Un om fantastic (172)

Un om fantastic (172)

0 61

5.

Sosi prima toamna postbelica. Oamenii flamanzeau. Oamenii inghetau de frig. In zona controlata de francezi crescu din ce in ce mai mult tensiunea intre ocupanti si ocupati – in parte datorita resentimentelor germane, in parte datorita abuzurilor comise de francezi. Din nefericire se petrecura urmatoarele:
Trupele franceze demontara in Padurea Neagra, sub supravegherea unui specialist adus de la Paris, utilajele si instalatiile automate ale industriei locale de ceasuri si incercara sa duca cu forta personalul localnic de inalta calificare la Belfort si Haute-Savoie, cu scopul de a intemeia o industrie proprie de ceasuri.
Utilajele tesatoriilor din zona franceza fura sechestrate de cativa insi si duse in Elvetia, iar muncitorii germani erau prost platiti si si mai prost hraniti.
Afaceristi lipsiti de scrupule taiara fara mila paduri intregiDrujbele rasunau zi si noapte in zona lacului Titi. Locurile defrisate amintira ani de zile dupa aceea de acest jaf.
Morala si decenta decazura in spatele fatadei inca oarecum intacte a orasului-statiune Baden-Baden. Se ajunse la batai de strada, acte de razbunre si injunghieri. Soldatii jefuiau, furau si trageau cu arma ca apucati in dreapta si stanga. Luara la tinta cu pistoalele-mitraliera pana si frumoasele lebede de pe lacul orasului: unmacel fara sens.
Thomas avea certitudinea, in acest context, ca blondul locotenent Valentine facea parte din clica ce se imbogatea pe cai obscure si marsave. Dar nu avea dovezi concrete. Asta pana pe 3 noiembrie 1945 …
Thomas aflase, cu o zi inainte, ca locotenentul pregateste iarasi una din perchezitiile sale domiciliare secrete. Cand Valentine parasi Baden-Baden in dupa-amiaza zilei de 3 noiembrie intr-un jeep, insotit de doi soldati, Thomas se lua dupa el in alt jeep. Actiona precaut si pastra o distanta prudenta.
Ajunsera la Karlsruhe. De aici o cotira spre Ettlingen. Trecura de localitate si ajunsera la Spielberg. Aici, dominand satul, se ridicau, pe o culme apropiata, zidurile intunecate ale unei cladiri aflate in mijlocul unui parc imens, inconjurat de un gard inalt. Locotenentul o lua intr-acolo. Thomas opri la jumatatea pantei, isi ascunse masina printre tufisuri si o lua la deal pe o scurtatura.
La cateva dintre ferestrele cladirii ce semana cu un castel ardea lumina. Thomas zari umbre care se agitau si auzi voci nervoase. Se furisa prin jurul cladirii, apoi privi spre fatada cu ferestrele luminate, acoperite I partea de jos. Thomas nu putu vedea decat o gramada de ghivece cu plante si tavanul alb de deasupra lor. In incapere se facu deodata liniste. Thomas recunoscu silueta locotenentului Valentine. Acesta facu un lucru ciudat: se duse la ghivecele cu flori din dreptul ferestrelor, le ridica unul dupa altul si smulse florile din ele. Un ghiveci. Inca unul. In total sapte. De ce? Cu ce scop? Thomas nu-si putea explica actiunea.
Astepta rabdator. Valentine si oamenii sai parasira, dupa vreun sfert de ora, casa.
Thomas suna la usa masiva de la intrare. Deschise un servitor tulburat.
“Cine locuieste aici?”, intreba Thomas.
“Domnul conte von Waldau.”
“Ma numesc capitaine Clairmont. Anuntati-ma, va rog, contelui.”
Contele von Waldau – contele von Waldau. Thomas isi aminti unele date din biografiacontelui. Functie importanta in Ministerul de externe. Membru al partidului nazist. Destul de compromis astfel. Thomas il interogase pana acum de doua ori.
Contele isi facu aparitia: inalt, uscativ, arogant si foarte furios:
“Si dumneavoastra, capitaine Clairmont ! Dumneavoastra ce vreti sa mai luati de aici? Tacamuri de argint? Vreun tablou? Colegii dumneavoastra auluat tot ce era mai de pret.”
Thomas spuse calm:
“Conte, am venit sa aflu ce s-a petrecut aici cu putin mai inainte.”
Waldau izbucni, strigand:
“Asta trebuie sa o stiti dumneavoastra mai bine ! Sunteti cu totii niste porci si niste hoti !”
“Fleanca si fara istericale”, comanda Thomas abia auzit, dar clar si raspicat.
Contele se holba la el, incepu sa tremure si se lasa greu intr-un fotoliu. Dupa care incepu sa povesteasca …
Daca e sa dam crezare spuselor lui Waldau, atunci lucrurile aratau astfel: el ascunsese cele mai valoroase bijuterii ale sale sub radacinile plantelor din sapte ghivece.
“Bijuteriile familiei. – Ideea asta mi-a dat-o o ruda de-a mea – bestia. Totul a fost un aranjament, acum inteleg asta …”
Contele il privi pe Thomas clipind jenat din ochi.
“Scuzati-mi iesirea de adineauri. Sunt convins ca nu sunteti partas la talharie …”
“Povestiti-mi mai departe.”
“Stiti ca sunt compromis. Mi-a fost teama de jafuri. Locuim cam izolati aici. Acum o luna a trecut pe la mine – aceasta ruda a mea. Este englezoaica. Banuiesc ca lucreaza la un serviciu secret, pe la Cartierul General de la Hanovra. Mi-a sugerat sa ascund bijuteriile in ghivecele cu flori. Cei trei care au fost mai inainte aici s-au dus direct la acele ghivece si au scos plantele din ele si …”
Thomas simti, auzind cuvintele ‘serviciu secret’, cum I se face mai intai cald, apoi foarte frig.
“Spuneti-mi, conte, numele damei.”
Contele il spuse.

(va urma)

Dan Bota

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.