Desfăşurarea Jocurilor Olimpice de la Tokyo în pericol, din cauza coronavirusului? Japonia infirmă!
Lumea întreagă este în stare de alertă din cauza noului coronavirus. În China s-au înregistrat mai mult de 400 de decese. Teama că virusul s-ar putea extinde a adus în discuție posibilitatea ca Jocurile Olimpice de la Tokyo să fie anulate. Subiectul a ajuns chiar și în Parlamentul Japoniei. Premierul Japoniei a declarat că Jocurile Olimpice de la Tokyo, din vara acestui an, se vor desfășura conform programului.
Shinzo Abe s-a angajat să colaboreze cu organizații internaționale și cu Organizația Mondială a Sănătății (OMS) pentru ca acest eveniment să nu aibă de suferit. Jocurile sunt programate să aibă loc în perioada 24 iulie—9 august 2020.
„Prin acțiuni de coordonare a acțiunilor noastre cu OMS și alte organizații similare, putem lua măsuri necesare pentru pregătirea pentru a continua să aibă un ritm susținut”, a declarat prim-ministrul guvernului japonez.
D.D.