Conducător auto cercetat pentru dare de mită, după denunțul unui polițist

Conducător auto cercetat pentru dare de mită, după denunțul unui polițist

0 415

Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din București, este cercetat pentru dare de mită după ce ieri, 14 decembrie 2021, a încercat să corupă un polițist pentru ca acesta să nu aplice măsurile legale. Polițistul, din cadrul Compartimentului Rutier al Poliției Stațiunii Râșnov, a refuzat categoric și a denunțat fapta la Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Brașov. Agentul de poliție a sesizat faptul că un cetățean care conducea un autoturism pe drumurile publice i-a oferit suma de 1.000 de lei pentru a nu fi testat cu aparatul drugtest.

Denunțul a fost înaintat de îndată Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, constatându-se că aspectele sesizate se confirmă, sens în care a fost întocmit dosar penal. Cercetările sunt continuate cu făptuitorul în stare de libertate.

Dorim să subliniem integritatea agentului de poliție care este la al zecelea denunț la D.G.A. privind faptele unor cetățeni de a-i oferi mită, dintre care trei denunțuri au fost formulate în acest an.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.