Una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: Tratatul cu Ucraina!

Una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: Tratatul cu Ucraina!

1 126

Acum 23 de ani AU FOST CEDATE TERITORII ale patriei-mamă pentru a intra în NATO, la îndemnul evreului sionist Silviu Brucan!

În urmă cu 23 ani, pe 3 mai 1997, are loc la Kiev semnarea tratatului cu privire la „relațiile de bună vecinatate și cooperare dintre România și Ucraina”, de către miniștrii de externe ai celor două țări. Au urmat apoi cei doi președinți, care au semnat tratatul la Neptun la 2 iunie 1997, iar la 14 iulie 1997 a apărut Legea 129, de ratificare a acestui tratat.

La data votării acestui act, președintele Senatului era Petre Roman, ministrul de Externe – Adrian Severin (evreu de origine – n. adm.), președinte al României – Emil Constantinescu (cu origini evreiești din partea bunicii dinspre mamă – n. adm.).

Prin acest tratat, România recunoștea dreptul de succesiune al Republicii Ucraina asupra unor teritorii românești integrate anterior prin forță în fosta Uniune Sovietică. Semnarea tratatului a fost una dintre condițiile puse României pentru a fi acceptată în NATO.

În 1997, pentru prima dată de la constituirea României Mari, un guvern român a cedat părți ale teritoriului național fără a fi amenințat cu agresiunea (ca în 1940), sau fără a se gasi sub presiunea ocupantului străin (ca în 1944 și 1947).
Opinia publică românească nu a perceput dimensiunea dramatică a evenimentului”, scrie academicianul Florin Constantiniu în prefața volumului Istoria unei trădări naționale: Tratatul cu Ucraina,  de Tiberiu Tudor, carte scrisă în perioada iulie 1997 – iulie 1999, imediat după semnarea tratatului cu Ucraina.
Iată un fragment din carte. Sursa: Ziaristi Online.
Autorul îl acuză pe Silviu Brucan că a stat în spatele deciziei de a încheia tratatul, fiind cel care i-a convins pe Adrian Severin și Petre Roman (100% evreu – n. adm.) să semneze.
„La sfârșitul lunii ianuarie 1997 are loc reuniunea de la Dovos, pe teme de politică externă ale țărilor europene participante. În cadrul acelei reuniuni, președintele Emil Constatinescu „își permite să avanseze disponibilitatea României de a ceda de jure Ucrainei Teitoriile Ocupate, fără să aibă niciun mandat în acest sens, fără să consulte Parlamentul sau poporul român, fără să-și pună problema că un asemenea sacrificiu privește întregul neam românesc”.
Despre aceste „discuții” lansate atunci, presa românească, care încă era haotică în frunte cu nou apăruta televiziune PRO TV, nu s-a pronunțat.

Practic, ratificarea Tratatului cu Ucraina s-a produs într-un fel de taină politică, pe care acum actanții de atunci nu o mai recunosc. Iar actanții, cei care au „pus în operă” acest tratat de trădare națională, Petre Roman și Adrian Severin, sunt vii. Încă se agită în politica românească.
Nimeni nu a venit să spună că, de fapt, la îndemnul lui Silviu Brucan, „ideologul”, prin intermediul PRO TV, au acționat cei doi oameni de stat, Petre Roman și Adrian Severin. Iar președintele Emil Constantinescu a semnat tratatul ca pe un document de rând, măsurat de o iresponsabilitate pe care astăzi nu o recunoaște”.

În Ucraina sunt înregistrați oficial peste 400.000  de cetățeni de etnie română. Aproape 128.000 locuiesc în regiunea Odessa, în Basarabia de Sud.
Când își poate înceta valabilitatea acest tratat Conform Articolului 27, „Prezentul Tratat se încheie pe termen de 10 ani. Valabilitatea lui se prelungește automat pe perioade de câte cinci ani, dacă nici una din părțile contractante nu va încunoștiința în scris cealaltă parte despre intenția de a-l denunța, cu cel puțin un an înaintea expirări perioadei de valabilitate respective”.
Deși fostul președinte Traian Băsescu a criticat vehement Tratatul în fața camerelor televiziunilor, pe parcursul mandatului său a avut de două ori ocazia să îl denunțe, potrivit prevederilor Tratatului, dar nu a făcut-o.

Sursa: activenews.ro

COMENTARII

  1. CE ESTE CU ACEST „CIUDAT ” BATALION A Z O V „?

    Citînd dintr-o prestigioasă revistă americană, vom vedea că aceste vadite sentimente antiromanesti au fost exprimate de unul dintre conducătorii grupării de extremă dreapta „Batalionul Azov,” care au spus că misiunea lor este aceea de a conduce … rasa albă în cruciada finală pentru supraviețuirea sa.
    Pentru declarațiile sale, acest domn, presedinte , deputat în Parlamentul Ucrainei a fost declarat neo-nazist de către chiar ziarul New York Times, iar Congresul SUA i-a interzis să primească asistentza ,si antrenament militar american. De asemenea, membrii acestei grupări de extremă dreapta au declarat public – scrie aceeași revistă – că ei nu au nici un interes să facă parte din Uniunea Europeană ; pentru că este degenerată, așa cum nu-i interesează nici descentralizarea puterii și nici acordarea de drepturi egale pentru minorități. Dumneavoastră înțelegeți ipocrizia evenimentelor și a lui Zelenski, care acum se milogește de „degenerații” din UE, cum singuri i-au numit, să-i primească lîngă ei, fiindcă sînt stiviți de ruși? Din aceleași motive, în zilele noastre militarii din Batalionul Azov se delimitează de fostul lor conducător, declarînd că în rîndurile lor luptă mercenari de toate națiunile și religiile, încercînd să se „denazifice” singuri. Totuși, făcînd apel la înțelepciunea neamului nostru de trei ori milenar, care a văzut și a trăit multe în acest timp, voi spune că „lupul își schimbă părul, dar năravul ba”.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.