Consiliul Județean Brașov schimbă regulamentul transportului județean de persoane!

Consiliul Județean Brașov schimbă regulamentul transportului județean de persoane!

0 381

Marile interese politice ale subordonării transportatorilor de persoane.
În ședința on- line de vineri a Consiliului Județean forul aleșilor județeni a schimbat regimul acestui transport de persoane de la cel comercial la cel de utilitate publică, având în vedere schimbările legislative în domeniu. În aceeași ședință a aprobat Caietul de Sarcini al acestui serviciu, (pentru atribuirea de trasee operatorilor din transportul județean n.n.) se arată în comunicatul de presă al CJ Brașov, semnat de președintele Adrian Veștea. Documentul propus de executivul CJ Brașov și care va fi în vigoare până cel târziu la 31 decembrie 2021 a fost completat cu un amendament care prevede posibilitatea ca beneficiarii acestui transport să-și manifeste satisfacția (sau insatisfacția n.n.) cu privire la acest nou serviciu prin completarea de chestionare.
S-a renunțat astăzi la scoaterea la licitație a unor trasee mai îndepărtate din județul Brașov, urmând ca acestea să fie licitate, sau nu, pe la începutul anului viitor!!
Problema centrală a acestor chestionare va fi interogarea oamenilor de la țară și calitatea profesională  ireproșabilă a celor care vor culege informațiile de pe teren, fiind necesară contractarea unor servicii autorizate de sondare a opiniei publice, în caz contrar operațiunea chestionarelor putând fi lovită de nulitate.
Mai este și problema chestionării copiilor, aceștia fiind și ei beneficiari ai acestui transport județean. Este de luat în calcul și poziția Curții Constituționale a României care în 30 ianuarie 2020 a respins aceste modificări ale legislației transportului județean de persoane, statuate prin OUG 51/2019 și atacate printr-un proiect de lege pe care Guvernul l-a promovat în Parlament prin asumare,  ca fiind neconstituționale.

Saga luptei de doi ani a transportatorilor județeni cu Guvernul
La 31 decembrie 2018 intra în vigoare legea 328/2018 care modifica și completa Legea serviciilor de transport public local nr.92/2007, astfel că transportul rutier județean de persoane era considerat serviciu public de transport, conform Regulamentului CE nr 1370/2007 al P.E. și al Comisiei Europene din 23 oct 2007. Cu toate acestea UAT-urile nu-și constituiseră servicii publice de transport persoane cu excepția municipiilor reședință de județ, astfel că acest tip de transport era în continuare realizat de operatorii privați în regim comercial, cu eventuale compensări de la bugetul județean pentru traseele ineficiente, dar necesare, sau pentru transportul elevilor.
Pentru că respectivele Consilii Județene nu mai puteau în timp real încheia contracte de servicii publice de transport județean în comun până la data de 2 dec 2019, conform prevederilor Legii 92/2007 a serviciilor publice de transport persoane în UAT-uri, Guvernul Dăncilă emite OUG 51/2019, prin care transformă serviciul public de transport județean de persoane în activitate comercială desfășurată de operatorii privați, care oricum și până atunci desfășuraseră activitatea în exclusivitate.
A urmat Ordinul 1158/2019 care reglementa printre altele modalitatea de atribuire a licențelor de traseu, desemnarea traseelor decătre CJ-uri și a licențelor de traseu emise de ARR.

Federația Transportatorilor Rutieri inspiră modificarea legii transportului județean de persoane
 Se deblocase o situație birocratică în transportul județean de persoane printr-o măsură pur liberală luată de un guvern social-democrat. Fusese ideea Federației Transportatorilor Rutieri județeni, care doreau să scape de interminabilele blocaje și amânări birocratice de la nivelul consiliilor județene în privința acestor servicii publice de transport al cetățenilor județului.
Autoritatea Rutieră Română și-a adaptat atunci regulamentul de atribuire a autorizațiilor și a traseelor rutiere pentru transportul în comun, stabilite de CJ-uri,  prin emiterea licențelor de traseu operatorilor privați din domeniu, valabile până în 2023.
N-avea să țină mult debirocratizarea transportului rutier de persoane. Guvernul liberal Orban abia investit imediat naște o propunere legislativă nr.656/2019 de abrogare a OUG 51/2019, prin care dorește să revină la transportul rutier județean de persoane ca serviciu public aflat sub controlul consiliilor județene, deci la deliberalizarea transportului județean de persoane și la centralizarea deciziei în acest domeniu la CJ-uri și la Guvern.
ONG- urile nu se lasă nici ele mult așteptate și zece dintre ele solicită CCR să declare în bloc OUG 51 ca neconstituțională. Se cerea mai ales revenirea transportului județean de persoane în sfera serviciilor publice centralizate. Totul argumentat ipocrit cu necesitatea asigurării traseelor necesare și gratuității transportului elevilor din zonele rurale pe fondul imensei tragedii de la Caracal, de care guvernul Orban s-a folosit.
Interesant este faptul că serviciu public sau comercial al transprtului elevilor nu afecta gratuitatea acestui transport pentru că erau clar stabilite modalitățile legale de decontare și compensare pentru ambele tipuri de organizare a respectivului transport. Deci, ce mâna de fapt aceste ONG-uri în luptă nu avea legătură cu elevii.
Pentru că nu dorea discuții pe marginea proiectului de lege în comisii și în plenul Parlamentului premierul Ludovic Orban riscă mandatul guverului său prin asumarea proiectului de lege.
De ce era atât de importantă această recuperare a transportului județean rutier de persoane la CJ-uri și la Guvern încât Orban să-și riște capul prin asumare în Parlament? Vom răspunde la această întrebare la sfârșitul articolului.

Contraatacul parlamentarilor PSD și al Curții Constituționale
Riposta nu lasă așteptată și 55 de parlamentari PSD atacă la CCR proiectul de lege și asumarea lui Orban considerînd neconstituțională evitarea Parlamentului în dezbaterile pe marginea proiectului de lege și substituirea acestui for legislativ în procesul de legiferare.
Curtea Constituțională a României confirmă temerile parlamentarilor și emite Decizia CCR din 29 ianuarie prin care consideră că guvernul a încălcat principiile securității juridice consacrate de Art. 1 al.4 și Art.61 al.1 din Constituția României prin modificările asumate în PR-x 656/2019, pe care le consideră neconstituționale, în principal revenirea transportului public județean rutier, prin OUG 51- activitate comercială, la serviciile publice județene, deci la stat.
Totul argumentat cu regulamentele și directivele CE, PE și Cons UE, din 2007-2009. Bineînțeles că Guvernul critică decizia Curții și reclamă imposibilitatea asigurării transportului gratuit pentru elevi din cauza PSD și a CCR-ului dominat de acesta.

Contraatacul… contraatacului CCR pe tema transportului județean de persoane
Guvernul Orban nu se declară însă învins de Curtea Constituțională și inițiază Legea 34/2020 prin care se abrogă în totalitate OUG 51/2019, de această dată cu largul concurs al parlamentarilor PSD, care nu mai atacă la CCR noua lege. Președintele Iohannis promulgă noua abrogare a OUG 51/2019.
Transportul județean în comun este din nou în aer, Uniunea Consiliilor Județene cerând atunci o clarificare urgentă a legislației transportului județean în comun, înghețată în acel moment. Plutarh spunea că atunci când dărâmi ceva să ai grijă să pui ceva mai bun în loc.
Următorul pas în centralizarea deciziei în transportul județean în comun este emiterea de către guvernul Orban a OUG 70/2020 care reglementează aspectele lăsate de izbeliște prin abrogarea OUG 51. Articolul 66 din lege la alineatul 1 stipulează că transportul județean în comun se desfășoară până la 31 dec 2021 în baza programelor de transport județene și a licențelor ARR aflate în vigoare la data publicării În Monitorul Oficial a legii 34 de respingere a OUG51.
Cheia acțiunii în forță a guvernului era anularea scoaterii transportului rutier județean de persoane din sfera serviciilor publice.
Alineatul 2 din respectiva OUG 70 stipulează că respectivele Consilii Județene vor încheia contracte dedelegare a gestiunii pentru asigurarea în continuare a transportului public județean de persoane prin curse regulate cu valabilitate până la data finalizării procedurilor pentru încheierea contractelor de serviciu public de transport județean, potrivit regulamentelor și directivelor CE.
Se fixează și termenul limită de 31 dec 2021 pentru rămânerea pe trasee a operatorilor de transport care dețin licențe de traseu ARR, valabile la data intrării în vigoare a Legii 34/2020, de respingere a OUG 51/2019.

Favorizarea Regiunilor Metropolitane ca asociații de dezvoltare intercomunitară
Evident prin noua OUG 70 urmau să fie favorizate și exceptate de la aplicarea alineatului 2, adică de la gestionarea prin concurs a traseelor de transport județean în comunoperatorilor privați autorizați, agențiile metropolitane și alte asociații intercomunitare.
Articolul sună astfel „Prevederile al. 2 nu se aplică în cazul în care traseele județene sun operate în cadrul unei asociații de dezvoltare intercomunitară” în cazul Brașovului de Regia Metropolitană de transport în comun. Da, dar respectiva regie ar trebui în acest caz să dețină licențe de traseu legal emise de ARR pe toate traseele județene pe care face curse regulate, în cadrul localităților care constituie Asociația Metropolitană Brașov. De ce? Pentru că al.4 din OUG 70/2020 prevede că ,,Autoritatea Rutieră Română va transmite CJ-urilor lista operatorilor de transport județean deținători ai licenței de traseu pentru efectuarea transportului rutier județean de persoane, contra cost, prin servicii regulate valabile la publicarea Legii 34 în Monitorul Oficial”.
Următoarele articole din ordonanță reglementează gratuitatea transportului în comun al elevilor preuniversitari.
Ulterior acestei ordonanțe a urmat Legea 226/2020 privind acest transport gratuit al elevilor și modalitatea de decontare de la bugetele județene, promulgată de președinte în 30 oct. 2020.

Miza imensă a controlului politic al transportatorilor de persoane județeni și municipali
Iată de fapt fundamentul juridic și legislativ al adoptării Regulamentului seviciului de transport public județean de persoane de către Consiliul Județean Brașov în ședința de vineri, dar și al caietului de sarcini privind atribuirea traseelor de transport persoane în județ.
Ceea ce nu este vizibil în toată această reformă liberală a centralizării (sic!) transportului județean de persoane este scopul ascuns malefic al guvernului Orban dea paraliza orice transport al maselor populare spre București la mitingurile de protest.
Federația Transportatorilor Rutieri a aderat la Blocul Național Sindical și are acces prin membrii săi la mii de autobuze în toate județele țării.
Toate aceste blocuri sindicale naționale, că este vorba de BNS, CNSRL Frăția, Cartel Alfa, Sanitas, sindicatele din învățământ, ale agricultorilor, etc., și-au adus protestatarii la București în fața Palatului Victoria apelând la transportatorii județeni de persoane. Numai aceștia au suficiente autobuze de care se pot dispensa o zi două pentru a asigura participarea protestatarilor din țară la București.

Megamitingurile PSD din Capitală, dar și ale PNL aflat în opoziție,  au fost asigurate prin transportul membrilor partidelor dar și al simplilor protestatari cu autobuzele transportatorilor, mai ales cei județeni și interjudețeni.
Aceste ample manifestații de protest au fost migrena îngrozitoare care a chinuit orice guvern în funcție. Dar, în vreme ce PNL poate protesta în București și în municipiile reședință de județ fără a fi nevoie de aducerea liberalilor din mediul rural, fiind prin excelență un partid urban, ca să nu mai vorbim de USR, PSD-ul are nevoie ca de aer de participarea memrilor și simpatizanților săi din mediul rural. Care nu pot ajunge la proteste și mitinguri în București sau în municipii reședință de județ decât gratuit cu autobuzele transportatorilor. Iată adevărata miză a transformării activității comerciale de transport județean de persoane în serviciul public subordonat consiliilor județene.
Controlul politic al traficului public de persoane! Anihilarea posibilității transportului protestatarilor din țară la Guvern! Nicidecum binele elevilor, care nu interesează pe nimeni la guvern cu adevărat. La acea vreme se anticipa cucerirea covârșitoarei majorități a consiliilor județene de  către PNL la alegerile locale. Dimpotrivă!

Libiu Mateescu

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.