A început meciul de tenis, din FED Cup, România – Rusia :...

A început meciul de tenis, din FED Cup, România – Rusia : 1-1, după prima zi!

0 285

La Cluj s-au disputat primele două partide din cadrul întâlniri de FED Cup România – Rusia. În prima partidă, Gabriela Ruse (166 WTA, 22 de ani) a pierdut în fața Ekaterinei Alexandrova (28 WTA, 25 de ani), scor 6-1, 6-4, după aproximativ o oră de joc.

„Am avut emoții mari, am încercat să mă bucur de atmosferă, dar nu cred că am arătat cel mai bun tenis al meu. Sper să joc mai bine mâine și să nu mai fiu atât de copleșită. Mi-am dorit foarte mult să câștig azi, probabil de asta am fost atât de agitată. Sunt supărată, nu știu dacă voi dormi foarte bine la noapte, dar va trebui, pentru că mâine voi juca din nou. Alexandrova a jucat constant și, efectiv, nu mi-a dat șanse. Am avut multe mingi de break, dar probabil aici s-a văzut lipsa experienței”, a declarat Gabriela Ruse, după meci.

În cel de-al doilea meci al zilei,  Ana Bogdan (90 WTA, 27 de ani, foto) a învins-o pe Veronika Kudermetova (38 WTA, 22 de ani), scor 6-3, 6-7, 6-1, după două ore și un sfert de joc. A fost un meci disputat, în care Ana Bogdan a jucat foarte bine spre final, când, în încurajările frenetice ale publicului, și-a spulberat adversara.

După prima zi de întreceri, scorul este egal, 1-1.

Programul de sâmbătă:

14:00: Ana Bogdan – Ekaterina Alexandrova
16:00: Gabriela Ruse – Veronika Kudermetova
18:00: Irina Bara/ Raluca Olaru – Anna Blinkova/ Anna Kalinskaia

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.