Coșmarul de ev mediu
Vă supunem atenției un comentariu preluat de pe Facebook[1], semnat Dan Pavel, rugându-vă să-i acordați atenția cuvenită, concluziile rămânând la aprecierea fiecăruia (Redacția)
Mă întorceam de la plimbare cu soția la braț. La un colț de stradă ne-a oprit o voce tremurândă:
– Dacă nu vă supărați, mă ajutați și pe mine, vă rog din suflet!
Inițial am crezut că este vorba despre cerșetoria clasică. Toate patetismele cerșetoriei încep cam la fel și, în timp, te imunizezi fără să vrei la toată sărăcia care putrezește pe străzile orașului.
Primul instinct a fost să ignor, dar vocea interioară a sărit cu gura pe mine că nu este normal să ignori pur și simplu și m-a obligat să întorc capul către sursa rugăminții. Era o bătrână cu ochi tulburi care tremura sprijinită într-un baston scorojit. Era îmbrăcată murdar și sărăcăcios, iar în cealaltă mână ținea o pungă de plastic la fel de murdară și aproape goală.
Pe cap purta o pălărie de pescuit arsă de soare și care nu se asorta în nici un fel cu restul ținutei încropite din vechituri probabil donate și pantofi bărbătești cu multe numere prea mari. Bătrâna continuă:
– Vă rog din inimă, dacă puteți și nu e deranj, să mă ajutați să traversez strada să mă duc la mine pe bancă, că m-a călcat mașina aicea și mi-e frică să traversez! Sunt aproape oarbă. Nu văd bine deloc și m-a călcat mașina aicea când traversam!
Ne-am întors din drum fără ezitare și am decis să o escortăm de braț până la ea la bloc.
Se plângea că nu mai are dinți, că nu vede și că e greu la bătrânețe. Își cerea iertare de la noi, din doi în doi pași, deși amândoi încercam să o asigurăm că nu e cazul și că ne face plăcere să ajutăm.
Așa am ajuns la coșmarul meu, la cea mai groaznică temere. Nu mă tem de război, de boală sau de moarte. Nu mă tem de ruși, de forțele oculte, de evrei sau de americani.
Ceea ce mă înspăimântă cu adevărat, ceea ce mă ține treaz noaptea și mă zguduie din toate încheieturile, este că îmbătrânesc în România. Nu am o frică mai mare decât asta.
Mă îngrozește această realitate… că voi îmbătrâni aici. Aici unde nimeni nu dă doi bani pe tine, aici unde te calcă mașina și nu te ridică vinovatul din stradă. Aici unde chirurgul își bate joc pentru că ești bătrân și sărac, ești prost sau neputincios și nu ai ce să-i mai faci.
Nu te poți plânge, că nu te-ascultă nimeni, nu te poți văieta pentru că durerea e normală și nu poți mânca o friptură pentru că e prea departe.
Aici unde dacă nu mai produci și nu mai contribui, poți să mori liniștit, cu cât mai repede cu atât mai bine.
Aici unde ne ții din treabă și ne supui la cheltuieli.
Îmbătrânesc aici, într-un stat falit, pe un pământ care nu mai rodește. E pârlogit de incompetență, de mafii odioase și de încuscreli satanice între demoni ai îndestulării.
Îmbătrânesc condus de scârbe și farisei îmbuibați care își abandonează bătrânii în propria urină, îi lasă să moară în sărăcie sau să putrezească de vii făcând escare pe paturi ruginite de azil.
Aici unde se fură pensiile, unde se irosește mâncarea, unde se batjocorește suferința și se sabotează democrația, unde bătrânilor li se fură a doua felie de pâine doar ca unii să aibă a doua mașină. Îmbătrânesc aici unde bătrânii sunt pupați în frunte și folosiți ca masă de manevră în toate cumetriile politice, dar sunt izolați cu bună știință, ținuți captivi în sărăcie și ignoranță.
Asta mă sperie cel mai rău. Că voi ajunge încă o statistică, o păpușă stricată reprezentată electoral de către o coală A4, o victimă cu ochii tulburi și hainele desperecheate.
Se spune că nivelul unei civilizații poate fi judecat după cum își ocrotește cele mai fragile și mai neajutorate categorii. Dacă e așa, mi-e teamă că România încă nu a ieșit din Evul Întunecat…
Nota redacției
– Sigur, România s-a eliberat cândva din întuneric, dar Ipocritul Occident, postdecembrismul demolator și globalismul criminal, prin slugile lor autohtone au îmbrâncit-o, au alugat-o, trimițând-o nu în „Evul Întunecat”, ci de-a dreptul în sclavagism. Intrebăm, totuși, autorul:
– Dacă plecăm toți de teama de a îmbătrâni în propria țară, altundeva ne va fi mai bine? Greu de crezut. Mai bine să-i apărăm pe cei care merită și nu mai pot să se apere singuri, aici, în Țara noastră! Mâine, vom fi ca ei!
– Dacă plecăm toți de teama de a îmbătrâni în propria țară, nu ne vor blestema strămoșii care și-au dat viața sub Tricolor pentru a face o Românie Mare și a o păstra liberă?
Indiferența este o crimă!
Soluția? – „Trezește-te Gheorghe! Trezește-te, Ioane!”.
Sursa. art-emis.ro
