Un om fantastic (199)
18.
“Ma rog, poate nu v-am inteles bine, domnul meu. De fapt CE doriti?”, intreba patronul cinematografului Scala.
Thomas Lieven raspunse, inclinandu-se usor:
“M-ati inteles foarte bine, domnul meu. Vreau ca, dupa ultimul spectacol, sa-mi imprumutati rola cu jurnalul de azi.”
“Sa v-o imprumut? De ce?”
“Pentru ca vreau sa vad jurnalul. In particular. Am vazut pe pelicula un cunoscut pe care nu l-am mai intalnit de dinainte de razboi.”
Cateva ore mai tarziu il gasim pe Thomas gonind cu rola jurnalului, prin Zuerichul cuprins de noapte, spre studiourile ‘Praesens-Film’. Aici inchirie o sala de monatj, cu personalul respectiv. Maistrul de montaj puse rola pe masa de montaj si derula filmul inainte si inapoi pana il auzi pe Thomas comandandu-I sa stea.
Micul ecran de deasupra mesei de montaj prezenta acuma o imagine fixa a derbiului de primavara de la Hamburg. Puteau fi vazuti in tribuna cativa domni grasi, cateva doamne elegante. Iar in primplan o imagine clara: E.Marlock.
Thomas stranse pumnii. Simti cum il napadeste sudoarea. Calmeaza-te, isi spuse el, calmeaza-te, daca vrei sa te razbuni.
“Puteti sa-mi scoateti imaginea din cadru si sa-mi faceti cateva copii pana maine dimineata – marite cat se poate de mult?”
“Bineinteles, domnul meu”, spuse specialistul.
Thomas se urca a doua zi in expresul de 11,45 spre Frankfurt pe Main. Aici lua legatura cu doi functionari de la ‘Deutsche Bankaufsicht’ (Autoritatea de Supraveghere Bancara Germana, n.t.). Le arata fotografia lui Robert G.Marlock. Dypa vreo jumatate de ora se afla in fata lui un dosar cu anumite date si o fisa personala cum avea fiecare cetatean german care se ocupa, in Germania, de afaceri bancare.
Intors la Zuerich, Thomas se adresa prietenului sau Bastian Fabre, in seara zileide 15 aprilie 1949:
Cainele asta blestemat locuieste in Hamburg. Acuma se numeste Walter Pretorius. Si iar are o mica banca. Pe Innenalster. Ce insolenta ! Ce nesimtire enorma la acest arhigolan !”
Bastian tocmai invartea alene un bol cu coniac intre degete. Spuse:
“Asta traieste cu impresia ca esti mort demult. Sau l-ai si contactat?”
“Esti nebun? Nu, lasa-l sa creada si pe mai departe ca sunt mort.”
“Socot ca vrei sa te razbuni …”
“ASTA O S-O SI FAC, FII SIGUR ! Insa, iata, Marlock a obtinut licenta pentru o banca in Germania. Traieste in Hamburg fara teama si frica de ceva. Ce vrei sa fac? Sa ma duc in fata instantei si sa spun: acest domn Pretorius se numeste de fapt Marlock Acest domn m-a bagat la apa in 1939. Sa spun astea? Daca depun plangere, atunci trebuie sa o fac pe numele de Thomas Lieven, caci Thomas Lieven ma numeam la Londra. Si numele asta va aparea in toate ziarele …”
“Aoleu !”
“Da, da, aoleu. Crezi ca am chef sa ma termine vreo mana rosie, verde albastra sau galbena sau neagra?. Un om cu trecutul meu trebuie sa aiba cea mai scrupuloasa grija cu aparitiile in public.”
“Pai bine, si atunci cum vrei sa te dai la Marlock?,
“Am un plan. Imi trebuie un om de paie. Pe care l-am si gasit: domnul Roiben Ahazian, cel cu care am facut afacerea ZVG. I-am scris deja. Va veni aici.”
“Si eu? Eu ce fac?”
Thomas ii puse prietenului mana pe umar:
“Tu, batrane, te vei desparti o vreme de mine. Nu ma privi cu atata nefericire: e necesar, prea multe sunt in joc … Iei toti banii de care nu am nevoie si pleci in Germania. La Duesseldorf e cel mai bine. Cumperi o vila in cartierul in care locuiesc cei mai bogati tipi. Cumperi o masina. Si asa mai departe, tot tacamul. Am nevoie de credit in caz ca am ghinion in chestia mea si raman lefter. Si am nevoie de incredere. Si trebuie sa am baza ca sa ma pot da mare. Ai inteles?”
“Am inteles.”
Thomas continua visator:
“Cecilien-Allee. Acesta ar fi cartierul potrivit pentru noi.Acolo ne vom stabili. Acolo locuiesc CEI MAI distinsi cetateni.”
“Ei da, atunci e normal sa locuim si noi acolo … “, declara Bastian.
(va urma)
Dan Bota
