Creierul uman, mereu surprinzător – actulizarea, o reacție frecvent întâlnită!

Creierul uman, mereu surprinzător – actulizarea, o reacție frecvent întâlnită!

Creierul uman se actualizează pentru a se obişnui cu o situaţie neaşteptată.
Astfel, când creierul omului primeşte o informaţie neaşteptată eliberează dopamină pentru a se obişnui cu schimbarea şi a actualiza astfel informaţia, potrivit unui studiu publicat de revista ştiinţifică Nature.
Studiul, realizat de Universitatea din Northwestern (SUA), arată că atunci când creierul nostru primeşte o informaţie diferită celei primite în mod obişnuit survine un fel de eroare.
„Acest lucru se întâmplă constant în vieţile noastre”, a declarat Thorsten Kahnt, profesor de neurologie la Northwestern şi participant la studiu.
Un exemplu, a povestit Kahnt în acest sens, a fost când un prieten al său, care avea părul lung şi creţ, a apărut la un moment dat în faţa lui, ras în cap.
„Creierul meu a procesat acest lucru ca pe o eroare. Este atunci când cortexul orbitofrontal al creierului actualizează informaţia, astfel ştii la ce să te aştepţi mâine”, a spus profesorul.
Kahnt a subliniat că aceste erori sunt legate de dopamină, deoarece potrivit lui, acest neurotransmiţător este eliberat când cortexul orbitofrontal actualizează informaţia.
Pentru a dezvolta acest studiu, cercetătorii au prezentat diferite feluri de mâncare unui grup de subiecţi înfometaţi.
Mai întâi i-au obişnuit cu tipul de miros, de exemplu cel de cartof, pentru ca apoi să schimbe mirosul acestui aliment cu un altul, de exemplu, de caramel.
Când i-a fost prezentat unui participant la studiu un cartof cu miros de caramel, activitatea cerebrală a subiectului s-a accelerat considerabil.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.