Etapa a şaptea a primului eşalon handbalistic feminin, aduce la Braşov un meci de gală, între Corona şi campioana CSM Bucureşti. După eşecul clar cu Ploieşti şi victoria detaşată de la Slobozia, Corona se gândeşte la o comportare bună acasă, cu CSM Bucureşti, dar nu va fi deloc uşor cu echipa de vetete. ,,Este clar că va fi un meci foarte greu, pentru că, atunci când joci în compania unei echipe ca CSM Bucureşti, nu ai cum să te aştepţi să îţi fie uşor. Cu toate acestea, le cunoaştem probleme cu care se confruntă şi care într-adevăr pot destabiliza, însă pe de altă parte, CSM are un lot atât de putrernic încât nu contează foarte tare cine este în poartă sau în teren, pentru că la fel de dificil poate fi. Fără doar şi poate ele nu se bazează doar pe Pessoa sau pe altă jucătoare, pentru că banca lor este foarte valoroasă. Noi vom face însă totul pentru a juca bine şi cine ştie, poate chiar vom furniza o surpriză. Toată lumea este determinată şi munceşşte foarte bine, aşa că putem să sperpm la un joc bun. Pentru noi, cel mai mare atu este chiar jocul nostru. Trebuie să avem răbdare, să prezentăm o echipă cu personalitate atât pe faza de atac, cât şi pe cea de apărare. Totul depinde de noi şi de ceea ce vom face în teren”, a declarat antrenorul Bogdan Burcea

Cristina Zamfir vrea golurişi victorii

Golghetera la zi a Ligii Naţionale, Cristina Zamfir, doreşte ca echipa să câştige şi ea să înscrie cât mai multe goluri:,,Ne aşteaptă un meci greu şi suntem conştiente de acest lucru, dar jucăm acasă şi trebuie să muncim pînă la ultimul strop de energie pentru a face un joc bun şi, de ce nu, să ieşim de pe teren învingătoare. Suntem profesioniste şi nu avem altă variantă decât aceea de a trece repede peste îceea ce s-a întâmplat la ultimul meci acasă. Nu trebuie să ne temem de nimic, şi doar să facem ceea ce ştim mai bine în teren. dacă reuşim să facem acest lucru, eu cred că vom putea ieşi de pe teren mulţumite. Este adevărat că CSM Bucureşti are jucătoare masive, dar eu cred că forţa nu stă neapărat în volumul de masă, aşa că, deşi sunt eu mai firavă, sunt convinsă că pot face faţă unui astfel de meci şi unor astfel de jucătoare. Mă bucur că de la meci la meci marchez multe goluri, dar pentru mine este mai important ca echipa să câştige toate punctele puse în joc decât să dau eu cele mai multe goluri. Suntem o echipă şi trebuie să conteze mai mult ce facem împreună”.

 

Daniela Raţiu revine pe terenul de handbal, după şapte luni

Pivotul Daniela Raţiu a suferit o complicată intervenţie la genunchi, care a ţinut-o departe de teren în ultimele şapte luni. Acum, ea este pregătită să revină în meciurile oficiale: ,,Mă bucur să fiu din nou în echipă, după şapte luni de recuperare, pe care vreau să le uit cât mai repede. A fost o perioadă foarte lungă de care nu vreau să îmi mai amintesc şi pe care nu vreau să o mai trăiesc în carieră. Le mulţumesc fetelor pentru felul în care m-au primit înapoi în echipă, şi antrenorilor care au înţeles că am nevoie de o perioadă de recuperare. Chiar dacă revin într-un meci în compania campioanei, nu văd o problemă în asta. Va fi un un joc greu, asta e clar, pentru că CSM-ul are jucătoare cu foarte mare experienţă, dar şi noi am demonstrat de atâtea ori că avem o echipă valoroasă, astfel că totul este posibil

Partida Corona – CSM se va disputa luni, de la ora 18,00.

Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.