Ungurii de la Erste Liga nu acceptă ca echipa Brașovului să nu...

Ungurii de la Erste Liga nu acceptă ca echipa Brașovului să nu facă deplasarea, pentru meciurile din competiție, chiar dacă echipa are mulți jucători cu Covid!

0 192

Oficialii de la Liga Erste au refuzat reprogramarea solicitată de Corona Brașov Wolves (din cauza cazurilor pozitive la SARS-Cov-19, din cadrul lotului) și au hotărât ca echipa brașoveană să piardă prin neprezentare cele patru meciuri pe care urma să le joace în această perioadă în Ungaria (împotriva echipelor MAC HK Ujbuda, Ftc-Telekom, UTE și Gyor ETO HK),. Este o decizie cel puțin rău voitoare a ungurilor, dacă nu chiar împotriva legii. Emilian Cernica, șeful secției de hochei de la Corona Brașov, a declarat:

,,Conducerea acestei ligi nu se dezminte. Am cerut de bun simț reprogramarea meciurilor iar răspunsul (așteptat dealtfel) a fost unul negativ. Înainte de a solicita reprogramarea meciurilor, împreună cu antrenorii și restul staffului am făcut o analiză a situației jucătorilor și astfel am ajuns la concluzia că nu putem deplasa un lot corespunzător numeric în Ungaria (nu valoric). Am fi putut fi prezenți numeric dacă sâmbătă i-am fi urcat în mașină pe cei care ies din izolare, dar efortul nu ar mai fi avut rost. În această situație vom pierde cele patru meciuri la ,,masa verde”. Nu ne rămâne în continuare decât să ne completăm lotul cu străinii care ne lipsesc și să prindem play-off-ul ligii, iar după ce vom avea lotul complet și valid, altfel se va pune problema. Personal, consider că și în acest sezon de ligă, finala va fi tot una românească, cu toată opoziția unora și, bineînțeles, sper ca una dintre echipe să fie a noastră. După marii lideri ai ligii, probabil că era mai bine să mergem în Ungaria cu jucatori pozitiv Covid și să-i ,,umplem de fericire”. Consider o totală lipsă de fair-play sportiv în condițiile în care s-a pus problema unei pandemii și nu a vreunui moft. Să vedem pe viitor cum va fi gestionată situația altor echipe într-o situație similară cu a noastră. Până una alta, sănătate multă tuturor !

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.