Brașovul, în top la…Covid

Brașovul, în top la…Covid

0 162

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 16.610 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 150 mai puțin decât în ziua anterioară. 1.073 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Dacă Brașovul nu excelează prin nimic în ultimii ani, o face măcar prin cazurile de…Covid 19, care, pur și simplu au explodat miercuri, consemnându-se…peste 800 la raportarea oficială din 19 ianuarie. Astfel, incidența în județ a ajuns la o cifră impresionantă : 6,43 infectări la mia de locuitori!

În intervalul 18.01.2022 (10:00) – 19.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 58 de decese (31 bărbați și 27 femei), dintre care 2 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt,  Prahova, Satu Mare, Sălaj, Teleorman, Timiș, Vâlcea și Municipiul București.

Dintre cele 58 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă  30-39 ani, 2 la categoria de vârstă 40-49 ani , 2 la categoria de vârstă 50-59 ani, 14 la categoria de vârstă 60-69 ani, 19 la categoria de vârstă 70-79 ani și 19 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Din totalul de 58 de pacienți decedați, 51 au fost nevaccinați și 7 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între  grupele de vârstă 50-59 ani și peste 80 ani și prezentau comorbidități.

Au fost raportate 2 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Bacău și Ilfov, unul în luna noiembrie 2021 și unul în luna decembrie 2021.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 4.534, cu 316 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI  sunt internate 530 de persoane, cu 43 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 530 de pacienți internați la ATI, 57 au certificat care atestă vaccinarea.

Din totalul pacienților internați, 387 sunt minori, 374 fiind internați în secții, cu 37 mai mult decât în ziua anterioară și 13 la ATI, cu 2 mai mult decât în ziua anterioară.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.