Șofer japonez în comă după un accident între Vlădeni și Perșani
Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, un autoturism inmatriculat in Ilfov, al cărui conducător auto, un japonez în vârstă de 57 de ani, a pierdut controlul asupra direcţiei, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autocamion. Conducătorului autoturismului a fost rănit în urma… citeste mai mult
Ion Crăciun, antrenor Corona Brașov – handbal : „Va fi un meci greu, dar ştim la ce să ne aşteptăm”
Sâmbătă, de la ora 17.30, în Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibaşi”, Corona Braşov primeşte vizita singurei echipe neînvinse din Liga Naţională de handbal feminin, SCM Râmnicu Vâlcea. Antrenorul principal al echipei Corona, Ion Crăciun, este de părere că partida va fi grea în primul rând pentru că SCM Râmnicu Vâlcea… citeste mai mult
Braşovul dezvoltă facilităţile pentru transportul electric
La ultima şedinţă a Consiliului Local Braşov au fost aprobate două proiecte de hotărâre care au ca scop accesare de fonduri nerambursabile de la Administraţia Fondului de Mediu pentru achiziţionarea şi amplasarea a 17 staţii de încărcare a autoturismelor electrice, în cadrul ,,Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect… citeste mai mult
,,Lupii” au ,,răpus”Miercurea Ciuc, cu un scor incredibil : 8-3!
„Lupii” au facut un meci aproape perfect, în disputa cu SC Mierucrea Ciuc, partida contând atat pentru Erste Liga, cât și pentru Campionatul Național. În fața unor tribune pline, echipa Brașovului a jucat foarte bine toate cele trei reprize și i-a incântat pe fani, cu goluri spectaculoase. În prima repriză,… citeste mai mult
Spitalul regional din Brașov – ministrul Sorina Pintea a semnat Ordinul care stabilește viitoarea structură!
​​Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a semnat joi Ordinul de ministru care stabileste structura viitorului spital regional din Brașov. Spitalul Regional Brasov va fi construit pe o suprafață de 11, 45 ha si va avea o structură de 849 paturi pentru spitalizare continuă și 64 pentru spitalizare de zi. Spitalul va… citeste mai mult
Luisa Sello deschide concertele Filarmonicii din noiembrie
Luna noiembrie se deschide la Filarmonica Braşov cu un concert simfonic de zile mari. Evenimentul din această seară, de la Sala Patria, o va avea ca solistă invitată pe Luisa Sello, artistă desemnată de Ministerul Italian al Culturii să facă cunoscută muzica italiană în lume. La pupitrul dirijoral va fi… citeste mai mult
O nouă stemă a Județului Brașov a fost votată în Consiliul Județean
Consilierii județeni au aprobat noua emblemă realizată de istorici și specialiști în heraldică. Stema are elemente din zonele Brașovului, Făgărașului și Rupei. Dosarul va ajunge spre avizare și la Comisia Națională de Heraldică și apoi la Guvern. După 1990 Brașovul nu a mai avut nici o stemă acreditată. Directorul Muzeului… citeste mai mult
Ionel Goidescu i-a luat locul lui Ionel Spinean în Consiliul Județean
Comisia de validare a forului județean a pus în aplicare o sentință definitivă și executorie a Tribunalului Brașov prin care fostul primar al Predealului și-a obținut mandatul. Colac peste pupăză, Goidescu nici măcar nu mai este membru PER. În 2016 Goidescu era primul pe lista de candidați a Partidului Ecologist… citeste mai mult
Inscripţia „BRAŞOV“ va fi luminată în albastru, galben şi roşu
Pentru a marca Ziua Naţională a României şi Centenarul Marii Uniri de 1 Decembrie, Primăria va înlocui proiectoarele de pe Tîmpa, după trecerea oficială a literelor de pe Tâmpa din patrimoniul Consiliului Judeţean, în cel al Primăriei. Transferul s-a făcut la o valoarea de inventar a inscripţiei de 1,5 milioane… citeste mai mult
Până și la durata medie a vieții profesionale în România suntem pe tendința inversă față de Europa
Durata preconizata a vietii profesionale s-a redus cu 3 ani în ultimii 17 ani. ​​În 2017, durata preconizată a vieții profesionale în Uniunea Europeană (UE) a fost de 36 de ani, cu 3 ani mai lungă decât în 2000, arată datele publicate de Eurostat. Acest indicator cât timp o persoană care… citeste mai mult
O maşină a luat foc în parcarea de la Belvedere
Din fericire şoferul a apucat să iasă din autoturism înainte ca acesta să ardă ca o torţă. Parcarea de pe drumul spre Poiana Braşov era goală în momentul izbucnirii flăcărilor aşa că incendiul nu a afectat şi ale autoturisme. O autospecială cu apă şi spumă a intervenit pentru a stinge… citeste mai mult
Edilii fac din fostul Bancorex o clădire multifuncţională
Centru de informare turisticã, restaurant, cafenea si spaţii comerciale. Toate vor funcţiona în fostul sediu Bancorex de pe Republicii, colţ cu strada Michael Weiss, lãsatã în paragina încă de la începutul anilor ’90. vorba despre o clădire monument de categoria A, faţada îşi va păstra ornamentele şi elementele arhitecturale. Spaţiile… citeste mai mult
„O viaţă fără bariere” a ajuns la ediţia a VIII-a
Pentru câteva ore s-au distrat împreună, au râs şi s-au jucat, fără a ţine seama că sunt diferiţi. Aproape 150 de copii şi tineri cu dizabilităţi au făcut echipă cu copii din învăţământul de masă pentru diverse competiţii, iar la final au primit şi premii. A fost cea de-a VIII-a… citeste mai mult
Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav va fi concesionat
Consilierii județeni au încuviințat ieri demararea procedurilor pentru concesionarea către o entitate privată după ce aeroportul va deveni funcțional. Specialiștii de la IPTANA au prezentat și indicatorii tehnico-economici ai terminalului, unul mai mare și mai scump de trei ori față de varianța inițială, agreată în 2016. Terminalul aeroportului de la… citeste mai mult
Handbalistele Coronei, încrezătoare că pot juca de la egal la egal cu Vâlcea
Handbalistele Coronei sunt decise să facă totul pentru o victorie în faţa liderului SCM Râmnicu Vâlcea. Handbalistele Coronei nu se lasă intimdate de faptul că vor primi sâmbătă, vizita echiupei SCM Râmnicu Vâlcea, singura formaţie neînvinsă în actuala ediţie de campionat. Braşovenecele sunt decise să lupte din primul până în… citeste mai mult
Numarul: 7317 | Data: 2024-04-30


ROMANIA MARE 100 ANI







INFOBRASOV.NET 2004-2024

Aniversam 20 de ani de activitate neintrerupta
Aprilie 2004 - Aprilie 2024

Titlurile saptamanii












SE INTAMPLA IN BRASOV















Noutatile din SPORT