CJ se intereseaza de morga de la Judetean

CJ se intereseaza de morga de la Judetean

0 309
Neregulile de la morga Spitalului Judetean, au ajuns in atentia Consiliului Judetean. Consilierul liberal Mariana Ciju, presedintele Comisiei de Sanatate din forul judetean, a trimis un reprezentant al Directiei de Sanatate a Consiliului sa se informeze la fata locului despre modul in care firma de pompe funebre care are sediul in apropierea spitalului intelege sa respecte regulile si legea atunci cand isi desfasoara activitatea. Sefa comisiei a promis si ca se va informa daca vreunul din angajatii de la morga din Judetean este actionar sau angajat al firmei de pompe funebre dar trebuie sa lamureasca si ce cauta un angajat al firmei in interiorul morgii, unde accesul nu ii era permis.
Reamintim ca reprezentantii unei firme de pompe funebre lasau impresia ca sunt angajati ai Spitalului Judetean si le cereau rudelor decedatilor bani pentru imbalsamarea cadavrelor, desi acest serviciu este prestat gratuit de catre spital. In cazul celor care se plangeau de bani, angajatii firmei de pompe funebre le propuneau gratuitate pentru acest serviciu, cu conditia ca apartinatorii sa cumpere sicriul si celelalte obiecte necesare inmormantarii doar de la acea firma. Marian Ciju a promis ca, dupa ce va obtine mai multe informatii despre cele petrecute, va lua masurile care se impun si va aduce la cunostinta brasovenilor cele descoperite si masurile luate.
 
Vifor Rotar
 

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.