Adrian Severin, condamnat la trei ani si trei luni de inchisoare cu...

Adrian Severin, condamnat la trei ani si trei luni de inchisoare cu executare!

0 454

Fostul europarlamentar Adrian Severin a fost condamnat marti seara de Inalta Curte de Casatie si Justitie la trei ani si trei luni de inchisoare cu executare, in dosarul in care a fost trimis in judecata de procurorii DNA pentru luare de mita si trafic de influenta, informeaza Agerpres. Decizia nu este definitiva, putand fi atacata de Adrian Severin cu apel.

Adrian Severin a reactionat pe pagina sa Facebook fata de decizia instantei, afirmand ca aceasta este „monstroasa” si ca va face apel.
„Acum cateva minute am aflat din presa, intrucat nu s-a comunicat nimic oficial, ca ICCJ a hotarat condamnarea mea in scandalul „Sunday Times”. Aceasta in ciuda faptului ca in dosar nimic nu sustine o asemenea concluzie. Nu cunosc inca argumentele pe care se intemeiaza ea si le voi comenta atunci cand le voi afla.
Consider ca hotararea este monstroasa nu doar in raport cu nevinovatia mea dovedita si pe care o sustin cu tarie in continuare dar si in raport cu ceea ce este de asteptat ca niste judecatori romani sa faca pentru a nu pune pe umerii Romaniei povara unei rusini nemeritate. Aceasta este o noua pata pe roba magistraturii noastre. Ceea ce a inceput printr-o farsa jurnalistica pare a se incheia printr-o farsa judiciara.Inalta Curte de Casatie si Justitie d
Voi face apel si voi lupta pana la capat. Nimeni nu trebuie sa conteze pe lasitatea mea”, a scris Severin pe Facebook.

Adrian Severin – VICTIMA?
Adrian Severin a fost trimis in judecata in septembrie 2013, fiind acuzat ca, in perioada decembrie 2010 – martie 2011, a acceptat promisiunea a doi jurnalisti de la publicatia britanica „The Sunday Times”, care efectuau o investigatie sub acoperire, de a-i plati 100.000 euro anual in schimbul depunerii de amendamente in comisiile de specialitate ale Parlamentului European, pe de o parte, si a votarii impotriva altor amendamente ce nu corespundeau intereselor societatii comerciale pe care acestia pretindeau ca o sustin, pe de alta parte.
„La suma mentionata se adauga si suma de 4.000 de euro pe zi pentru orice acte efectuate de parlamentar, in legislativul european, in legatura cu depunerea de amendamente. In contextul discutiilor din perioada ianuarie – martie 2011, Adrian Severin le-a pretins celor doua persoane, potrivit intelegerii, suma de 12.000 euro, lasandu-le sa creada ca are influenta asupra a doi deputati din Comisia juridica, a raportorului Comisiei pentru afaceri economice si monetare din legislativul european, precum si asupra unui alt membru al Parlamentului European, pentru a-i determina sa introduca un amendament la proiectul de Directiva al Comisiei Europene privind garantarea depozitelor bancare, in sensul intereselor clientilor companiei pe care cei doi sustineau ca o reprezinta”, sustin procurorii.PARLAMENT EUROPEAN 2
Potrivit DNA, in vederea incasarii sumei de 12.000 euro, Adrian Severin a emis o factura pe care a trimis-o pe mail uneia dintre cele doua persoane.
Trei europarlamentari – Adrian Severin, slovenul Zoran Thaler si austriacul Ernst Strasser – ar fi acceptat „sa-si vanda serviciile” unor jurnalisti ai ziarului „The Sunday Times”, care pretindeau ca se ocupa cu actiuni de lobby. Reporterii au propus mai multor membri ai Parlamentului European sa le plateasca 100.000 de euro pe an in schimbul „ajutorului” pentru adoptarea unor amendamente.
Conform anchetatorilor, Adrian Severin a depus amendamentul prin intermediul unui coleg, iar intrebat de unul din jurnalisti daca a fost usor sa-l convinga pe colegul deputat sa depuna amendamentul, Severin a raspuns ca pana la un anumit punct i-a fost greu, dar ca in cele din urma acesta a acceptat ideea, „insa a fost o adevarata munca”.
Eurodeputatul sloven si cel austriac au demisionat din Parlamentul European, renuntand astfel la imunitatea parlamentara, in schimb Adrian Severin a refuzat, sustinand ca este vorba de „o inscenare pusa la cale de persoane care au actionat ca agenti provocatori si cu o motivatie politica”.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.