos.
Mai mult, o naționalizare fără acordul larg al celui expropriat poate fi teribil de dificilă, pentru că acesta are dreptul să conteste motivarea oferită de statul român ori cuantumul despăgubirilor, iar judecarea la tribunalele comerciale internaționale poate dura ani mulți, chiar foarte mulți.
În egală măsură, în cazul în care statul român nu ar putea dovedi în justiție că motivul naționalizării a ținut de interesul public, situația ar deveni dramatică, pentru că OMV ar putea cere despăgubiri imense pentru afectarea planului de afaceri pe termen mediu și lung, ba chiar a imaginii. (Nu în ultimul rînd, cel mai mare acționar la compania-mamă OMV Aktiengesellschaft este chiar statul austriac, cu cca.31%, ceea ce ar transforma conflictul într-unul între state. Adică între statul român și cel care ne-a barat în Schengen.)
E cazul să reamintim măreața afacere a concesiunii gazelor din perimetrul Neptun Deep, pe care statul a dat-o gratis Exxon, apoi a răscumpărat-o 50% prin Romgaz cu un miliard de euro?
Și ce s-ar întîmpla după ce Petrom ar reveni, ipotetic, la statul român?
Lucruri minunate: un Marcel Ciolacu, Marian Neacșu, Nicolae Ciucă, Lucian Bode, Virgil Popescu ori Alina Gorghiu și-ar impune oameni de casă în Consiliul de Administrație, iar aceștia s-ar repezi să gestioneze compania în interesul poporului, nu-i așa?
Muncind zi și noapte pentru ca prețul gazelor și al benzinei să fie cît mai mic, pentru același popor.
Amuzant tablou.
Ori sinistru.
Niciun venetic nu a spoliat vreodată o companie românească mai rău decît a făcut-o statul român după revoluție. Unii vor fi uitat că Sidexul producea o pagubă bugetului de stat de un milion de dolari pe zi pînă la privatizare, bani de care beneficiau cca.1500 de firme ale politicienilor care căpușau combinatul. Ori cum Petromul de stat livra firmelor acelorași politiceni carburanți la preț redus. Și subvenționa un trust de presă mogulizat. Ori cum băncile de stat dădeau credite neperformante politicienilor și acoliților lor, pînă se consemna obștescul faliment.
Readucerea Petrom ori a altui colos austriac la statul român ar reclama, de asemenea, și o soluție legislativă.
Culmea, o asemenea inițiativă chiar s-a înaintat în parlament, în 2007, inițiată de peremiștii Corneliu Vadim Tudor și Olguța Vasilescu, pe vremea guvernului Tăriceanu.
Se numea ”Proiect de Lege pentru abrogarea Legii nr.555 din 02.12.2004 privind unele măsuri pentru privatizarea Societăţii Naţionale a Petrolului „Petrom” – S.A. Bucureşti şi rezilierea contractului de privatizare referitor la achiziţionarea de acţiuni ale Societăţii Naţionale a Petrolului Petrom S.A. nr. 5/2004 încheiat de Ministerul Economiei şi Comerţului, prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, în calitate de Vânzător, şi OMV Aktiengesellschaft Austria, în calitate de Cumpărător”.
Trecută tacit prin Senat, legea a fost făcută praf ulterior de toți: guvern, Consiliul Legislativ, comisiile parlamentare. Cînd a ajuns la votul final în Cameră, în 2013, doar 4 deputați au susținut-o. Între timp PRM ratase parlamentul, iar Olguța se transferase la PSD.
În fine, marea întrebare e dacă nu cumva o naționalizare a Petrom la prețul pieței ar fi chiar un cadou făcut austriecilor, în condițiile în care se vehiculează că OMV austriac ar putea fi preluat de norvegienii de la Aker, care nu vor, însă, și anexa din România, adică Petrom.
Bogdan Tiberiu IACOB
Sursa: inpolitics.ro
