Berceanu: Bechtel – casa de schimb valutar

Berceanu: Bechtel – casa de schimb valutar

0 94

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a criticat din nou, vineri, la Oradea, contractul incheiat de Guvernul Nastase cu firma Bechtel, afirmand ca statul are numai obligatii, iar firma toate drepturile si ca, prin sistemul de plati, compania s-a transformat intr-o „casa de schimb valutar”, relateaza Mediafax.
Radu Berceanu a vizitat santierul Autostrazii Transilvania din judetul Bihor si a spus ca cei care ar trebui intrebati despre deficientele contractului semnat cu Bechtel sunt Adrian Nastase si Mircea Geoana, liderii PSD, fiindca ei au incheiat „un contract care ar trebui predat la facultate, in care o parte, statul, are toate obligatiile, iar cealalta, toate drepturile”.

Daca reziliem contractul, Bechtel castiga procesul de pe scaun
Ministrul Transporturilor a spus ca acest contract nu poate fi schimbat si nici renegociat, iar el a reusit doar sa vina cu intelegeri aditionale la acesta, fiindca in varianta rezilierii lui „asta inseamna doi ani de pauza”, in care nu este voie sa se lucreze nimic pe acest traseu. „In plus, ne judecam la Londra sau la New York, unde ei castiga de pe scaun”, a spus Berceanu.
Intrebat de ziaristi in legatura cu numeroasele acuzatii aduse in ultima vreme companiei americane si subcontractorilor turci, Berceanu a spus ca este adevarat ca autostrada este construita de companii din Turcia, „Bechtel fiind numai cu numele si renumele”, dar statul este legat de maini in aceasta privinta.
„Nu pot sa-i oblig sa lucreze cu angajati romani. Nu putem sa ii luam la intrebari despre selectia transportatorilor, care am auzit si noi cum se face, nici de preturile la materiale, nici de altele. Dincolo de un lung prilej de vorbe si ipoteze, nu am niciun mijloc concret, pentru ca asa este constructia facuta”, a spus Berceanu, adaugand ca nu ii ramane decat ca, in urmarirea contractului, ministerul, Compania Nationala de Autostrazi si consultantul Scetaroute „sa fie prezenti cu presiune focalizata pe ei”.

Berceanu: Am mai gasit un „cadou” de vreo 70 milioane de euro datorii
In privinta tronsonului de autostrada executat in Bihor, ministrul a spus ca se vor plati restantele fata de constructor, fiindca ar fi pacat sa se intrerupa lucrarile o lunga perioada, iar costurile de prezervare a lucrarilor efectuate si ale mobilizarii de santier sa ajunga sa fie la fel de mari ca si costurile efective.
„O sa imi pun imaginatia la treaba si o sa incerc sa gasesc o solutie astfel incat 50-60 de milioane de euro sa ii alocam pe zona asta, in plus fata de ce e alocat, astfel ca anul viitor sa avem sansa sa se finalizeze tronsonul acesta. Si aici am gasit un ‘cadou’ de vreo 70 milioane de euro datorii la care tot platim din greu. Am platit 80 la suta din ce aveam de platit anul trecut, inclusiv penalitati, caci domnul Orban nu a platit facturi din luna iunie. Asa ca, in loc sa lucram, platim ce nu s-a platit anul trecut (…) Noi facem tot efortul asta, ca banii sa se duca in Anglia. Caci noi platim in euro la Londra, iar de la Londra se trimit niste euro incoace, cati se trimit, sa se plateasca aici niste lucrari. Deci Bechtel este si casa de schimb valutar. De ce, ar trebui sa-i intrebati pe cei care au semnat contractul”, a spus ministrul.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.