Vremea se încălzește în toată țara, în vest temperaturile vor ajunge la...

Vremea se încălzește în toată țara, în vest temperaturile vor ajunge la 28 de grade

0 193

Vremea se încălzeşte treptat în toate zonele ţării, anunţă reprezentanţii ANM, precizând că temperaturile vor ajunge până la 27-28 de grade Celsius în partea de Vest a ţării. Precipitaţiile vor fi sub formă de ploaie, dar nesemnificative din punct de vedere cantitativ.

“Începând de astăzi (n.r. – joi) valorile termice vor fi în creştere treptată în toate zonele ţării, astfel încât la sfârşitul săptămânii, în cursul zilei de duminică, se va ajunge în partea de Vest a teritoriului şi la maxime de 27-28 de grade. Şi temperaturile minime vor fi ridicate. Marea lor majoritate, între 7 şi 17 grade, cu cele mai mari valori în dealurile de Vest”, a declarat, pentru Mediafax, meteorologul de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
La Brașov vremea se va schimba radical față de zilele anterioare, se încălzește, vor apare temperaturi de peste 20 grade Celsius. Nu vor fi precipitații. Valori negative ale temperaturi vor apare abia peste o saptamână, doar noaptea (-2, -3 grade Celsius).Vreme de toamna
Meteorologiiprognozează în următoarele zile câteva ploi în Vestul, Nordul şi Centrul ţării.
“În ceea ce priveşte precipitaţiile, pe fondul încălzirii vor fi doar sub formă de ploaie. Zonele vizate de ploi vor fi cele Vestice, Nordice şi Centrale, dar se vor semnala pe arii restrânse şi neînsemnate cantitativ”, a mai spus reprezentantul ANM.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.