60 de polițiști brașoveni protestează la București

60 de polițiști brașoveni protestează la București

0 146

Polițiștii brașoveni refuză să mai facă ore suplimentare dacă Ministerul le va ignora cererile. Polițiști din toată țara, alături de angajați ai penitenciarelor, au protestat joi la București, chiar când Capitala găzduiește Consiliul JAI, care reunește șefi din Justiție și Poliție din UE. 60 de polițiști au plecat de la Brașov să protesteze împotriva condițiilor precare de muncă și salarizare.

Polițiștii sunt nemulțumiți în primul rând de faptul că fac foarte multe ore suplimentare. Acestea ar trebui să le fie plătite cu 175%, însă, de cele mai multe ori, nu primesc decât 75%, adică, pentru o zi de weekend sau de sărbătoare în care muncesc, primesc mai puțin decât pentru o zi obișnuită. Liderul sindical brașovean, Dan Pupăză, va merge la protestul de la București însoțit de 60 de polițiști.

Polițiștii au ales aceste zile pentru a protesta deoarece în Capitală are loc consiliul JAI, în care șefi ai Justiției și Poliției din țări UE se întâlnesc la București. În cazul în care doleanțele polițiștilor nu vor fi îndeplinite, aceștia se gândesc să înăsprească mijloacele de protest.

Potrivit lui Dan Pupăză, lider Sindicatul Polițiștilor Braşov, dacă nici de această dată nu vor fi primiți, poliţiştii se gândesc la măsuri de protest mai drastice. „Nu vom mai veni suplimentar la serviciu, nu vom mai răspunde decât la programul normal de lucru și în rest să vină ei!”, ameninţă Pupăză.

Acțiunea de protest se va desfășura în zilele de 8 și 9 februarie, între orele 10:00 și 14:00. Alături de polițiști vor fi și angajații penitenciarelor, despre care Pupăză spune că au aceleași revendicări cu cele ale polițiștilor. 

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.