Clasa politică este terminatorul României moderne (2)

Clasa politică este terminatorul României moderne (2)

0 108


UE a fost creată pe baza Comunităţii Economice a Cărbunelui şi Oţelului.
Deci, România nu putea să intre în grila europeană cu industria ei siderurgică, de 14 milioane tone de oţel. A trebuit lichidată, ca un „bonus” pentru admiterea în UE.


Care au fost primele mari greşeli istorice ale politicienilor, în urma cărora s-a dat startul la jaful naţional?
Prima mare eroare a fost restituirea „părţilor sociale”, o privatizare pe bani adevăraţi, începută surprinzător de Ceauşescu. FSN-ul a restituit aceşti bani, pentru a cumpăra bunăvoinţa oamenilor, chiar cu banii lor! Această măsură anti-economică, din cauza căreia fa­bricile şi uzinele au rămas fără capital lichid, a condus, de fapt, la excluderea cetăţenilor de la un drept de proprietate plătit cu munca lor; a fost o re-naţio­nali­zare a unei părţi a capitalului social, destinată ulterior şi cedării controlului economiei către interese de grup, mai ales străine.
A doua mare eroare a fost privatizarea „de masă”, fără proceduri şi fără reguli de protecţie a acţionarilor minoritari; viitoarele certifi­ca­te de acţio­nar au fost cumpărate pe nimic, de cei care ştiau ce va urma. Atunci s-a spus că se priva­ti­zează numai 30% din capitalul societăţilor comerciale, lăsându-se de înţeles că vor mai primi şi restul de 70% în viitor, care viitor nu a sosit încă nici în anul 2014!
S-a anunţat, totodată, că sectoarele strategice nu se vor privatiza. Dar au venit pe urmă FMI, Banca Mondială şi socie­tăţile externe de consultanţă, care au dictat, şi gu­vernele au promovat controlul total, fără luptă şi fără niciun câştig, asupra întregii economii.
Practic, eco­nomia naţională a fost oferită pe tavă, fără nicio logică şi fără a se spune, cel puţin, că este cadou sau pradă de război, celor care, chipurile, au făcut lobby pen­tru integrarea României în Uniunea Europeană.

Fiecare program de guvernare anunţat a fost, de fapt, un program de „neguvernare”.

A dispărut întreg sectorul industriei de textile, confecţii, tricotaje (filaturi, ţesătorii, fabrici de stofă şi postavuri, întreprinderi de pielărie şi încălţăminte, toate concepute într-un sistem integrat).
A fost închis sectorul agroalimentar (36 de fabrici de zahăr, fabri­cile de ulei, de preparate din carne, de lapte şi produse lactate, zeci de fabrici de nutreţuri combinate etc.).
Nu mai există majoritatea fabricilor din industria lemnului şi mobilei, din industria cimentului, a lacurilor şi vop­selelor, a medicamentelor, din sectorul construc­ţiilor de maşini, al exploatărilor miniere de feroase şi nefe­roase, de cărbune etc.
Au dispărut industria electronică, electrotehnică, de mecanică fină, optică, automatizări, etc.

S-au desfiinţat întreprinderile agricole de stat şi cele de mecanizare a agriculturii, staţiunile de cercetări agricole şi, în general, marea majoritate a institutelor de cercetare-proiectare.
Baza naţională de soiuri de plante şi rase de animale a fost pulve­ri­zată. România nu mai are astăzi un pachet naţional de seminţe, soiuri, hibrizi, de culturi cerealiere, plante teh­nice, legume etc.
A fost distrus, aproape în totali­tate, sistemul de irigaţii (construit prin îndatorarea dureroasă de la Banca Mondială !), pentru a cărui plată românii au contribuit zeci de ani; au fost abandonate programele de combatere a eroziunii solului, de în­diguiri şi desecări, dar şi cele de irigaţii în curs (ca­na­lul Siret-Dunăre sau Bucureşti-Dunăre).

Întreaga economie naţională a fost, pur şi simplu, pulverizată şi lăsată fără nicio logică structurală.

Care sunt consecinţele asupra populaţiei, derivate din acest peisaj apocaliptic, desprins parcă dintr-un film S.F.?
Treptat, România s-a transformat într-un paradis al multinaţionalelor care controlează industria, agri­cul­tura, transporturile, construcţiile, comerţul, sectorul financiar-bancar etc. şi care îşi promovează regle­men­tări legale în interes propriu.
Românilor le-au rămas întreprinderile mici şi mijlocii – de fapt, microîn­tre­prin­derile; dintre cele aproximativ 500.000 înregis­trate, peste 200.000 nu au niciun angajat!
Românii au astăzi libertatea să se ocupe de economia şi afacerile de subzistenţă (avem şi industrie de subzistenţă, nu doar agricultură!) şi construcţii şi transporturi şi alte servicii de subzistenţă, pretinzând că acţionăm pentru dezvoltare inteligentă, inovativă şi durabilă.
Nimic nu este mai durabil decât subzistenţa, aceasta este stra­tegia noastră naţională, după ce am făcut praf marile companii.

Brandul României este subzistenţa, atât în interiorul ţării, cât şi pe celelalte pieţe ale muncii, unde lucrează cetăţenii români.

Nici după 25 de ani, clasa politică – veritabil detaşament al legiunii străine, ter­minatorul României moderne, nu a realizat importanţa unei reglementări prin care salariaţii să-şi investească o parte din salariu în compania proprie.
Întreaga economie putea fi salvată prin participarea financiară a salariaţilor, printr-o reglementare prin care salariile reinvestite să fie scutite de impozite şi contribuţii.

Are nevoie România de o nouă clasă politică?


A existat, în toţi aceşti ani, un fir roşu care să lege cele 13 guverne ce s-au perindat pe la Palatul Vic­toria, de un proiect minimal, coerent, de dezvol­tare?
Fireşte că nu a existat!
Zi de zi, guvernele şi clasa politică s-au ocupat numai de protejarea aşa-zişilor investitori strategici, prin scutirea de impozit pentru profitul reinvestit, şi nu de promovarea facilităţilor destinate salariilor reinvestite.
Investitorii nu ar fi trebuit să primească niciun sprijin în România, pentru a-i plăti pe angajaţii români cu salariul minim sau pentru a-i angaja la negru, din raţiuni de compe­ti­ti­vitate.

„Veniţi în România, că vă garantăm sclavia pe bani puţini şi vă menţineţi competitivitatea!”.

Acesta a fost, în esenţă, programul de guvernare al ultimilor 25 de ani. De altfel, se poate spune că fiecare program de guvernare anunţat a fost un program de neguver­nare.
Care sunt predicţiile dvs. pentru următorii 25 de ani din viaţa economică a României?
Dacă şi în următoarele două decenii şi jumătate guvernul nu va putea să cumpere, din bani proprii, de 1 milion de lei, piramidon, vaccinuri sau aspirină din producţia internă, fără avizul FMI sau al Comisiei Europene, România poate să dispară din peisajul statelor din Europa, rămânând un simplu indicator geografic.
(prima parte Clasa politică este terminatorul României moderne (1) aici)

 Prof. dr. CONSTANTIN CIUTACU
(fost secretar de stat, director la Institutul de Economie al Academiei Române)

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.