Badminton: Kids Tâmpa Brașov va avea doi sportivi la Campionatul European U15,...

Badminton: Kids Tâmpa Brașov va avea doi sportivi la Campionatul European U15, de la Ibiza

0 378

ACS Kids Tâmpa Brașov va avea doi reprezentanți la Campionatul European U15 de badminton, competiție care va fi găzduită în luna septembrie de Ibiza, Spania.

Călin Grăjdieru a primit convocare pentru echipele de dublu, atât masculin cât și mixt, fiind de asemenea și pe lista rezervelor în concursul de simplu.

De asemenea, în premieră pentru naționala U15, a fost convocat și Maxim Iacob, care a fost nominalizat pe lista rezervelor pentru echipa de dublu, masculin.

Pentru Călin, această convocare reprezintă atingerea unor obiective. Participarea la Europene se afla pe lista lui de obiective în această perioadă a dezvoltării sale. El a mai participat la concursuri pe națiuni, în schimb, pentru Maxim prezența sub tricolor va fi o premieră. Această experiență va reprezenta aclimatizarea cu lotul național și un bun exercițiu pentru ediția de peste doi ani, când va fi în categoria lui de vârstă, în prezent el fiind încă U13”, a precizat Dan Stegaru, antrenorul secției de badminton a “urșilor”.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.