Un om fantastic (198)

Un om fantastic (198)

0 63

17.

“Sfintia Voastra, prietenul meu Bastian este gata sa jure ca toti acesti soferi transporta marfa la si din dispozitia domnului Herbert Rebhahn”, spuse Thomas.
Era in 19 octombrie 1948, dupa pranz. Thomas statea in fata ferestrei biroului in care lucra abatele Langauer.
Slujitorul Domnului arata imbatranit cu ani si ani. Pumnii I se strangeau si I se desfaceau mecanic. Muschii fetei ii zvacneau.
“Asta este cea mai mare deceptie umana din viata mea. Am fost inselat. Am fost victima unui bandit.”
Si abatele se puse pe povestit …
Herbert Rebhahn aparuse la el prima data in mai 1946 si donase 20.000 de Reichsmark pentru saraci. Vizita se repetase, iar si iar, insotita de donatii – de-a lungul unui intreg an.
In vara lui 1947 Langauer protestase:
“Nu putem primi intr-una bani de la dumneavoastra, domnule Rebhahn. Nu se poate.”
Este de datoria unui crestin sa faca fapte bune, prealuminate parinte.”
“Dar nici dumneavoastra nu o duceti prea bine, Herr Rebhahn … Aveti si dumneavoastra necazuri … Daca as sti cum ar putea manastirea sa procure bani …”
Ei bine, spusese Rebhahn, in ce priveste manastirea – el ar avea de facut o propunere. In cadrul administratiei JEIA din Frankfurt exista un anume maior Jolsen.
Rebhahn spusese cu glas angelic:
“Sunt sigur ca maiorul Jolsen I-ar elibera preafericitului parinte licenta de import pentru – sa-I zicem, anumite cantitati de vin italienesc pentru impartasanie. Vin din donatii. Acest vin nu v-ar costa nimic. Am in Italia prieteni care s-ar simti onorati sa cumpere vinul si sa-l daruiasca preafericitului parinte.”
“Dar asta nu este contrar legii?”
“E cat se poate de legal. As prelua obligatia de a-l vinde in Germania. Iar banii vi I-as da, parinte – pentru nenorocitii de refugiati …”
Waldemar Langauer accepta propunerea. Isi puse numele la bataie pentru o afacere de a carei dimensiuni si caracter criminal habar nu avea. Asa ca Rebhahn vandu, timp de un an, pentru manastire si refugiati, ‘anumite cantitati de vin italienesc destinat impartasaniei’. Herbert Rebhahn ii dadu abatelui Langauer 125.000 de Reichsmark din aceasta afacere.
Thomas spuse, pe la mijlocul zilei de 19 octombrie 1948:
“Rebhahn a castigat, din cate am calculat eu, numai in ultimul an 1,5 milioane de marci.”
Abatele i se adresa in soapta:
“Va multumesc pentru tot ce mi-ati spus, domnule Lieven. Este groaznic ce trebuie sa fac acuma – dar trebuie sa o fac.”
Lua receptorul, forma numarul si ceru:
“Dati-mi Politia, cercetari penale …”
In aceiasi zi fu arestat negustorul de vinuri Herbert Rebhahn. Le spuse politistilor care il saltau di luxoasa sa locuinta:
“Astia n-o sa-mi intenteze niciodata vreun proces ! Sunt amestecate prea multe capete sus-puse in toata povestea asta.”
Dar increderea in sine il parasi in urmatoarele saptamani si luni, iar pe la inceputul lui 1949 binevoi sa faca marturisiri complete. Acestea il obligara si pe prefectul de politie Katting sa respire aer cernut printre gratii. Judecatorului de instructie dr. Offerding I se prezenta, drept concluzie, urmatoarea situatie: Rebhahn si Katting il santajasera, cu succes, in 1946, pe printul von Welkov cu trecutul sau pronazist, asa incat acesta se vazu obligat sa treaca pe numele lor mosia Wickerode si padurile apartinatoare; in acelasi timp insa, printul isi ipoteca proprietatea, asa incat aceasta deveni pentru noii proprietari fara valoare si, pe deasupra, si incarcata cu datorii.
Rebhahn si Katting dadusera drumul unei fabrici de prelucrare a pietrei, din care sperasera sa scoata milioane. Insa, din cauza proastei administrari, sandramaua ajunsese in stare de faliment, cu pierderi de milioane. Katting, Rebhahn si cu printul se aflau acuma, asa cum ii placea lui Rebhahn sa se exprime, ‘in aceeasi barca’.
Trebuiau sa gaseasca ceva cu care sa se puna din nou pe picioare din punct de vedere financiar. Rebhahn organiza afacerea cu ‘vinul pentru impartasanie’. In cadrul Asociatiei Producatorilor de Vinuri el detinea functia de vicepresedinte. In aceasta calitate ii fusese usor sa exercite un boicot asupra acelor producatori si comercianti de vinuri pe care dorea sa-I faca dependenti de el. Dupa arestare fu exclus din asociatie. Astfel, afacerile unor oameni cinstiti, precum Erich Werthe,cunoscura un avant nou si infloritor …
Ex-colonelul nu-i putu multumi lui Thomas decat in scris. Caci in acea primavara a anului 1949, pe vremea in care judecatorul de instructie dr.Offerding aduna capete de acuzare si dovezi impotriva lui Herbert Rebhahn si complicii intr-un dosar cu sute de pagini, prietenul nostru si cu Bastian Fabre locuiau intr-un apartament inchiriat la Zuerich.
Thomas si Bastian se lasara la Zuerich leganati de prosperitate. Zilnica lor lectura de capatai o constituia paginile cotidianului ‘Neue Zuericher Zeitung’, dedicate bursei.
Din castigurile ultimelor sale operatiuni Thomas achizitiona o cantitate uriasa de vechi actiuni nemtesti. Acestea se negociau acum, la sfarsitul razboiului, la preturi foarte joase, pentru ca nimeni nu stia inca in ce masura au de gand fortele victorioase sa distruga sau nu centrele economice germane.
Cele mai performante instalatii fusesera demontate, cele mai mari concerne desfiintate. Actiunile ‘Vereinigte Stahlwerke’ ajunsesera la 15%, actiunile AEG la 30%. Se interzisese tranzactionarea actiunilor IG-Farben.
Dar cei care, datorita optimismului lor, achizitionasera asemenea actiuni, se pomenira din plin rasplatiti. Dupa transformarea actiunilor din R-Mark (Reichsmark – marci ale Reichului,n.t.) in actiuni D-Mark (Deutsche Mark – marci germane,N.T.), cursul lor crescu luna de luna.Intr-un apartament din Zuerich exista un domn care nu se putea plange de toate aceste evenimente …
Asta pana cand sosi acel 14 aprilie 1949, zi in care Thomas si Bastian se dusera la cinematograful Scala din Zuerich pentru a viziona celebrul film italian ‘Hotii de biciclete’.Privira reclamele, se uitara la jurnalul care preceda filmul.Si in cadrul lui era inclus si derbiul hipic de la Hamburg. Derbiul de primavara.
Cai de rasa, domni in sacouri sport, doamne incantatoare, iata ce putea fi admirat ! Camera de filmare se opri cu prim-plauri asupra unor personalitati marcante. Domn gras. Doamna fascinanta. Inca o doamna fascinanta.Si inca una. Incepuse miracolul economic. Din nou un domn ilustru …
Din loja 5 tasni un strigat:”MARLOCK !”
Thomas Lieven lupta sa-si recapete respiratia. Caci aici, pe ecran, uite-lpe el, in versiune upradimensionata, ticalosul sau co-actionar, pe care il crezuse mort, criminalul sau partener, cel care-I zdrobise existenta pasnica, cel care-l aruncase in valtoarea morilor diferitelor agenturi internationale – uite-l aici, intolit la fix, cu binoclu pe dupa gat.
“El este … Porcul, il omor ! Credeam ca se prajeste in iad – dar el traieste … Acuma voi incheia socotelile si cu el !”

(va urma)

Dan Bota

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.