Efectele pandemiei asupra tenisului mondial : copiii de mingi ar putea să dispară!
Tenisul este și el unul dintre cele mai afectate sporturi, în această perioadă a pandemiei. Nu este vorba doar despre anularea multor turnee mondiale sau despre faptul că nu se știe când și dacă se va mai juca tenis în acest an…Este vorba și depre o serie de schimbări organizatorice, sau restrângeri de bugete, grav afectate de situația actuală. O serie de modificări vizate, după reluarea meciurilor, au fost detaliate de președintele federatiei de tenis din Italia, Angelo Binagi. Astfel, pentru a asigura protecție jucătorilor, dar totodată și pentru a reduce din cheltuieli, vor dispărea copiii de mingi.
„Jucătorii vor fi nevoiți să își strângă singuri mingea și să-și ia prosopul. Nu vor mai exista copii de mingi. Pe teren vor mai avea voie doar jucătorii și antrenorii”, a afirmat oficialul italian.
Pentru ATP și WTA, sezonul profesional de tenis a fost suspendat până la 13 iulie 2020. Ca răspuns la actuala suspendare a sezonului, ierarhiile mondiale, la masculin și feminin, au fost înghețate până la reluarea turneelor.
D.D.