Vaccinarea cu BCG a fost sistata!

Vaccinarea cu BCG a fost sistata!

0 127

Vaccinarea nou-nascutilor impotriva tuberculozei a fost sistata! Ministerul Sanatatii a luat decizia dupa ce, in maternitatile din tara, mii de bebelusi au fost imunizati cu vaccin expirat. Neonatologii declara ca bebelusii nu sunt afectati de administrarea produsului cu termenul de valabilitate depasit dar este posibil ca vaccinul sa nu-si fi facut efectul. Nu se stie in acest moment daca nou-nascutii vor trebui reimunizati cu vaccin valabil.
Pentru ca primise semnale din teritoriu cum ca mai multe maternitati din tara foloseau vaccinuri expirate inca din luna noiembrie a anului 2009, Institutul Cantacuzino a solicitat la inceputul lui 2010 Agentiei Nationale a Medicamentului sa aprobe marirea perioadei de valabilitate a vaccinului BCG de la 12 la 18 luni, perioada in care produsul ramane activ chiar daca oficial expira. ANM si-a dat acordul, astfel ca vaccinarea cu produsul expirat a continuat in maternitati, de aceasta data in cadrul legal creat de noua dispozitie. Dupa ce anomalia vaccinarii cu serul expirat a aparut in presa, ANM s-a razgandit si a stabilit ca doar vaccinurile produse dupa data de 22 ianuarie sunt valabile. In plus, a amendat Institutul Cantacuzino cu 20.000 de lei pentru ca a detinut si a distribuit in teritoriu produse expirate.
Pana la clarificarea diferendului dintre ANM si Institutul Cantacuzino, Ministerul Sanatatii a dispus sistarea vaccinarii bebelusilor impotriva tuberculozei si reluarea procesului doar dupa primirea de catre maternitati a noilor doze, aflate in perioada de valabilitate.
In acest timp, in jur de 100 de nou-nascuti au fost injectati la Maternitatea Brasov cu vaccinul expirat. Medicii neonatologi dau, insa, asigurari ca produsul nu are nicio reactie secundara adversa si ca cel mai mare neajuns al administrarii lui este sa nu-si fi facut efectul.
Cu ocazia incidentului a iesit la iveala o situatie la care mamicile, dar mai ales medicii, ar trebui sa reflecteze. BCG-ul este considerat obligatoriu, la fel ca alte vaccinuri, astfel incat nimeni nu cere acordul mamelor in maternitati inainte de a le vaccina copiii.
Vaccinul BCG este un preparat utilizat pentru profilaxia specifica a tuberculozei si se administreaza nou-nascutilor in maternitate. Vaccinul este inclus in calendarul national de imunizare al Ministerului Sanatatii si este gratuit.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.