Bani mai multi la Buget din …fraude!

Bani mai multi la Buget din …fraude!

0 223

?


Lipsa unor surse financiare si presinunea pusa de UE i-a obligat pe guvernanti sa se gandeasca tot mai mult cum sa faca rost de bani la Buget.


Mai nou ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, mizeaza pe cresterea veniturilor bugetare cu circa 2-3 miliarde euro anual, pana in 2010, in urma activitatii Garzii Financiare.
„Contez pe venituri in plus de 2-3 miliarde euro de la Garda Financiara, pana in 2010”, a declarat joi, Vosganian, la prezentarea raportului Garzii, pe anul 2007.
Acesta a recomandat comisarilor Garzii schimbarea mentalitatii in ceea ce priveste controalele si sa treaca la verificarea agentilor economici mari, care eludeaza statul intr-o masura mult mai mare.
SSigur ca e usor sa te duci in complexul Europa de sarbatori decat la un mare contribuabil, care te da in judecata. Este necesar un efort mai mare in schimbarea mentalitatii”, a mai spus Vosganian.
In opinia sa, principalele zone de risc catre care trebuie orientata activitatea Garzii, sunt cele care vizeaza TVA de la constructii si pana la panificatie, precum si accizele.
Oficialul MEF considera ca exista resurse de crestere pana la doi la suta a veniturilor prin reducerea evaziunii fiscale.
Potrivit presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF), Daniel Chitoiu, in 2007, veniturile bugetare au crescut cu circa 1,5 la suta din PIB, fata de tinta propusa.
In anul 2007,
Garda Financiara a aplicat sanctiuni de circa 272 milioane lei, in urma a peste 173.000 controale. Bugetul de stat a fost eludat, conform datelor Garzii, cu circa 1,4 miliarde euro.
In 2007, veniturile bugetului general consolidat au inregistrat un nivel de 116,406 miliarde lei (34,857 miliarde euro), in crestere cu 20,4 la suta fata de anul precedent, reprezentand 29,79 la suta din PIB.


Datele statistice arata ca directia e buna. Ramane de vazut daca si sensul va fi cel potrivit. Asta pentru ca, de regula, baietii destepti sunt cei care sunt iertati, feriti de controale (anuntati din timp), indiferent ca sunt implicati in afaceri cu energie, importuri de medicamente sau fraudeaza la alcol.


Ca de obicei tot chioscarii”, vinovati prin definitie si prin reaua credinta a autoritatilor care nu vor sa reformeze sistemul, vor fi cei care vor plati si vor suporta toata presiunea Garzii (de fier) financiare.


?


Vlad T.


?

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.