America să-și ceară iertare!
Să iertăm, dar să nu uităm!
Să nu uităm de 4 aprilie 1944 cel mai crunt bombardament anglo-american asupra Bucureștiului. Chiar dacă militarii americani au un monument (nemeritat) în inima Bucureștiului aceștia au provocat atunci una dintre cele mai mari drame din istoria României soldată cu peste 2900 de morți și peste 2100 de răniți, numeroase clădiri publice, civile și biserici distruse și o populație traumatizată, deși prizonierii americani rezultați în urma bombardamentelor asupra Ploieștiului aveau cel mai bun regim de detenție din istoria celui de-Al Doilea Război Mondial iar românii și România priveau cu simpatie SUA, deși eram inamici.
Au trecut 80 de ani și (încă) mai așteptăm scuzele oficiale ale SUA pentru acest inutil act de barbarism împotriva capitalei României.
Spre cinstea lor au fost o serie de piloți și militari americani ce și-au prezentat ulterior scuze, alți americani, prizonieri de război, au vorbit de omenia românilor, de modul cum au fost tratați, plăcut surprinși că România, în ciuda greutăților, i-a respectat, a respectat legile războiului și colaborarea cu Crucea Roșie iar militarii americani au putut primi pachete, corespondență din SUA și nu au suferit de foame, bătăi și tratamente inumane ca în cazul americanilor prizonieri la japonezi ori germani sau italieni.
Iertarea, mai ales în cazul unui popor creștin, este de înțeles, de neînțeles este uitarea și frica politivienilor de a nu supără „aliatul strategic” cu o cerință de bun simț: prezentarea scuzelor pentru acel carnagiu.
Morții noștri, ei răniți și mutilați, familiile lor, supraviețuitorii acestora și noi toți românii, ce i-am privit întotdeauna pe americani cu simpatie (unii au murit așteptându-i, alții au murit crezând că vin să îi ajute, să îi elibereze de comunism) așteptăm (încă), cu răbdarea creștinească, scuzele, o dovadă de compasiune față de deciziile militaro-politice a unor americani fără de Dumnezeu. Un simplu: ” ne pare rău, regretăm ce s-a întâmplat la 4 aprilie 1944″ este suficient. Dovada că un popor este mare o vedem atunci când are puterea să-și ceară scuze pentru faptele din trecut.
Autor: Surena S.
Sursa; IonCoja.ro
