A venit Prințul Charles, dar de ce nu ne onorează și Regina...

A venit Prințul Charles, dar de ce nu ne onorează și Regina Elisabeta a II-a?”

0 281

 

Sau, treacă de la noi, măcar soțul ei, Prințul Philip, ar fi putut să ajungă în România. În interviul realizat de John Florescu, și difuzat de ProTV, Philip își amintește perfect cum călărea pe plaja pustie a Constanței, acum 90 de ani. Avea 6-7 ani  și era împreună cu Mihai.

Fotografia încă există!

Dar nu-i nimic, o să asiste la ceremonia funerară alte capete încoronate, printre care Regele Juan Carlos și Regina Sofia a Spaniei”Sofia e așa de finuță, îl iubea atât de mult pe Mihai, vărul său preferat. Ai văzut cum îl privea, cu admirație, când a împlinit 90 de ani?”. Așa tot conversăm de câteva zile.

Popor, taximetriști și târgoveți, oameni care dau cu bidineaua în Gara Băneasa și liceenii în uniforme mândre, toți cei care au așteptat 6-8 ore pentru zece secunde infinite la catafalc și ceilalți, care vor ieși în piețele orașului , suntem conectați subtil la o altă formă de guvernământ.

Ion Iliescu și Petre Roman sau, în ordinea contribuției la samavolnicia din 25 decembrie 1990, Roman și Iliescu, au avut dreptate. Știau ei ce știau! Lovitura de stat a avut loc și parca România a devenit monarhie…

Ne mișcăm de câteva zile într-un regat. Numai că totul s-a petrecut în liniște deplină. Și, culmea, pare că ne face bine! După cum observa purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, am început să vorbim altfel, ceva mai îngrijit, ne alegem mai cu grijă subiectele, ne îngăduim un grădinărit cuviincios al cugetului.
Nu ne-am pus asta în minte, dar timid experimentăm monarhia. În hainele monarhiei arătăm, într-un fel, caraghios. Mă includ, cu toate aceste texte patetice. Noroc că nu mă zăresc de alții mai talentați. Care au și umor.

Dacă nu l-ați citit pe Emil Hurezeanu pe Hotnews, merită să o faceți! Măcar și pentru scena de un haz colosal din ziua de Paști a anului 1992.
Mulțimea imensă de pe Calea Victoriei îl cheamă pe Regele Mihai, dar directorul de la ”Continental” se codește să-i pună balconul la dispoziție, pentru un discurs neprevăzut. În apartamentul cu balcon e cazat un italian. Turistul străin e plecat din oraș, numai că lucrurile îi sunt în apartament. -”Nu vă putem da balconul. Ce să facem cu italianul, îi violăm intimitatea?”.
La care Hurezeanu: “Dă-l afară din cameră și bagă-l în istorie!”…

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.