Al treilea șef în trei zile la DSP Brașov

Al treilea șef în trei zile la DSP Brașov

0 121


De ieri Mihaela Zichil, inspector de resurse umane în cadrul DSP, preia cu delegare șefia Direcţiei. Potrivit purtătorului de cuvânt al instituției, Anca Bâtiu, au venit două ordine de ministru, unul care ia act de demisia anteriorului manager, Anca Bertea – eveniment ce a avut loc pe 25 martie – iar al doilea, cel prin care Mihaelei Zichil „i se deleagă atribuții specifice de director executiv”.
„Delegarea este pentru maxim 6 luni într-un an calendaristic sau până la ocuparea temporară sau definitivă a postului”
, conform aceleiași surse. Mihaela Zichil lucrează la DSP din 2014, fiind la Compartimentul de Resurse Umane. Astfel, în plină pandemie de coronavirus, la Direcția de Sănătate Publică Brașov s-a optat, într-un în final, pentru un om din instituţie.

Asta după ce joi, propunerea confirmată pentru ocuparea funcției de șef al al DSP după plecarea intempestivă a lui Anca Bertea era însă medicul Andrea Neculau, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie din Braşov. Așteptăm cu interes ziua de luni. Cine mai poate previziona ceva…

I.Rinder

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.