Victor Ponta, salvatorul UDMR! La comanda cui acționează Ponta pe scena politică?!

Victor Ponta, salvatorul UDMR!
La comanda cui acționează Ponta pe scena politică?!

0 207

În vara lui 2008, domnul V., un personaj informat, bun cunoscător al dedesubturilor nevăzute din politica partidelor, mi-a dat o informație stranie: „s-a decis ca PRM să nu mai intre în Parlament, iar în 2012 aceeași soartă să o aibă și UDMR!”.
Mai mult n-am putut să aflu, cine anume „a decis”? Drept care m-am dus la Vadim, să văd ce e de făcut. Era cred prima discuție cu Vadim numai noi doi de față. Am rămas cu impresia că știa de această decizie și nu făcea nimic ca să i se opună. Campania electorală o ducea de mântuială, de ochii lumii. Poate că greșesc și păcătuiesc, dar când PRM la alegerile pentru Parlamentul european, a scos apoi lejer procentul necesar, si trei locuri la Bruxelles, am rămas cu întrebarea: cumva fotoliul de parlamentar european câștigat de Vadim a fost obținut la schimb cu acceptarea eșecului electoral programat din 2008?
În continuare, PRM a mers tot în jos fără nicio încercare / strategie serioasă de a fi revigorat și pus pe linia de plutire. Eram însă curios să văd ce se va întâmpla cu UDMR la alegerile din toamna lui 2012. În ziua votului am urmărit toate comunicatele de la exit-poluri. Cam toate anunțau eșecul UDMR, ieșirea din Parlament a acestui partid „contra naturii”!PONTA & HUNOR 1

Minune mare însă! La câteva minute după ce s-a încheiat votul în toată Țara, ne pomenim cu Ponta intrând intempestiv pe televiuni și anunțând cam așa: „Îi felicit pe prietenii din UDMR care au trecut pragul de 5%!” Repet, a fost făcut acest anunț cu totul neașteptat din partea unui prim ministru la 2-3 minute după închiderea secțiilor de vot. Am priceput că prin acest enunț Ponta, cu autoritatea de prim ministru, a obligat echipa care se ocupa cu număratul voturilor să-i dea pe UDMR câștigători, salvați de la retrogradarea din Parlament. Era, pentru mine cel puțin, evident că Ponta le forța mâna celor ce deciseseră în 2008 excluderea din Parlament a partidelor „extremiste”, PRM și UDMR.
Decizia a fost respectată numai pe jumătate, ceea ce a fost o grea lovitură dată intereselor naționale, apărate în Parlament numai de PRM! Din 2008 și până azi nimeni nu mai reprezintă interesele românilor în Parlamentul României!

La alegerile din 2012 a devenit evident pentru strategii UDMR că viitorul lor în Parlamentul României este incert! Nu mai aveau nicio siguranță că vor putea scoate fatidicul 5%. Alegătorii maghiari nu mai aveau chef să-i voteze pe derbedeii din UDMR, cu nimic mai buni decât corupții „noștri”! Și atunci ce au făcut liderii UDMR? L-au constrâns/șantajat/convins/obligat pe Ponta, ca prim ministru, să schimbe NUMAI ÎM FOLOSUL UDMR pragul electoral, astfel că la alegerile din decembrie 2016 UDMR nu a mai trecut prin emoțiile pragului de 5%. UDMR poate dormi liniștit! Chiar dacă cei mai mulți maghiari nu-i vor mai vota, ei tot vor intra în Parlament, grație acestui derbedeu numit VICTOR PONTA ajuns prim ministru, căruia îi mai datorăm ceva: proiectul geamiei mamut din București!proiectul geamiei din București

În fine, după tragedia de la Colectiv, în loc să se implice energic în anchetarea cazului, a accidentului care se produsese fără nicio vină din partea prim ministrului ori a guvernului, …Ponta și-a dat demisia. Gest prin care i-a adus la guvernare pe „tehnocrații” necunoscuti ai lui Johannis. Cine l-a determinat pe Ponta să părăsească guvernul fără măcar să consulte conducerea partidului care-l propulsase pe scena poitică? A primit sfatul cui ca să se retragă? Sau, mult mai probabil, cine i-a ordonat să procedeze în acest fel? Cu ce este șantajat Victor Ponta ca, de mai multe ori la rând, să abandoneze respectul intereselor naționale, să uite de ele, chiar și din postura supremă de prim ministru?!

În aceeași cheie citesc și conflictul pe care se strofoacă să-l provoace acum cu Dragnea, la conducerea PSD ! Cheia în care poate fi înțeleasă logica comportamentului lui Ponta este simplă: avem de-a face cu un aventurier ambițios, capabil de orice ticăloșie, care nu are nicio greață din a produce mari deservicii Patriei sale. Nu este singurul dintre liderii noștri politici de carton aflat în această postură, din păcate. Fiecare așteaptă momentul mult visat când se va apela la serviciile sale de coadă de topor și va primi o funcție importantă în stat.Mi-ar fi greu să identific acel lider politic care, aflat într-o funcție importantă în structurile statului român, nu s-a dovedit a fi o coadă de topor! Nu mi-e foarte clar a cui coadă de topor, în folosul cui au acționat! În niciun caz al românilor!

Prof.univ.dr.ION COJA,fost senator

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.