Boc despre noua impozitare

Boc despre noua impozitare

0 464

Emil Boc a explicat la TVR1, cu putin inainte de Revelion, ca Fiscul se „va uita in curtea” contribuabililor sa vada daca au casa sau masina de lux, pentru a aplica impozitarea veniturilor nedeclarate, de natura necunoscuta.
Intr-un interviu acordat televiziunii publice, premierul a explicat ca impozitarea acestor averi se va face prin control indirect si prin „metoda patrimoniului”.

„Controlul indirect este acela cand faci o analiza a veniturilor si cheltuielilor persoanei respective si este metoda patrimoniului. Te uiti la ce are un om in curte – are o casa foarte luxoasa, are o masina de lux – si te uiti la venituri si vezi ca veniturile nu acopera nici 10% din patrimoniul pe care il are. Il cheama Fiscul si il intreaba: Dumneata, la Fisc, ai 100 de lei venituri, patrimoniul tau este de 1.000 de lei? Daca nu poti sa justifici, diferenta de la 100 la 1.000, ti-o impozitez cu 16%, pentru ca este un venit nejustificat”, a sus Boc.

Premierul a descris si o alta modalitate de control, „metoda cheltuielilor”. „Ai venituri, iarasi foarte mici, dar ai concedii in strainatate, masini, la fel, de lux, cumparaturi si bijuterii si alte lucruri de acest fel, foarte scumpe si Fiscul te intreaba: Veniturile tale sunt de 100 de lei, bijuteriile, vacantele, concediile, masinile sunt de 300 de lei? Nu poti sa justifici de unde ai acesti bani, diferenta o platesti prin impozitarea cu 16%”, a mai aratat seful Guvernului.

Un departament din cadrul ANAF va verifica persoanele cu venituri foarte mari si va impozita cu 16% veniturile nedeclarate de natura necunoscuta, estimate prin metode de control indirect, a declarat ministrul Finantelor Publice, Gheorghe Ialomitianu, dupa sedinta de Guvern din 23 decembrie. Acesta a aratat ca va fi impozitata diferenta intre veniturile declarate si situatia fiscala personala, stabilita pe baza metodelor indirecte de control – metoda cheltuielilor efective, metoda fluxurilor financiare si metoda patrimoniala, urmarindu-se discrepantele intre venituri si cheltuieli si elementele de crestere de avere, in conditiile inexistentei unor venituri corespunzatoare, declarate Fiscului.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.