Iudeul Andrei Cornea este invitat să părăsească spațiul cultural românesc! Banda alogenilor de la Revista 22 îl denigrează pe filozoful Dan Culcer

Iudeul nevrotic Andrei Cornea versus românul stapân pe sine Dan Culcer
Filozoful român Dan Culcer, militant pentru libertatea cuvântului, este luat în vizor de banda teroriștilor culturali de la Revista 22, printr-un articol scris de iudeul Andrei Cornea, (Revista22).
Antisemitismul, indiferent de versiune, nu trebuie admis în publicații care își spun democratice, iar denunțarea lui publică este, aș spune, o datorie nu doar culturală, dar și civică.
Descifrând expresia “antisemitismul” prin cheia “antisemitism = pro-românism” putem înțelege de ce niște străini cu nume românești, ca Andrei Cornea, ar avea interesul să denigreze personalități autentice românești ca Dan Culcer.

Andrei Cornea este literalmente fiul unui bolșevic. Similar cu antiromânul Alexandru Florian, care astăzi practică terorism cultural.
În februarie 1992, Revista 22 (pe atunci condusă de Gabriela Adameșteanu) publica, în trei numere consecutive, un lung articol al lui Norman Manea, „Culpa fericită”, dedicat lui Mircea Eliade.
Articolul apăruse inițial în engleză în The New Republic, cu ocazia publicării unuia dintre volumele din Jurnalul lui Eliade. Textul, bine documentat, clar și scris cu stilistică academică, a creat destulă emoție în România culturală de atunci.
Le e frică de Mircea Eliade și de toate vârfurile generației interbelice.
Acea generație a fost cea mai bună generație din istoria recentă a României și potențialul lor de influențare este încă enorm.
Au ucis și torturat oamenii, dar nu au putut ucide ideile lor. Astăzi, aceste idei au renăscut, ca versurile lui Radu Gyr “Ne vom întoarce într-o zi”, duhul interbelic se manifestă în tinerii de azi.
Și asta îi sperie pe cei de aceeași etnie cu Andrei Cornea, îi scoate din minți!
Pentru întâia dată, publicul românesc mai larg era nevoit să ia la cunoștință faptul că Eliade (obiectul unui veritabil cult) nu numai că susținuse idei fasciste, legionare și antidemocratice în anii ’30‑’40, dar și – iar asta era probabil și mai grav – că nu și le schimbase nici decenii mai târziu, și că nu le privea deloc critic.

Alt lucru care îi deranjează enorm, care le dă palpitații și le stârnește panica este atunci când cineva spune adevărul și nu renunță, nu-și cere scuze și nu dă înapoi.
hiar Monica Lovinescu s-a supărat atunci pe Norman Manea și pe revistă.
Fără a contesta direct afirmațiile lui Manea, ea a considerat că publicarea articolului în România ar fi fost inoportună, atâta vreme cât nu s-a făcut procesul comunismului și cât timp nu s-a vorbit despre „colaboraționismul” cu regimul comunist al unor mari scriitori precum Sadoveanu, Ralea, Călinescu etc.

Au trecut peste trei decenii de atunci. Cunoașterea angajamentelor politice și ideologice ale intelectualilor români din anii ’30-’40 a progresat și s-a rafinat, fără a schimba ceva esențial față de judecățile din articolul lui Manea.
Cred că mai ales publicarea integrală a Jurnalului lui Mihail Sebastian în 1996 a confirmat că pasiunile legionare și antidemocratice ale lui Eliade erau cât se poate de autentice și de puternice. Cazul Eliade mi s-a părut „închis”, cel puțin din acest unghi.
Ei bine, Dan Culcer, în revista Vatra, l-a redeschis, și încă într-o manieră dezgustătoare și antisemită.
Articolul său „Succesul literar sau trocurile intracomunitare” (remarcat și criticat mai întâi de Nicolae Manolescu) pretinde mai întâi că intelectualii evreo-români, precum Norman Manea, Andrei Oișteanu, sau subsemnatul, n-ar trebui să încerce să demistifice miturile și valorile românilor.
Cu alte cuvinte, suntem poftiți afară din cultura românească!

Andrei Cornea, ușa este acolo!
Sunteți poftiți afară din cultura românească și din România cât mai repede. Nu lăsați ușa să vă lovească în timp ce ieșiți.
Oricum nu sunteți oameni de cultură, sunteți teroriști ca părinții voștri bolșevici. Luați-vă otrăvurile, viciile și teroarea cu voi.
Nu avem nevoie de acuzații false la adresa României, de minciuni și mistificări ale istoriei naționale. Suntem mulțumiți cu titani ca Mihai Eminescu, Nae Ionescu, Radu Gyr și avem contemporani ca Marius Ianuș, Dan Culcer, Miron Manega, stăm bine la capitolul cultură, am sta și mai bine dacă antiromâni ca și Cornea, Oișteanu, Katz și cei ca ei ne-ar lăsa de tot în pace!
Dar, nucleul textului susține o teorie nu prea nouă că Manea a devenit un autor de succes în America după ce a făcut „trocul” atacându-l pe Eliade. Și a făcut-o ca evreu – în manieră „intracomunitară”: Norman Manea „se lansa după emigrarea sa în cenzurarea și criticarea din perspectiva unor dogme evreiești a mișcării legionare…”.
„…Această scriere a fost condiția lansării sale pe piața nobelizabililor…”.
Altfel spus, Manea nu și-a datorat reputația sa din America meritelor proprii scriitoricești, ci faptului că, fiind evreu, a uzat de legăturile sale cu alți evrei, care, știe Culcer, sunt dintre cele mai eficiente.
În esență, scrie Dan Culcer, într-un limbaj care amintește de „Sfarmă-Piatră”, „singura sa șansă (a lui Manea) de a fi luat în seamă era să-și revendice apartenența la comunitatea mondial(istă) a jidovilor”.

RAUS!
Este evident că jidanii nu își merită reputația internațională pozitivă prin talentele si priceperea lor, ci prin condiția lor de membri ai “poporului ales”, beneficiind de rețelele de susținere ale cahalului, care îi finanțează și promovează mediatic.
Cazul lui Elie Wiesel este relevant în acest fel. Un hoț de identitate a scris o carte de ficțiune care a fost promovată intensiv, atât de bine încât a primit premiul nobel pentru literatură.
Exact cum scrie nemulțumitul Cornea, acest premiu a fost acordat pentru că Elie Wiesel a fost jidan și minciunile lui, scrise cu nerușinare, au format baza pe care s-a clădit puterea mitului holocaustic și a cenzurii aferente, gheșeftul acesta fiind folosit deopotrivă pentru extorcarea de bani de holocaust, cât și pentru justificarea oricăror acțiuni teroriste ale sioniștilor împotriva vecinilor lor și în interiorul societăților pe care le influențează.
Această carte specială a holocaustului a expirat deja, simpatia publică față de statul terorist Israel s-a consumat, iar percepția populară față de jidanii “autohtoni” este la un minim istoric.
Se întrunesc condițiile pentru ca ei să poată părăsi spațiul cultural și social al României și, de ce nu?, al Europei.

Tic, tac…
Redactorul-șef al revistei Vatra, Iulian Boldea, și-a cerut public scuze pentru faptul că acest articol abject a văzut lumina tiparului pe paginile revistei pe care o conduce și a pus totul pe seama unei grave erori.
Slab și sclav.
Iulian Boldea ar fi trebuit să ia acuzația de antisemitism ca o medalie, să se mândrească public cu faptul că a găzduit texte polarizante, care pot începe o discuție serioasă despre problemele actuale ale României.
Firește că această posibilitate deranjează anumite interese oculte.
Iulian Boldea ar fi putut fi un erou, o lumină, ca Marvin Calistrat Atudorei, dar a ales să fie o nevertebrată, ca Ioan Aurel-Pop, președintele Academiei Române care a anulat un eveniment cultural dedicat lui Nicolae Paulescu doar pentru că așa i-a ordonat Alexandru Florian prin telefon.
Așa să fie. Totuși încă nu înțelegem cum a fost posibilă eroarea la o revistă care apare pe hârtie  o dată pe lună.
De asemenea, nu știm care vor fi relațiile în viitor dintre revista Vatra și Dan Culcer, membru fondator al seriei noi. Poate că ne vom lămuri în numărul viitor – ne promite dl Boldea.
N-a fost nicio eroare, a fost un text valoros pe care cineva l-a considerat demn de a fi publicat. Dar fiindcă ați început să faceți kvetch, Boldea a dat înapoi și a inventat pretextul unei erori ca să nu trebuiască să apere poziția lui Eliade.

Într-o țară liberă, Dan Culcer ar fi medaliat
Nu voi merge până la a considera că, în atmosfera mondială actuală, unde fantoma antisemitismului a revenit sub diverse întruchipări, nu e chiar o întâmplare faptul că asemenea texte, precum cel al lui Dan Culcer, pot apărea în locuri unde nu te-ai aștepta.
Cred încă în buna-credință a redacției și refuz să văd oriunde conspirații. Un lucru e însă sigur: antisemitismul, indiferent de versiune, nu trebuie admis în publicații care își spun democratice, iar denunțarea lui publică de către criticii responsabili este, aș spune, o datorie nu doar culturală, dar și civică.
Nepăsarea e o culpă și clară, și deloc „fericită”!

Dan Culcer, spadasinul Adevărului
Antisemitismul, înțeles prin cheia „antisemitism = pro-românism”, nu doar că trebuie admis în cât mai multe publicații, dar este nevoie de o politică de securitate coerentă și fermă în promovarea acestui tip de militantism pro-românesc, de expunere a puterii iudaice, de dezvăluire a minciunilor holocaustice, de învățare a efectelor negative generate de conviețuirea cu jidanii vreme de două veacuri, cu exemple din alte țări, totul pentru a spăla imaginea României și a reduce vulnerabilitățile la adresa siguranței naționale, generate de acuzații false și propagandă antiromânească.
Dan Culcer ar trebui să fie felicitat, medaliat și finanțat cu bani de la buget pentru a conduce o revistă cu adevărat românească, iar Revista 22 ar trebui desființată.

Autor: Sterie CIUMETTI
Sursa: incorectpolitic.com

Share on Facebook

Tweet

Follow us