Atentat la conștiința religioasă a unui Neam ! ...

Atentat la conștiința religioasă a unui Neam ! U.S.R.-iștii vor și suspendarea Crăciunului?

5 485

Pe Pamantul Romanesc un exemplu stralucit de Inalt Demnitar neamț ne este oferit în 1866, când  Regele Carol I- înainte de a intra în Bucureşti – Capitala si-atunci a Tarii Romanesti !   rostea jurământul Domniei Sale de credinţă faţă de România, ingenunchid simboilc cu genunchiul drept pe Pamantul Tarii :„Jur de a fi credincios legilor Tării, de a păstra religiunea României, precum şi integritatea teritoriului ei, şi de a domni ca Domn constituţional”
Un alt moment asemănător avea să fie consemnat de ziarul Universul, (ediţia de luni, 29 septembrie 1914): ”(…) lumea bună a început să umple sala Camerei Deputaţilor, locul unde era aşteptat Ferdinand pentru a depune jurământul (…)
Miniştrii sunt în stânga. I.P.S. Mitropolit, cu clerul mitropolitan şi cu preşedintele Camerei, stau în dreapta.
Preşedintele Consiliului de Miniştri înmână Regelui o foaie pe care era scris Jurământul. Regele îl ţine în mâna stângă, având dreapta pe Evanghelie.
Se (…) pronunţă textul prevăzut de Constituţie: ”Jur să păstrez Constituţia şi legile poporului român, să menţin drepturile sale naţionale şi integritatea teritoriului (…). După pronunţarea formulei de jurământ, Regele sărută mâna Mitropolitului”.
Și poate tocmai Cel de Sus  l-a ajutat sa rămână in Istorie drept „Regele intregitor de Tara!”

Constituţia actuală in Articolul 82:, Constituţia României precizează: jurământul se depune de Preşedintele României în faţa celor două Camere ale Parlamentului, reunite în şedinţă comună, înainte de a începe exercitarea mandatului prezidenţial, iar textul este următorul:
Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român , să respect Constituţia şi legile ţării , să apăr democraţia , drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor , suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!„.

Merita ănsă, în zilele noastre, sa reamntim ca Biserica Evanghelică Luterană de Confesiune Augsburgică din România (BELCAR) are sediul în Sibiu, și numără 14.500 de membri, are 254 de parohii şi 44 de preoţi. Distinsul Episcop Reinhart Guib, un Om de mare calitate morala si un erudit, răspunde la o posibila dilema in jurul importantului  jurământ prezidential, sau al unui demnitar ales:  
Prin votul acordat Preşedintelui ales Johannis comunitatea luterană a avut o dublă satisfacţie: faptul că un evanghelic se află la cârma României, dar şi faptul că prin această alegere am constatat că avem valori creştin – umanitare comune cu populaţia majoritară. În calitate de luteran sper ca modelul profesorului pastor erou Stephan Ludwig Roth să fie o pildă bună pentru preşedinte.
În noaptea alegerilor l-am felicitat pe enoriaşul nostru, care era onorat de acest vot de încredere, fiind conştient de responsabilitatea pe care o are. Acum el răspunde în faţa lui Dumnezeu, în faţa românilor şi a Constituţiei. Sunt convins că Iohannis o să ne reprezinte bine, acasa si peste hotare, promovând valorile naţionale – în care includem oferta muticulturală şi multiconfesională, componente care conferă o personalitate aparte României.
În România convieţuiesc cetăţeni declaraţi ortodocşi, romano-catolici, reformaţi, protestanţi greco-catolici, ş.a.m.d., pe care preşedintele trebuie să-i respecte, să-i reprezinte şi să-i îndrume spre o bună convieţuire. Din motivele enunţate credem că înca din momentul depunerii oficiale a jurământului, Biblia şi Constituţia trebuie să-i fie alături unui demnitar ales.
Un verset biblic spune: “ Daţi-i, aşadar, Cezarului ceea ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu”, un verset care arată că avem o răspundere faţă de Dumnezeu, iar prin litera Constituţiei , răspundem pentru bunul mers al statului de drept. 
Ca atare binecuvântarea în asemenea momente cruciale nu poate ofensa pe nimeni indiferent de limba în care se săvârşeşte. Lunile trecute , imi amintesc  au fost comemoraţi opt militari. Unul dintre ei era reformat, iar slujba a fost săvârşită în limba română şi în limba maghiară, un eveniment la care a participat preşedintele ales, care este luteran. Iată ce înseamnă uniune ecumenică. Sunt clipe în care poţi spune cu drag: sunt mândru că sunt cetăţean al României 

Gestul USR-iștilor prin care au refuzat depunere jurământului, așa cum obligă Constituția, pe Biblie sau/și Constuție este fără precedent în istoria noastră. Mai mult au fost și exemplare care au refuzat să rostească/citească în integralitate textul jurământului. Prin gestul lor aceștia practic și-au anulat mandatul încredințat de cetățeni. Deci, toți cei care au refuzat depunerea jurământului, NU sunt deținători ai mandatului, iar prezența lor în structura Consiliului municipal ilegală. Gestul lor, fără corespondent, este un atentat la constiinta religioasă Neamului nostru! Mai rămâne ca prin măsurile lansate de liberali în ultimele zile U.S.R.-iștii să impună și suspendarea Craciunului? Vedeți aici detalii: Jurământ userist, fără Biblie și chiar fără… Constituție!!! Ne întrebăm, pe linia negării tradițiilor, dacă în acest an primarul USR-ist, Allen Coliban, va interzice amplasarea bradului de Crăciun în piața Sfatului?

Gândurile episcopului Reinhart Guib ne întăresc încrederea că printre paragrafele unei viitoare Constituţii revizuite cinstit vom regăsi şi pasaje care stipulează că: votul cetăţenilor poate fi şi electronic, că partidele constituite pe criterii etnice şi-au încheiat misiunea – devenind partide doctrinare sau ONG-uri apolitice, deci o Constituţie modern europeană, care să fie promulgată în final, sper, de Preşedintele (actual) României. (d.d.r.)

COMENTARII

  1. Lache-gelu… ești pseudo-nim…nuuu nume mic…m.m. de la anonim… și tu Brutus…?…hanonim hai…? Baules/Daules…?…geanes ?…ai idee când ești om…?…doar atunci când te vezi departe… că de aproape…parpales…

    • @hAnonim,
      Vierme împuțit, f.m.m. de retardat, este sufiecient numele mic. Spre deosebire de-o dejecție hAnonimă….

  2. Măi, băjeți, faptul că nu aplaudă toți la inepțiile voastre vă fac să ștergeți comentariile? Ziceți, măi, băjeți cu ochi albaștri și sutane negre, că toată țara trebuie să laude BORIMEA ȘI NU MAI COMENTĂM. SAU SCRIEȚI CLAR CĂ-I UN SITE HORTODOX, CA TRINITASUL, ȘI VĂ PUPĂM!!! Citim ziare respectabile. atuncea, îi citim pe alții.

  3. Eeee….oooo Cenzurați mai nou? Sau doar ceea ce scrieți voi este adevărat?

    Ziceți că voi dețineți adevărul absolut și vom citi alte publicații, mai serioase și care-și respectă cititorii!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.