Autostrada Ploieşti – Braşov tot fără bani dar cu o nouă revizuire...

Autostrada Ploieşti – Braşov tot fără bani dar cu o nouă revizuire a SF

1 243

Decizia revizuirii Studiului de fezabilitate şi de elaborare a Proiectului tehnic pentru întreg sectorul cuprins între Ploieşti şi Braşov a fost luată, în special, din nevoia de asigurare a sursei de finanţare prin fonduri europene, precizează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Decizia revizuirii Studiului de fezabilitate şi de elaborare a Proiectului tehnic pentru întreg sectorul cuprins între Ploieşti şi Braşov a fost luată, în special, şi din nevoia de asigurare a sursei de finanţare prin fonduri europene. Întrucât documentaţia tehnico-economică nu ar fi corespuns din punct de vedere al exigenţelor dezvoltării unui astfel de proiect, riscurile în etapa de implementare ar fi fost imposibil de cuantificat, conducând la blocaje în implementare.
Subliniem că este pentru prima oară când acestui proiect îi este asociată o sursă de finanţare, însă, pentru a asigura premisele finanţării execuţiei acestui obiectiv din Programul Operaţional de Transport 2021-2027, a fost considerată drept obligatorie revizuirea/completarea documentaţiei, cu identificarea tuturor riscurilor, ca urmare a unei reproiectări adecvate. În concluzie, considerăm că o astfel de abordare reprezintă unicul mod concret de implementare a proiectului în integralitatea sa, cu diminuarea riscurilor şi respectarea cu fermitate a oricărui calendar de implementare în etapa de execuţie”, se arată într-un comunicat al companiei de drumuri remis joi.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere ...

Povești cu autostradă… fără bani
Potrivit sursei citate, în urma unei analize a documentaţiei pentru Autostrada Ploieşti – Braşov au fost constatate o serie de deficienţe printre care şi aceea că, deşi sectorul Comarnic – Braşov avea ca perioadă de implementare 2014-2020, până în prezent nu i-a fost asociată o sursă de finanţare. Şi sectorul Ploieşti – Comarnic se află în aceaşi situaţie.
„Analizând documentaţia tehnico-economică elaborată pentru Autostrada Ploieşti – Braşov, atât la nivelul direcţiilor de specialitate ale CNAIR, cât şi din perspectiva direcţiilor subliniate de către Banca Mondială, s-au constatat următoarele deficienţe şi, implicit, soluţii pentru o strategie fezabilă de implementare a proiectului: în zona Buşteni şi Sinaia s-a constatat o dezvoltare locală accelerată în ceea ce priveşte implementarea unor proiecte de anvergură, prin accesarea de fonduri europene (exemplu: microhidrocentrale), proiecte cu impact socio-economic la nivel regional, pentru care însă, trebuie respectate principiile de finanţare pentru a nu fi necesară rambursarea în integralitate a contribuţiei Comisiei Europene; lipsa unei experienţe în dezvoltarea unor proiecte în Parteneriat Public Privat, atât la nivelul României, cât şi la nivelul Europei de Sud – Est, evidenţiază faptul că astfel de mecanisme de finanţare sunt aplicabile în special proiectelor punctuale de tip- tunel, pod, etc şi nu proiectelor de o astfel de anvergură; deşi sectorul de autostradă Comarnic – Braşov avea ca perioadă de implementare 2014-2020 (document de referinţă: HG 666/2016), până în prezent nu i-a fost asociată o sursă de finanţare, sectorul Ploieşti – Comarnic aflându-se în aceeaşi situaţie”, subliniază documentul.

Situația la zi
Potrivit CNAIR, sectorul Bucureşti – Ploieşti – se află în operare iar sectorul Ploieşti – Braşov va intra în obiectul viitorului contract de proiectare (revizuire Studiu de Fezabilitate şi elaborare proiect tehnic), având ca sursă de finanţare fondurile europene, iar etapa de execuţie urmând a fi de asemenea asigurată prin Programul Operaţional Transport 2021-2027.
Pentru Varianta de Ocolire Comarnic a fost lansată procedura de licitaţie pentru atribuirea contractului de proiectare şi execuţie, cu termen de depunere a ofertelor 23 octombrie 2020;
Pentru secţiunea Predeal – Cristian, nimic nou. Drumul de legătură cu municipiul Braşov (6,3 km profil autostradă + 3,7 km profil DN cu 4 benzi), se află în execuţie.
Nodul Rutier de la Comarnic. Procedura de realizare Studiu de Fezabilitate şi Proiect Tehnic de Execuţie pentru Nodul Rutier de la Comarnic a fost lansată iar termenul pentru depunerea ofertelor este 10 septembrie.

„Având în vedere importanţa demarării acestui proiect, Compania a avut obligaţia să analizeze maturitatea documentaţiilor tehnice. În acest sens, au fost luate în considerare inclusiv aspecte subliniate de către instituţiile financiare internaţionale (Banca Mondială), alături de experţii Comisiei Europene, care au evidenţiat lipsa unor elemente necesare actualizării documentaţiei şi care ar putea conduce la apariţia unor blocaje multiple în etapa de implementare. De asemenea, a fost semnalizată şi evidenţiată şi necesitatea actualizării în funcţie de condiţiile de mediu şi sociale actuale”, se mai arată în comunicat.

Vlad T.

COMENTARII

  1. De alde ăstea suntem sătui: cum se schimbă guvernare, cum trebuie alte „studii” noi de „fezabilitate”.
    Ăștia trebuie lapidați, nu alta.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.